Amintiri despre Slanic Moldova. Sau despre cele mai placute doua palme primite vreodata

am fost selectat pe ultima suta de metri. ei erau deja adunati 13 si mai aveau nevoie de inca unul pentru a face doua echipe de cate 7 jucatori. stiam doar ca plec la munte, doua saptamani, cantonament, iarna. asa cum faceau marii fotbalisti despre care auzeam la televizor. primul cantonament dupa revolutie. imi imaginam discoteci pline pina la refuz, fete frumoase, distractie. si un oras urias imi imaginam, mai luminat decat las vegas si mai zgomotos decat un combinat siderurgic. am revenit rapid cu picioarele pe pamant, mult prea rapid si asta pentru ca am intrat in Slanic Moldova la putin timp dupa ora 18. ne-a intimpinat un oras amarat, trist, ponosit si intunecat. un oras comunist, o atmosfera comunista, asta desi trecusera 2 ani de la moartea dictatorului.

-Nu fiti tristi! Maine pe lumina sigur o sa vi se para un oras minunat. E inconjurat de munti si sunt o groaza de izvoare cu apa minerala.


A doua zi nu a fost deloc mai bine, ci mult mai rau. toate cladirile erau gri, un gri murdar si urat. nu existau decat hoteluri, multe dintre ele vechi de citeva decenii, unele chiar de dinainte de razboi. si strazile aratau ca dupa un bombardament si trebuia sa alegem cu grija locurile in care alergam pentru a nu ne accidenta in timpul sprinturilor. profu de sport Cosug a fost cel care a gasit imediat solutia: am alergat prin padure. zilnic. cel putin 7 kilometri. urma un meci scoala si apoi cinematograf sau odihna. nu tu cluburi, nu tu distractii, nu tu fete.

-Maine iesiti doar la alergare. Mergeti prin padure pina la izvoare si va intoarceti la hotel. sa nu va puna dracul sa beti apa rece dupa ce alergati, pentru ca veti fi transpirati si nu  vreau sa va duc raciti acasa la parinti. el a zis, el a auzit. a doua zi ne-a adunat pe toti in camera lui.

-Ai baut? Da!! Pac, pac!! Doua palme. Urmatorul!
-Ai baut? Da!! Pac, pac!! Doua palme. Urmatorul!

In trei minute ne-a rezolvat pe toti. din cei 14 alergatori, doar doi nu bausera.

Dupa 20 de ani

Am fost cel mai reticent cand am fost invitat la un team building cu presa constanteana la Slanic Moldova. inca aveam pe retina gri-ul urat din timpul cantonamentului, inca imi aminteam cat de plictisitor si de intunecat era orasul. inca ma ardeau obrajii de la palmele profului Cosug. asa ca socul reintalnirii a fost mult prea mare. pentru ca in locul oraselului comunist am regasit o localitate cocheta, cu un aer aristrocratic. o mica statiune de munte cu un aer austriac. sau nemtesc. sau chiar elvetian. cu aceleasi hoteluri vechi, renovate insa intre timp, colorate, pictate, ingrijite, asortate, aranjate. ca de sarbatoare. cu o atmosfera usor luxoasa. fara manele, gratare pe marginea drumului sau cersetori. si cu mult verde. si cu multe terase. si am profitat de citeva minute de singuratate si m-am intors in copilaria mea. si am mers la izvoarele provocatoare de palme. la fel de buna si de rece e apa. doar locul s-a schimbat.

PS: in cateva zile revin cu poze.

Hotii de calorifere si vedeniile -Frate eu nu mai stiu ce sa ma fac cu magnetii astia. Cu hotii de fier.. Nu mai stiu! Mi-au distrus usa, mi-au spart casa in miez de noapte, imi terorizeaza familia si mai nou am inceput sa am vedenii din cauza lor. -Hai, ia-o cu inceputul. Ce s-a intamplat? -Pai sa vezi!

Acum cateva zile vecinul de la patru si-a schimbat caloriferele.Vechi!Din fonta! Calorifere adearate de pe timpul lui Ceausescu!De cand s-au construit blocurile in cartierul Poarta 6! Numai ca vecinei i s-a pus pata sa renoveze tot apartamentul si au schimbat si caloriferele.Si au reusit sa care toate caloriferele din casa, mai putin unul,ala din dormitor care era cel mai mare si cel mai greu dintre toate.Am inteles ca are vreo 20 de elementi si apoape 200 de kilograme. Au decis sa il lase pentru a doua zi, ca cica era prea greu. L-au scos din casa si l-au lasat pe hol. Numai ca l-au vazut magnetii, hoti de fier adica. Si au venit sa il ia la patru dimineata, cand dormea toata lumea.Erau patru.Pe doi dintre ei ii stiu ca au mai avut probleme cu militia, tot din cauza fierului. Si au apucat frigiderul in liniste, fiecare dintr-un colt si au reusit sa il coboare de la patru pana la etajul doi.

-Si? Ce legatura are  asta cu tine??? Nu mai inteleg nimic Dorele!

-Pai ARE!!! Ca la etajut 2 au scapat caloriferul pe scari, asta a luat-o la vale, mi-a rupt usa si s-a oprit la mine in bucatarie. Iti dai seama ca s-a auzit mai rau ca la cutremur si ca ne-am speriat de nu mai putem dormi de doua nopti. Si am ajuns sa stau si sa fumez toata noaptea pe balcon si sa tresar la fiecare zgomot!Zici ca sunt copil mic!

-Si de asta ai vedenii?

- Pai azi noapte am vazut un calorifer care se plimba singur pe strada!

-Dorele!!!! O IEI RAZNA!

-Iti jur! Mergea singur pe strada! L-am urmarit cu privirea pana la colt la Piata Rosu!Mergea singur pe strada! Iti jur! Am trezit-o si pe nevasta-mea! Si ne-am uitat amandoi, si ne-am frecat la ochi. Si am urmarit caloriferul pana la Piata Rosu.

-Si acolo s-a oprit! Si s-a asezat in picioare!

-Dorele!!!

-Da! Acolo s-a oprit si am vazut idiotii cum ies de sub calorifer. Erau doi tigani mici care mergeau aproape in patru labe si aveau caloriferul pe cocoasa. Iti repet: nu mai suport! Maine ma duc si imi gasesc un psiholog. Si ma apuc sa imi caut casa. Ma mut din Poarta 6. Sa scap dracului de magneti.

sa fugim de acasa pe atunci era super cool sa fugi de acasa in timpul liceului. se adunau cel putin doi sau trei, "strangeau" banii de prin casa si se urcau in primul tren. daca era vara, in 9 cazuri din zec, destinatia era marea. de obicei Costinesti sau Vama Veche.

daca era frig afara destinatia era Iasiul sau Bucurestiul, locuri in care se puteau cheltui rapid ''economiile'' prin cluburi, (pardon, atunci se numeau discoteci) sau prin magazine mari, adica tentatii pe care ei nu le aveau in micul lor oras natal. telefoanele mobile reprezentau doar o fantezie pentru ca pina si in filme se vedeau rar. de obicei se intorceau acasa cu coada intre picioare, murdari, flamanzi si in cele mai fericite cazuri cu cate o pereche de blugi noi sau cu o geaca mai acatarii. cei mai ghinionisti erau adusi cu politia si luau bataie si de la politisti si de la parinti. ei ramaneau doar cu satisactia de a se lauda in fata colegilor cu minunatiile facute sau vazute.

asa au facut si ei. intr-o clasa de 28 de elevi, erau doar 7 baieti. cat de o echipa de fotbal. si din cei 7 nu mai putin de patru au decis s-a stearga de acasa. era intr-o zi de vineri, chiar dupa pauza mare. aveau la ei citeva sute de dolari adica salariul parintilor pe vreo cateva luni, 2 sticle de 2 litri pline cu vin rosu, un baton de salam de var, o roata de cascaval si toata Romania in fata. au prins trenul pe ultima suta de metri, adica au alergat de la casa de bilete pentru a urca in ultimul vagon/

-Planul este urmatorul: ajungem la Iasi, schimbam banii, ne cazam intr-un hotel si la noapte discoteca
-Cate camere inchiriem?
-Cum cate? 4!!!! noi nu suntem toti 4?

lumea era a lor: toate usile li se deschideau in fata! duminica dimineata mai aveau jumatate din bani. luni seara mai aveau doar niste bani cat se le ajunga de bilete de tren.

-Ne intoarcem acasa?
-Ce-ai ba, esti prost? ce sa facem acasa? sa ne luam bataie, sa ne intoarcem la liceu? nunununu!!!! mergem la suceava. am eu un unchi si ne ajuta sa ne angajam!
-Alin, dar avem 16 ani! cine drau angajeaza niste copiii? si in noiembrie?

si s-au luat dupa Alin. in fond el era liderul grupului. deja isi imaginau cum vor pune ban pe ban si se vor intoarce acasa cu mii de dolari, nu cu sute. atunci parintii lor vor fi mandri si sigur nu vor lua bataie. Si au urcat in primul tren, si au coborat.....in orasul natal, 2 zile mai arziu. infometati, murdari si pregatiti sa ia bataie.

-Ia povesteste tu Aline! ia zi lu tata, cum te-ai decis sa te intorci acasa. zi, ca te bat dupa!
-Pai tata! eram aproape de Suceava. pe un pod! un frig de inghetase blugii pe noi. si ne era asa foame....
-Si?
-Si dupa cateva ore am inceput sa radem unul de altul ca aveam toti barba, mustati si sprancene ca Mos Craciun. de la promoroaca. si am zis: cat de tare poa sa ne bata? mai rau decat atunci cand m-ai batut cu furtumul de la masina de spalat nu poate fi. asa ca le-am zis sa ne intoarcem. stiu ca ma bati, dar macar dupa imi da mama doua darfurii de bors fierbinte, ca asa imi e de foame....

sa fugim de acasa

pe atunci era super cool sa fugi de acasa in timpul liceului. se adunau cel putin doi sau trei, "strangeau" banii de prin casa si se urcau in primul tren. daca era vara, in 9 cazuri din zec, destinatia era marea. de obicei Costinesti sau Vama Veche. daca era frig afara destinatia era Iasiul sau Bucurestiul, locuri in care se puteau cheltui rapid ''economiile'' prin cluburi, (pardon, atunci se numeau discoteci) sau prin magazine mari, adica tentatii pe care ei nu le aveau in micul lor oras natal. telefoanele mobile reprezentau doar o fantezie pentru ca pina si in filme se vedeau rar. de obicei se intorceau acasa cu coada intre picioare, murdari, flamanzi si in cele mai fericite cazuri cu cate o pereche de blugi noi sau cu o geaca mai acatarii. cei mai ghinionisti erau adusi cu politia si luau bataie si de la politisti si de la parinti. ei ramaneau doar cu satisactia de a se lauda in fata colegilor cu minunatiile facute sau vazute.

asa au facut si ei. intr-o clasa de 28 de elevi, erau doar 7 baieti. cat de o echipa de fotbal. si din cei 7 nu mai putin de patru au decis s-a stearga de acasa. era intr-o zi de vineri, chiar dupa pauza mare. aveau la ei citeva sute de dolari adica salariul parintilor pe vreo cateva luni, 2 sticle de 2 litri pline cu vin rosu, un baton de salam de var, o roata de cascaval si toata Romania in fata. au prins trenul pe ultima suta de metri, adica au alergat de la casa de bilete pentru a urca in ultimul vagon/

-Planul este urmatorul: ajungem la Iasi, schimbam banii, ne cazam intr-un hotel si la noapte discoteca
-Cate camere inchiriem?
-Cum cate? 4!!!! noi nu suntem toti 4?

lumea era a lor: toate usile li se deschideau in fata! duminica dimineata mai aveau jumatate din bani. luni seara mai aveau doar niste bani cat se le ajunga de bilete de tren.

-Ne intoarcem acasa?
-Ce-ai ba, esti prost? ce sa facem acasa? sa ne luam bataie, sa ne intoarcem la liceu? nunununu!!!! mergem la suceava. am eu un unchi si ne ajuta sa ne angajam!
-Alin, dar avem 16 ani! cine drau angajeaza niste copiii? si in noiembrie?

si s-au luat dupa Alin. in fond el era liderul grupului. deja isi imaginau cum vor pune ban pe ban si se vor intoarce acasa cu mii de dolari, nu cu sute. atunci parintii lor vor fi mandri si sigur nu vor lua bataie. Si au urcat in primul tren, si au coborat.....in orasul natal, 2 zile mai arziu. infometati, murdari si pregatiti sa ia bataie.

-Ia povesteste tu Aline! ia zi lu tata, cum te-ai decis sa te intorci acasa. zi, ca te bat dupa!
-Pai tata! eram aproape de Suceava. pe un pod! un frig de inghetase blugii pe noi. si ne era asa foame....
-Si?
-Si dupa cateva ore am inceput sa radem unul de altul ca aveam toti barba, mustati si sprancene ca Mos Craciun. de la promoroaca. si am zis: cat de tare poa sa ne bata? mai rau decat atunci cand m-ai batut cu furtumul de la masina de spalat nu poate fi. asa ca le-am zis sa ne intoarcem. stiu ca ma bati, dar macar dupa imi da mama doua darfurii de bors fierbinte, ca asa imi e de foame....

labradorul nu e caine de paza

Avea cea mai frumoasa casa din comuna. casa, himmm, putin spus. un living urias de 98 de metri patrati la parter, 4 dormitoare la primul etaj si tot atatea sus la masarda. acolo mai avea si o sala de forta, pe care nu prea o folosea. de fapt, cel mai mare efort l-a facut atunci cand i-a ajuns pe muncitori sa duca aparatele pe scari pina sus. pentru ca la parter aveau doar livingul, o bucatarie uriasa si o bucatarie, au decis sa-si imparta dormitoarele. el si sotia la primul etaj, copiii la al doilea. asta, cand veneau acasa de la facultate. de impartirea in sine cel mai fericit a fost de departe JOY, un labrador urias si extrem de jucaus. cel mai bun prieten al stapanilor, al copiiilor stapinilor si al celorlalti copii din cartier.


Nevasta!!!!! Am fost jefuiti!!!


primarul a scapat cana cu cafea din mana si aceasta s-a facut tandari in contact cu gresia din bucatarie. peste noapte intrase hotii in casa si ii curatasera toate lucrurile de valoare: plasma de 110 centimetri, sistemul audio de ultima generatie pentru care platise 80 de milioane, laptopurile si telefoanele pe care le lasa in fiecare seara pe masuta televizorului.  lipseau pina si hainele din cuier. in urma hotilor a  ramas era Joy, care statea cuminte langa semineu.

-L-or fi lovit cu ceva in cap. uita-te cum sta, parca nu are niciun pic de vlaga. hai la tata, Joy, hai la tata, lasa ca ne cumparam altele.

Doua saptamani mai tarziu seful de post din comuna i-a prins pe cei trei hoti. incercau sa vanda plasma cu 5 milioane pe marginea drumului. de aici pina la marturisirile complete nu a fost decat un singur pas. cand declaratiile erau semnate de toti cei trei complici in post a intrat si primarul

-Baaa, nu va fac nimic. nu va iau la bataie aici in post, desi pot asta. nu trag sfori sa luati fiecare maximum de pedeapsa, adica 15 ani, desi si asta pot. numai ca nu inteleg. trebuie sa imi explicati si va las in pace. cum dracu ati furat tot din living cu Joy acolo?

hotii se uitau unul la altul in liniste. era clar ca nu intelegeau ce intreaba primarul. edilul era un car de nervi.

-Cum dracu ati furat tot CU CAINELE in camera????

-Apoi dom primar, cu tot respectu, cand l-am vazut venind spre noi, asa mare cum e el, ne-am cam speriat. numai ca el nu venise sa ne muste. venise cu o minge rosie de cauciuc in gura. si toata noaptea eu m-am jucat cu cainele si cu mingiuca lui, si astia doi au incarcat ce-au gasit si au carat cu spatele.

-Aha. mingiuca. cauciuc. aha.

A iesit in liniste. a scos telefonul. a apasat tasta 2 si si-a sunat sotia.
-Cheama-i pe aia de la X Escort. sa monteze cele mai bune sisteme de securitate. si camere de supraveghere. si ce mai vor ei.

ciobanul si vanatorul de caini

si-a luat pusca pe umar, rucsacul in spate si cartusiera la brau. avea autorizatie de vinatoare pentru iepuri si asteptase iesirea asta citeva luni bune.

-macar doua focuri sa trag si eu si tot nu ies degeaba din casa.

 nu avea gonaci, asa ca isi parca masina la iesirea din oras si o luase singur pe aratura, poate-poate o sari vreun urecheat sau o coana vulpe. nu mai trasese un foc din primavara, si acum se apropia deja Craciunul. simtea cum ii ard degetele sa traga primul foc. isi pregatise singur munitia  si pentru ca afara era un ger de crapau pietrele a ales cartusele de calibru mai mic. de mult nu mai prinsese o zi atat de buna pentru vanatoare si avea de gand sa profite de fiecare moment in parte. si asa ar fi fost daca nu s-ar fi intamplat singurul enervant pentru un vinator inrait ca el: sa vada o adevarata haita de caini care alergau dupa  un iepure disperat sa isi salveze viata. daca l-ar fi prins, ar fi fost devorat in doar cateva minute. vazuse nenumarate astfel de situatii si cainii ajunsesera sa faca adevarate ravagii pe toate fondurile de vanatoare. atacau iepuri, fazani, caprioare sau chiar mistreti. cu adevarat periculosi erau in perioada de reproducere. puii nu aveau nicio sansa in fata lor, prin urmare erau mai periculosi decat toti vanatorii din romania la un loc. cateva zeci e secunde mai tarziu iepurele fusese ajuns din urma si mancat de viu in fata vanatorului aflat la mai putin de 100 de metri distanta. s-a apropiat in fuga de cainii ce pareau turbati. a pus pusca la ochi si a tras in cel mai mare dintrei ei. a cazut secerat in timp ce restul s-au imprastiat in toate directiile. cand a ajuns langa iepure din el mai ramasese doar un picior si craniul. a scos cartusu tras si l-a inlocuit cu unul nou. si-a asezat ranita mai bine in spate si a plecat mai departe cu un gust al dracului de amar in gura.

-ce crucea matii mi-ai omorit caineele ba, boule?

vanatorul a intors capul si a vazut un cioban cocotat pe un superb armasar alb. avea o caciula de blana pe cap si o furca cu doi tepi in mana, folosita de ciobani pentru a curata grajdurile de gunoi. l-a ignorat pe scandalagiu. nu s-a pus niciodata cu prostii asa ca a hotarat sa isi vada de drum, chiar daca ciobanul continua sa injure si sa ameninte.  a vazut insa cu coada ochiului cum calaretul ridica furca la nivelul capului si o arunca cu forta spre el. a apucat sa se retraga la timp insa a vazut coltii ascutiti ai acesteia trecandu-i prin fata ochilor. la doar cativa milimetri distanta.

extrem de calm a scos ambele cartuse de pe teava. a cautat un cartus de 2 milimetri, cu alice foarte mici folosite in special la pasari. in fond calul nu avea nicio vina si nici nu trebuia sa sufere. a indreptat arma spre pamand si in directia copitelor si a tras. si armasarul a inceput sa alerge cum nu a facut-o nicodata inainte. si cum nu a mai facut-o vreodata dupa. alerga ca un pur sange arab anntrenat pentru derby. alerga in ciuda eforturilor facute de ciobanul care abia se mai tinea in sa. si a alergat asa pina cand vanatorul nu l-a mai putut urmari cu privirea. multi kilometri adica.

-macar am tras doua focuri astazi. tot e bine, isi spuse in gand, in timp ce se abtinea cu greau sa nu rada de soarta calaretului

hotul de tancuri

era descurcaret de mic. le lua rapid maruntii celorlalti copii din fata jocului la jocurile in care castiga mereu cel care arunca moneda mai aproape de o linie trasata cu creta sau care reusea sa bage toate monezile in mici gropi sapate inpamant. cand avea doar 5 ani si jumatate a furat din poseta mamei 100 de lei si a cumparat doua cutii de gume turbo. la sfarsitul zilei toti vecinii lui mestecau guma de ii dureau falcile. pe el l-au durut alte parti ale corpului, in special la spate, dupa ce a fost prins si judecat de parinti. a doua zi insa recuperase o mare parte din bani dupa ce a vandut surprizele cu masini de curse. a crescut, insa anii nu i-au adus si maturizarea la care sperau parintii, si prin urmare problemele au tot aparut. batranii au crezut ca l-au apucat de un picior pe Dumnezeu cand odorul lor le-a spus ca se angajeaza la un batalion de tancuri.

"Daca nici armata nu il potoleste, apoi nici Dumnezeu nu poate!"

si l-a mai potolit. putin. discplina ii prindea destul e bine si scandalurle au inceput sa dispara. incet, incet a castigat  increderea superiorior. incet,incet a mai crescut in grad. si s-a intors la viata de dinainte. de golanas. de baiat de cartier descurcaret. si a inceput sa vanda tot ce ii cadea in mna si nu atragea atentia prin disparitia sa.

-deci, baieti: nu vreti biste bocanci cu virf de otel. sunt aproape noi. nepurtati!
-nu!
-niste curele din piele groasa! sunt cu catarama din aia patrata. metalica. sunt foarte bune
-nu!
-niste conserve din carne?
-nu!
-o uniforma kaki?
-nu!
-una de camuflaj?
-nu!

s-a dezumflat repede. spera sa faca rost lesne de niste bani, mai ales ca mai era putin pina la Craciun si era extrem de stramtorat.

-auzi, eu as avea nevoie de ceva, dar cred ca este peste puterile tale.
-zi despre ce e vorba!
-nu cred ca poti sa faci rost
-zi!
-nu cred ca poti sa-l scoti din unitate. eu de mic mi-am dorit, si am bani. sa stii ca platesc cu banul jos
 simtea ca nu mai are rabdare. -ZI O DATA!
-mi-ar trebui un tanc. adevarat. fara munitie. doar tancul

se facu liniste. o liniste de mormant. militarul nostru era cu gandul departe. probabil pe la gardul de sarma ghimpata de la marginea unitatii. stia el un loc pe unde ar putea iesi neobservat.

-chiar vrei un tanc? intreg? si platesti cu banul jos?

hohotele de ras ale gastii l-au adus rapid cu picioarele pe pamant. si el care chiar credea ca poate da lovitura intr-o singura seara si sa scape o data pentru totdeauna de ingrozitoarea armata

atentie la gropi! si la autostopiste

Isi umpluse masina pina la refuz. In portbagaj nu mai avea loc  nici sa arunce un ac, in timp ce pe scaunele din spatele masinii tronau perne, plapume, sau lenjeriii de pat. Isi ajuta o prietena sa-si mute toate bunurile dintr-un colt de tara in altul, si singurul loc liber din vehicol era scaunul din dreapta. Si asta pentru ca prietena s-a deci in ultimul moment sa mai stea o zi chiar cu riscul de a veni cu trenul. Prin urmare era singur intr-o masina plina pe un drum de peste 500 de kiometri. Doar el, muzica in boxe si drumul. Refuza sa ia vreodata autostopisti. Ii era frica, prin urmare singurii pentru care opera masina pentru a-I duce distante scurte erau copiii sau batranii. Ii considera inofensivi si cei vorbareti il ajutau sa I se para drumul mai scurt si mai placut. Pe drumul asta insa nu I se paruse nimeni de incredere, prin urmare soselele din Baragan I se pareau mai pustii ca niciodata. Mai ales ca era momentul in care ziua se ingana cu noaptea, vizibilitatea era scazuta iar la radio muzica se auzea tot mai neclar. Era in mijlocul pustietatii si avea senzatia ca va mai dura mult si bine pina cand va ajunge acasa.  I se intampla rar sa se plictiseasca la volan si ziua aceea era una dintre ele. ’”ce bun ar fi un mosulica autostopist” isi spunea in gand. Cu gandurile departe, la uriasa cad ape care si-o imagina plina cu apa fierbinte a luat cu roata din dreapta in plin o groapa uriasa care a zdruncinat din temelii toata masina si a facut una dintre pernele din spate sa ajunga aproape de picioarele sale. A tras imediat pe dreapta sa verifice daunele. Nu ii era frica decat de o pana care ar fi insemnat sa scoata toate bagajele din masina pentru a ajunge la roata de rezerva. Din pacate era déjà prea intuneric, iar lantern era si ea tot in portbagaj, asa ca s-a hotarat sa mearga cu grija pina in primul sat sis a traga sub un stalp electric sa vada mai bine. Nu de alta dar nu vroia sa se trezeasca din senin cu vreo bata in cap sis a ramana fara masina. Asa ca in urmatoarele 30 de minute a mers cu 25 de kilometric la ora pina a gasit si prima casa de om si primul stalp de iluminat stradal. A oprit din nou, a rasucit cheia in contact. A dat sa iasa doar ca a auzit portiere din drepta cum se deschide. A vazut apoi o pustoaica, sa fi avut 16, cel mult 17 ani, cum urca nestingherita in masina. Mesteca guma cu gura larg deschisa si avea un decolteu la fel de ….larg. nici macar nu l-a salut. Si nici nu s-a oprit din mestecatul care ii producea, se pare, o maxima placere. Fara sa scoata o vorba s-a uitat in ochiilui, dupa care s-a uitat in spatele masinii.

-Da” unde-I baietu” ciela?

-Ce baiat, domnisoara? Pe cine cautati?

-   Baietu ciela, cari-I cu masina asta!!!

-Nu e un baiat domnisoara. E masina mea si sunt doar eu in masina.

-Sigur?

-Da! Sigur!

S-a mai uitat inca o data printer pernele din spatele masinii. S-a mai uitat nonsalant si in ochii soferului. S-a oprit pentru doua secunde din mestecat. A coborat si dusa a fost. Fara sa salute, fara sa se scuze, fara sa spuna o vorba.

Socat el a pus mina pe cheie, a rasucit-o in contact si a plecat mai departe. Uitase de ce oprise sic and si-a amintit ajunsese déjà acasa si ii povestea patania prietenului lui cel mai bun.

-Ba dar prost mai esti! Cand crezi tub a ca mai sare o pustoaica asa buna singura la tine in masina?b

VIDEO SUPERB: sa punem mana de la mana poate ajutam omul asta cu un sponsor!

http://www.youtube.com/watch?v=zfIiBbGoWuI&feature=youtu.be

“Buna ziua,

Mă numesc Orban Gabi, sunt din Sfântu Gheorghe şi aş vrea să cer ajutorul dumneavoastră. Vă rog frumos să-mi daţi un share la acest video al meu… Am pus foarte multa muncă în acest sport (mai mult de 10 ani) şi nu prea am avut ajutor (sponsori) să merg la concursuri şi nu prea mă ştie lumea ca să mă cheme la evenimente la demonstratii. Aş vrea să ştie cât mai multă lume despre mine şi ceea ce fac. În anul 2012 am fost primul care a participat din România la Campionatul Mondial al Trialului. Vă rog să daţi un share la video pe blogul dumneavoastra.”

http://www.youtube.com/watch?v=zfIiBbGoWuI&feature=youtu.be

cei mai prosti teroristi din romania

era la moda in acea perioada sa pui mana pe telefon si sa suni la 112  si sa anunti ca e o bomba pusa in liceele din oras. unii o faceau sa scape de o teza sau de a fi ascultati la o lectie pe care nu au invatat-o. altii o faceau pentru ca nu mai puteau de dorul iubitelor si voiau sa-si intalneasca mai repede ...consoartele. insa cei mai mai multi o faceau din plictiseala sau pentru a dovedi gastii cat de cool sunt. era amuzant pentru ca nimeni nu era vreodata prins si se distrau pe seama politistilor care apareau la televizor pentru a-i declara teroristi si a-i ameninta cu ani grei de inchisoare. asta pina intr-o zi.

"Veniti repede la noi la liceu, la Ovidiu. E o bomba!"

Asta a auzit in acea zi ofiterul de serviciu din dispeceratul politiei. era aproape de orele pranzului, moment in care de obicei liceenii se pregateau sa plece spre casa. la celalat capat al firului se auzea o voce de adolescent care se chinuia sa vorbeasca mai gros, dar si un alt pusti care se distra teribil. ofiterul stia ca la mijloc este o noua gluma, ca toate celelalte glume proaste inregistrate de la inceputul anului scolar. chiar si asa a pus mina pe telefon si a anuntat politia municipala dar si genistii sa mearga la Liceul Ovidius, situat undeva pe langa gara Constanta, sa caute bombe care nu vor fi gasite niciodata. si asa cum se si astepta, o jumatate de ora mai tarziu a aflat ca totul fusese o alarma falsa, numai ca tinerii pusi pe sotii au sunat din nou la 112.   "La liceul din Ovidiu este o bomba!"  aceeasi voce fortat ingrosata de adolescent insotit de amicul pus pe sotii. asa ca ofiterul a pus din nou mana pe telefon si a sunat, de data aceasta la politia orasului Ovidiu. a fost momentul intrarii in scena a unui politist adevarat cu fler de detectiv care a dat o fuga pe jos pina la liceu. era imbracat in civil, asa ca nu i-a fost greu sa observe ce se intampla, fara sa fie bagat in seama. i-a vazut pe cei doi glumeti, s-a aproapiat usor de ei si a prins franturi de discutie care i-au dat de inteles ca are de-a face cu "teroristii"! i-a saltat pe amandoi, i-a dus la sectie si i-a bagat in doua camere diferite. i-a tinut fix 45 de minute dupa care a intrat in camera unuia dintre ei. "Teroristul" era alb la fata si respira sacadat.

"Tati, ai pus-o! iti iei pina la 15 ani de inchisoare pentru terorism. prietenul tau a marturisit tot! a zis ca tu ai sunat ca va asteptati prietenele. direct la parchet te ducem acum sa iti facem dosar penal"

''Dar nu am sunat eu, el a sunat! eu nu am pus mana pe telefon "

Cei doi au fost primii "glumeti" retinuti in Constanta pentru alarme false cu bomba. si primii care au si ajuns in spatele gratiilor pentru asta.

Fabrica de jucarii a lui Mos Craciun

-Nu ma intereseaza cum faci, eu vreau fabrica de jucarii a lui Mos Craciun.

-Dar noi la Constanta nu avem unde sa filmam asa ceva. Ca nu avem fabrici de jucarii. Unde dracu sa filmez asa ceva?

-Nu ma intereseaza, eu vreau fabrica de Jucarii.

Era un editor de noapte care avea uneori  niste idei geniale care se transformau in povesti minunate numai bune de dat la televizor. Dar alteori avea niste idei cretine. Asa cum era si asta. Auzi ce vrea el: fabrica de jucarii!!!!

-Si o vreau completa! Copiii care scriu lista cu jucarii, scrisoarea care e pusa la posta, mosul care vine cu sacul plin si binenteles, neaparat, fabrica de jucarii a lui Mos Craciun.

Zis si facut. A impartit totul in 3 sarcini: gasit copii, gasit Mos Craciun, gasit fabrica lui Mos Craciun.

Prima sarcina s-a dovedit a fi cea mai usoara. Cat de greu poate sa fie sa gasesti niste copii care vor cadouri de la mosul? A mers la ei acasa, a filmat scrisorile, si-a notat dorintele celor mici.

Fabrica nu a gasit, dar a descoperit un depozit de jucarii la marginea orasului. Si pentru ca nu a gasit niciun prieten dispus sa imbrace costumul rosu si barba alba de plastic, a facut-o el pe mosul. Si-a luat operatorul , costumul, sacul si a descins in depozit.

Cu lista in mana a inceput enumerarea: “Pentru Monica o papusa Barbie. Pentru Andrei un robot care se transforma in masina de curse, pentru Iulia o coarda si un set de o minge de baschet. Asa e Iulia, mai sportiva.”

Stirea a fost difuzata pe o televiziune nationala chiar in ajun de Craciuna. Toata lumea multumita: el ca a scapat de nebunul de editor si editorul ca a dat in sfarsit la televizor fabrica de jucarii a lui Mos Craciun. Un telefon primit in dimineata de Craciun i-a stricat tot cheful. Era mama lui Andrei, cu o falca in cer si una in pamant.

-Ai zis ca Andrei primeste un robot care se transforma in masina de curse!

-Pai asa ati zis ca vrea!

-Da, asa e! Numai ca nu am gasit sa ii cumparam! Si a vazut stirea la televizor! Si el vrea un robot care se transforma in masina de curse. Si acum, in ziua de Craciun si eu si barbatul cautam un robot care se transforma in masina de curse. In ziua de Craciun! Sa va fie sterile de cap! Si fabrica de jucarii a lui Mos Craciun!

Pompierii si usa metalica

Telefonul din dispecerat suna ca un nemernic cand mai erau doar 4 minute pana la miezul noptii. Suna ca un disperat, de parca soarta intregii omeniri depindea de cel care trebuia sa rapunda cat mai rapid apelului. Luase foc un apartament la parterul unui bloc cu 8 etaje de la periferia Constantei, asa ca, in scurt timp trei autospeciale cu apa si spuma paraseau in mare tromba curtea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta.  Dupa cateva minute subofiterii sareau din masini si la ordinul sefilor intindeau furtunurile pentru a stinge flacarile si a se intarce in paturile caldute.  Pentru ca incendiul era la parter seful de echipa a decis pe loc sa atace flacarile pe doua fronturi. O echipa a fost trimisa in spate, pompierii spargand toate geamurile pentru a introduce furtunurile in apartament, in timp ce a doua a fost trimisa sa sparga usa metalica de acces.

-          E proprietarul pe aici?

Liniste totala in harmalaia create pe holul blocului.

-E proprietarul aici?

In lipsa unui raspuns pompierul a pus imediat mana pe un tarnacop si a inceput sa loveasca violent usa metalica de productie turceasca.  Si a lovit-o mai bine de 10 minute pana cand a obosit si locul sau a fost luat de un coleg. La un moment dat, usa parea ca va ceda cat de curand, asa ca un al treilea pompier a venit cu o ranga metalica si a incercat sa indoaie usa suficent cat sa poata baga o mana in incercarea de a o descuia din interior. Eforturile lui erau ingreunate insa de un gura-casca, genul de roman curios care ajunge imediat la locul unei nenorociri sa vada si el ce se intampla si sta pana la final in sufletul  celor din echipele de interventie.

-          Da-te bre mai incolo, lasa-ma sa deschid usa asta.

Si a inceput din nou lupta pompierilor cu usa. Ba cu tarnacopul, ba cu ranga, ba se mai certau cu oamenii care stateau la cateva zeci de centimetri distanta, chiar cu riscul de a se trezi cu o bucata de usa sau de perete in cap.

-Dar parca esti surd! Nu auzi sa te dai mai incolo! Esti presedintele asociatiei?

-Nu!

-Administratorul?

-Nu!

-Proprietarul?

-Nu, SUNT CHIRIASUL!!!!

-Si ai cheile de la usa asta?

-Aha!

-Si de ce nu ai zis pana acum, omul lui Dumnezeu pana acum? Ne-am chinuit ca prostii! Da cheile incoa! De ce nu ai zis?

-Pai daca ai intrebat de proprietar si eu sunt chirias.

Zece minute s-au chinuit apoi pompierii sa descuie usa strambata de loviturile de tarnacop. Si alte zece minute sa isi adune echipamentele si sa plece la baza. Strangeau furtunul si se minunau in gand de cat de mare e gradina Domnului.

-

candidatul care s-a votat singur. de doua ori

Facea politica de la inceputul anilor 90. de fapt era membru fondator al unui partid si se lauda ca in ultimele doua decenii a fost cand la putere, cand la opozitie. exagera, pentru ca nu el a fost la putere, ci partidul. si el nu a avut nimic de castigat de pe urma anilor in care ai lui au fost la guvernare. la un moment dat parea ca si-au adus aminte si de el si aproape ca l-au facut sef la una dintre institutiile statului. aproape, pentru ca pana la urma postul pe care si-l dorea l-au dat unui pusti de 22 de ani care avea parinti foaaaarte potenti financiar. tatal pustiului, desi avea carnet de partid de doar citeva luni a avut pina la urma un cuvant greu de spus si al nostru a ramas cu buza umflata. nu s-a suparat foarte tare, dar a jurat sa se razbune. la inceputul anului a candidat pentru postul de presedinte al organizatiei judetene. spera sa il ajute experienta si faptul ca toata lumea il cunostea. la final de el a ras toata sala. ca si in trecut, postul de presedinte a revenit unuia mai tanar, in timp ce, dupa numararea voturilor in dreptul lui s-a regasit un singur vot. al lui! a strans din nou dinti si a asteptat alegerile locale. oamenii din comuna lui natala il cunosc foarte bine, il respecta si il apreciaza. nu a fost implicat in scandaluri, nu a luat spaga, nu are vila cu etaj ca toti ceilalti candidati care au furat tot ce le-a picat in mana. de oameni ca el are nevoie comunitatea. sigur il vor alege primar. sau macar viceprimar,desi primar ar fi mai bine. ar transforma comuna intr-un parc, intr-o adevarata bijuterie. numai sa ii dea aceasta sansa. numai sa il voteze. in cel mai rau caz ar accepta si un post de consilier.
si a inceput campania. si a trecut campania. si a venit si ziua votului si a trecut si ea ca rata pe apa. nici nu a avut timp sa isi dea seama cand s-au deschis urnele si cand a anuntat presedintele sectiei ca votul s-a terminat. avea emotii. ii tremurau mainile si era transpirat tot. ziua pe care o asteptase toata viata venise. si s-au anuntat rezultatele. le-a primit si le-a acceptat calm, extreme de calm. parea mai calm ca niciodata.  a tras puternic aer in piept, a simtit cum pulsul o ia razna. a vazut negru in fata ochilor.
-O omor!
-Ce-ai patit nea Xulescu, pe cine omori.
-Crucea mamei ei! O omor! O omor! O  omor! A pus capul in pamant si a plecat bolborosind spre casa.

In scurt timp au aflat si cei din sectia de votare motivul nervilor candidatului: obtinuse acelasi scor ca si la alegerile din partid. UN VOT! AL LUI! Nici macar nevasta  nu il votase

Politistul si macroul

Ii ajungeau degetele de la o mână să numere de câte ori fusese la pescuit în viaţa sa. Prima oară avea doar 7 ani şi l-a luat un unchi cu forţa. Îşi aminteşte perfect acea zi deşi a trecut aproape o jumătate de secol: a stat o jumătate de zi într-o barcă, în mijlocul unei bălţi care semăna perfect cu o o glindă uriaşă. Nu bătea deloc vântul şi era foarte cald. Nu a prins nimic, s-a ales doar cu o insolaţie puternică. A doua oară a mers cu gaşca printr-a XII-a. Unii au pescuit toată noaptea, el s-a ocupat de grătar, de muzică, de fete.  A mai mers şi prin facultate parcă, la fel mai mult la distracţie decât să ţină undiţa-n mână. Atunci a reuşit să prindă un peştişor, dar a rămas cu un gust amar în gură. În încercarea de a-l convinge să intre în rândul lor, al pescarilor, golanii i-au agăţat peştele în cârlig, dar pentru el nu a fost suficient.

În aceste condiţii soţia a rămas cu gura căscată când i-a spus că merge cu băieţii la peşte. L-a lăsat în pace. De cîteva zile ieşise la pensie si se plictisea teribil. A sperat că îşi va găsi şi el o pasiune, un hobby care să îl mai oblige să iasă din casă, să mai facă mişcare, să mai lase dracului televizorul.  Simţea totuşi că e ceva în neregulă  şi l-a întrebat, aşa cu jumătate de gură:

-Mişule,dar tu nu ai undiţe, cu ce o să pescuieşti?

-Au ei, mă descurc  eu!

-Şi râme? Tot de la ei?

-Aha!

De fapt era vorba de o golăneală cu vechii prieteni din Poliţie. Singura legătură cu pescuitul era aceea că bairamul urma să aibă loc la o cherhana, o pescărie pe malul  unei bălţi. Dar undiţe nu adusese nimeni. Aveau în schimb multe sticle cu tărie, restaurantul deschis doar pentru ei, un taraf adus special pentru această ocazie şi mai ales multe tinere domniţe apărute ca din senin. Şi au petrecut ca-n poveşti de la apusul la răsăritul soarelui. Şi au continuat şi ziua care a urmat, cu dansuri pe mese şi râuri de votcă,  şi ar fi ţinut-o tot aşa mult şi bine dacă în zonă nu ar fi apărut patronul cu veşti proaste.

-Băieţi, îmi pare rău dar am o masă festivă diseară. Vin nişte şefi de la Poliţia de Froniteră şi trebuie să eliberaţi restaurantul.

Bine ameţiţi de băutură, petrecăreţii au încercat să protesteze, să necocieze în speranţa ca vor mai rămâne pe “baltă” macăr încă o noapte.

-Băieţi NU SE POATE! Îmi pare rău, dar chiar nu am cum să vă mai ţin!

-Dar măcar un peşte ne dai? Nu pot să merg acasă cu mâna goală. Nevastă-mea mă ştie la pescuit.  Era Mişu.

-Nu am. Îmi pare rău, dar nu bag năvodul în perioada asta. Am nişte macrou dacă vrei.

-Dă-mi aşa că nu se pricepe. Nu i-am dus niciodată peşte că nu am mai fost la pescuit de când m-am însurat.

Şi a ajuns Mişu al nostru acasă. Şi a fost lăsat în pace, până a doua zi, când şi-a revenit complet din mahmureală. Dar nu a fost linişte.

-Că ai venit beat mort şi mirosind a parfum de femeie mai ceva ca-n  Sephora am înţeles. Am acceptat şi că mi-ai adus peşte oceanic şi nu peşte de apă dulce. Dar cât de proastă ma crezi să îmi aduci peşte cu gheaţă în burtă şi să mă minţi că l-ai prins tu?  De astăzi nu mai mergi la peşte. Te apuci de şah, de table, treaba ta, la peşte nu te mai las

Profu de bio si pescuitul

Era cel mai bun profesor de biologie din micutul orasel de pe malul romanesc al Prutului. Cel mai bun, cel mai iubit, cel mai apreciat.  Insa pe cat de bun era ca dascal, pe atat de prost era pescar. I-am putea spune slab, insa burtica capatata inainte de pensie ar tine cu tot dinadinsul sa ne contrazica. Deci: profesor bun si iubit, pescar lipsit de sansa si totodata lipsit de rezultate. Inghitea in sec de fiecare data cand vecinii de bloc il luau la misto cand il vedeau cu ranita goala in spate si cu unditele pe umar. “Cum e dom profesor cu pestele ala, nu a vrut sa iasa la tabla? ” sau “neascultator crapul ala, dom profesor, nu a invatat lectia nici de data asta? ”. Reusi sa faca un calcul simplu, daca ar prinde intr-o zi cite un peste, cit de mic ar fi el, pentru fiecare gluma proasta auzita despre pasiunea lui de o viata, cu siguranta ar umple un bazin olimpic. “HIMM, cum suna asta. Un bazin olimpic plin cu pesti. Un bazin in care as pescui doar eu. Atunci cu siguranta as prinde si eu peste, si nu ar mai rade vecinii de mine.”

Razbunarea, dulcea razbunare

Ca in majoritatea cazurilor, ziua de azi nu fusese una tocmai norocoasa. A ajuns pe balta printre primii. Se ingana ziua cu noaptea si abia a vazut sa isi aseze unditele pe stativ si sa bage ramele in ace. La doua minute dupa ce a aruncat prima lanseta a avut si prims trasatura. Ziua incepea perfect. Parea ca norocul s-a intors cu fata spre el. Parea o sansa sa le arate tuturor ca pina acum a fost doar ghinion si nu nestiinta. Citeva zeci de secunde mai tarziu avea in plasa un caras de 450 de grame. L-a cantarit de doua ori inainte sa ii dea drumul In  plasa, l-a pupat si nu si-a putut opri un zambet. “Hai doamne, macar zece din astia. Fac si eu o saramura, mai dau si la dusmani. Sau macar cinci si ii pastrez pentru mine”.  Sase ore mai tarziu avea tot un singur peste iar soarele puternic il oblige sa stranga sculele, sa se spele pe fata si sa plece spre casa. Desi stia ca va trece din nou prin stresul “declaratiilor” din fata blocului el era multumit. Se relaxase, isi umpluse bateriile pentru o saptamana de scoala si plamanii cu aer curat. Lasa balta in spate, trecu printre gradinile de zarzavat de pe malul apei si se indrepta spre casa.

-Dom profesor! Dom profesor!

-Ia uite ca incepe, se gandi pescarul in timp ce se intoarse spre vocea care il striga dintr-o gradina superba plina cu vinete, ardei grassau ceapa. Déjà astepta vreo gluma proasta despre pesti  si profesori de liceu.

-Dom profesor, sunt eu.  Adochitei, de la 12 B. Nu ma mai tineti minte? Am terminat acum trei ani.

Isi amintea de Adochitei. Copil cuminte, familie modesta de oameni gospodari. La un moment dat picase intr-un anturaj dubios si a fost nevoie sa il ameninte cu corijenta pentru a-l aduce pe drumul cel bun.

-Ce mai faci, mai Andrei?

Fostul elev se bucura de intalnirea cu dascalul sau, dar mai ales de faptul ca acesta isi aduce aminte de el.  Cu un zambet urias pe fata, in doar catea minute ii umplu ranita cu cele mai frumoase legume.  Profesorul se scuza si incerca sa il refuze.

-Va rog  eu,  o mica atentie. Macar atat, dupa cate ati facut pentru mine.

O jumatate de ora mai tarziu, pescarul/profesorul intra triumfator in cartier. Avea un zambet draconic pe fata si un plan genial in minte. Cand l-au vazut cu ranita doldora l-au lasat toti vecinii in pace. Nimeni nu stia ca are doar un peste in ranita plina pina la refuz cu vinete sau kapia. Si nimeni nu putea macar sa isi imagineze cat de departe poate merge dorinta de razbunare.

-Nevasta, du-te la cineva in vizita. Unde vrei tu. Lasa-ma singur vreo doua ore. Am putina treaba. Sotia il asculta linistita. Stia privirea asta. O mai vazuse candva. Asa ca isi lua repede poseta si iesi val-vartej pe usa.

Ramas singur profesorul si-a dus planul draconic la bun sfarsit. A scos cea mai mare tigaie. A deschis toate geamurile apartamentului si a lasat usa de la intrare intredeschisa. A scos nefericitul peste din juvelnic. Nici macar nu l-a mai curatat de solzi. L-a aruncat in tigaia incinsa si l-a prajit. 44 de minute. Pe ceas. 44 de minute in care nu a facut altceva decat sa se asigure ca va iesi cat mai mult fum. La final l-a aruncat la gunoi. Era totul ars taciune. Iar blocul mirosea mai puternic decat o piata de peste. Nu mai era locatar din cele doua scari care sa nu stie ca dom profesor de biologie a prins un rucsac de peste si a prajit toata dupa amiaza. A fost cea mai frumoasa dupa amiaza din viata lui. Dupa amiaza din care nimeni nu a mai ras de calitatile lui de pescar.

                                                                                                                                                  

Fumatul dauneaza grav....directiei de mers

ningea mai frumos ca in basmele nordice. ningea ca in tara lui mos craciun si ningea fara intrerupere de mai bine de doua saptamani. nu se mai putea deosebi casa de casa, gard de gard sau ulita de gradina. oamenii sapau ziua adevarate transee pentru a ajunge la fantana, la tarcul de animale sau la wc-ul din curte. numai ca, la fel ca in povestea mesterului manole, ce sapau ei ziua era complet acoperit noaptea, astfel ca munca lor era aproape zadarnica. cei mai bucurosi, de fapt singurii care aveau cu adevarat de castigat erau cei mici. scolile erau inchise de saptamana trecuta, asa ca toata ziua nu aveau altceva de facut decat sa alerge saniile pina in virful dealului, chiar la intrarea in sat, sa le incalece bine si sa zburde pe ele pina in fata primariei. nu era niciun pericol pentru ei, pentru ca nicio masina nu se mai incumetase sa intre in comuna de duminica trecuta, desi cel mai apropiat oras era situat la doar 12 kilometri. atunci a incercat sa vina autobuzul cu navetisti, sau rata cum i se spune in partile locului, dar nu a putut iesi din padure asa ca soferul a decis sa intoarca in oras.

-Mama, maine plec la oras. Ma duc la munca pina nu ma dau astia afara.
-Unde sa te duci pe zapada asta, sa te manance lupii in padurea Tătărăniului. Stai cuminte acasa ca nu te da nimeni afara. Ce crezi ca sefii nu vad ce e afara?
 -Sa nu va aud. Maine la 3 plec la munca. singur. Nu mi-e frica nici de lupi, nici de frig, nici de zapada. La trei dimineata am iesit pe usa.

Isi facuse un calcul simplu. Avea 12 kilometri pina in oras. Cei mai grei erau primii 4. Ii urca in panta, pe zapada cel putin pina la genunchi si prin padure. Stia ca va fi atat de intuneric incat nu va vedea la doi metri in fata, insa crescuse in padure. Avea lanterna la el, deci se va descurca. Dupa primii patru kilometri urmau alti doi kilometri de drum drept si inca patru kilometri in care urma sa coboare. odata terminati cei 4 kilometri de vale iesea din padure, mai mergea 2 kilometri si ajungea in oras.

Si la 3 dimineata a iesit pe usa. Spera sa urce panta in mai putin de o ora si jumatate. Isi lua lanterna, tigarile, chibriturile, isi facu o cruce mare, spuse in gand Tatal Nostru si pleca spre oras. totul decursese conform planului de acasa exact pina ajunsese in varful dealului. Obosit si usor transpirat se opri pe borna kilometrica sa isi traga sufletul si sa isi aprinda o tigara. O merita si el, o meritau si plamanii lui. Se cauta de tigari, gasi rapid si chibriturile si incerca sa isi aprinda tigara. se chinui minutein sir. Se invarti de mai multe ori pina gasi un unghi in care vantul sa il lase sa isi duca planul la bun sfarsit.

-Doamne ce intuneric e! Sa iti bagi degetele in ochi, nu alta!

 Cu tigara aprinsa intre buze parcurse rapid drumul drept dupa care incepu sa coboare. Deja se vedea la munca si deja isi imagina seful de sectie de la el de la Fabrica de Incaltaminte mirandu-se atunci cind il va vedea intrand pe usa. Dupa citeva minute iesi din padure si vazu primele lumini.

-Ce ceapa caprii masii e asta? Stia drumul pina in oras ca in palma, il parcusese de citeva mii de ori. Nu avea ce lumini sa vada. Tebuia sa mai mearga macar vreo 40 de minute inainte sa ii apara in cale primul stalp si primul bec aprins pe o strada. Continua sa se indrepte spre beculete precum un copil spre bradul de Craciun. Era ca o fantasma. O fata Morgana. Stia ca nu este bine, dar nu avea ce face. Luminile il atrageau ca un magnet.

-Crucea masii. Astea-s becurile din sat. M-am intors de unde am plecat. A inteles pe loc ca atunci cand si-a aprins tigara s-a invartit in cerc. Si lua pe loc doua decizii: prima, sa se intoarca acasa si sa se bage in pat, indiferent cat vor rade parintii de el. A doua: sa se lase e fumat.

cele mai bune bancuri cu stelisti

-Ziua preferata a stelistilor? Black Fiveday.
-Telefonul preferat al stelistilor? iPhone 5.
-Steaua bea Aktiv3. Stuttgart Aktiv5.
-Stuttgart a reusit ce n-a reusit Schalke 0-4.
-Ce le-a spus MM jucatorilor la pauza. "Stati linistiti, 4 am luat si eu"
- Care e animalul preferat al stelistilor?
Cincila.
- Ce oras viseaza sa viziteze stelistii?
Cincinnati.
- Care e site-ul favorit al stelistilor? HI5...

.
- Cladirea preferata? Pentagon
- Povestea preferata? 5 paini, de Ion
Creangac

Permiteti sa raportez, am pierdut sageata din calculator

dupa fapte reale. cat se poate de reale. atat de reale incat, daca am da un nume si o localitate ati putea descoperi autorul grozaviei. asa ca nu dam foarte multe indicii. spunem doar ca totul s-a petrecut cu mult timp in urma. sa fie aproape 20 de ani. eroul principal, capitan de politie cu academie terminata cu rezultate foarte bune. atat de bune incat sefii l-au detasat comadant la o sectie municipala, undeva pe malul romanesc al Dunarii. si cum va povesteam faptele se intorc mult in timp, mai exact in vremea in care intr-o sectie de politie exista un singur calculator, pe care avea voie sa il manuiasca, cu greu, ce-i drept, doar ofiterul de serviciu. astfel ca in micul oras dunarean, ziua in care a "aterizat" primul calculator a fost o zi istorica, dar si o zi care s-a dovedit a fi de neuitat pentru comandantul, pe care o sa il numim Dorel, si care vazuse calculatoare doar la televizor. completa niste hirtii in ziua aia blestemata, hartii care ii luau mereu din timpul alocat muncii de teren. ura hartagoraia si birocratia, dar tara abia iesise din comunism si nu se putea opune sistemului. fu oprit de sunetul stresant al telefonului fix. era secretara.

-Sefuuuuu, va suna de la dispecerat. va fac legatura cu ofiterul de serviciu
-Permiteti sa raportez, dom comandant. Cred ca s-a stricat aparatul ala e l-au adus ieri de la IPJ.
-CALCULATORUL!?!? urla comandantul. Imbecilule, platesti cu postu. si cu apartamentul daca l-ai stricat. ce i-ai facut?
-Nimic, dom comandant! nimic!!
-Stai acolo, nu atinge nimic, vin imediat. a coborat scarile val virtej, a intrat in dispecerat. Da pe toata lumea afara din sectie. acum!!!! si inchide usa sa nu mai intre nimeni pina nu il reparam. Ce ai facut nenorocitule? Ti-ai dat foc la valiza!!!

tremurand ca varga, ofiterul incepe sa explice. avea in mina foaia cu instructiuni primite de la judet.
-Am apasat butonul asta rotund de jos, din cutia asta patrata. am aprins ecranul. am asteptat sa se incarce. asa mi-a zis Protopescu, ala de la IPJ. am luat mausul si, si.....
-ce-ai luat?
-mausul, ii repeta ofiterul de serviciu si pentru ca pe fata comandantlui se vedea clar ca nu intelege nimic ii arata instrumentul folosit pentru buna intrebuintare a calculatorului. si am inceput sa plimb sa sageata aia pe ecran, pina a disparut.
-Cum sa dispara ba sageata. e pe inventar?
ofiterl paru prins in corzi.
-raspunde ba, unde e sageata, ca daca nu raspunzi cu capu.
- Nu stiu sefu!
-Nu stii, a? nu stii? Ia pune totul pe hartie. faci frumos un raport, il trimitem la judet si sa te judece ei. eu nu am ce sa iti fac. am tinut cu voi, v-am ararat, v-am fact poftele, am fost prietenul vostru, tatal vostru, dar daca sunteti prosti, nu am ce sa va fac. de o sageata nu puteti avea si voi grija.
Si s-a apucat ofiterul de facut raportul. in scris. l-a dat sefului, care l-a semnat si l-a trimis mai departe la IPJ. nu mai are rost sa zicem cat au ras cei de la comanda cand au citit raportul. va spun doar ca de atunci toata lumea nu il mai stie pe numele de dorel, ci de Robin HOOD. nu ma credeti? Intrebati si voi un politist mai vechi de prin IGPR. Sigur a auzit povestea

botez la basarabeni

-Apoi omuli, io nu vriau sî mai văd camerî di luat vederi in fata ochilor cat ’oi trai. Di fapt camerili di luat videri mai sunt ieli cum mai  sunt, da’  pi microfon nu mai pun mina nici dacî ma bati seful di post di la noi din comunî. șî știi cî ista are cia mai grea mînă din tot raionul. cicî mai ie unu’ ca iel tocmai la chișinău. șî mai bati la fel di rău șî șefu di post din comuna vecinî.

-Dar ci-ai oi Volodea cu microafonili, că doar nu ti curentează! Parcî ești copchil.

Păi sî vă povestesc. eram la botez, la părintili, preotu muntianu, di la noi din sat. Știț cî fimeia lui ari gemini, un băiet ș-o fatî. șî cum îi obiceiu la noi la basarabeni, la doi copchii pui douî perechi di nași. Io am ales sî botez băietu. nu ne-o ajutat ciel di sus sî avem un băiet, așa cî i-am zis lu părintili cî vreau io sî ciu naşu mari. aşă cî am pus ban pi ban, li-am pregătit ş-o surprizî, am luat costumul ciel nou, ăla di l-am luat di la chişînău, ăla cu dunguliţî, îl ştiţi voi....

-Dă-l dracu di costum. zî mai diparti....

-Aşa. ş-a fost frumos, ni-am distrat, am dansat, am băut, şî io şî fimeia până am dat cu muciii în fasoli ca un copchil prost. şî acum am agiuns sî mănînc salatî di roşii cu brînzî şî ouî, cî altcieva nu ştiu sî gătesc.
-Păi ci-ai făcut?
- Păi am văzut cî toată lumea ţîpî la microfon daru. şî am prins momentu când băietu cela cu camera iera lângî mini, am luat microfonu şî am ţîpat cât m-or ţinut plămînii:
 " Di la naşu mari, di la naşu mari, di la naşu mari, o mii cinci suti di euro, o mii cinci suti di euro, o mii cinci suti di euro, ş-o oai,  ş-o oai,  ş-o oai. Scoalî fă, şi tu", i-am zis muierii şî ie s-o supărat ca dracu. şî nu mai vorbieşti cu mini di douî săptămâni.

www.ilovebrands.ro + haine si incaltaminte de la branduri consacrate, originale

masina cu fantome

il relaxa condusul. daca era nervos demara tot timpul in tromba. alegea drumurile lungi, mai putin aglomerate, si daca afara ploua sau era noapte se linistea inainte sa se termine primele trei sau patru melodii de pe CD-ul cu muzica de drum lung. el, masina, muzica si soseaua. destinatia conta mai putin, important era drumul. de data asta insa nici vorba de nervi. erau o gasca mare si impreuna fusesera la munte. cu zapada, multa zapada, (mi-e dor de zapada, asa brusc) cu vin fiert, muuuult vin fiert, cu partii, schiuri si petreceri noaptea. un mini-concediu din care se intorcea mai obosit decat plecase, dar ce mai conta. il astepta un drum lung si placut pina acasa. 600 de kilometri de curbe, serpentine, orase si putina autostrada. 600 de kilometri in care va conduce doar el si in care isi va vedea  pasagerii dormind liistiti. de fapt linistite. prietena ii dormea tot timpul in dreapta in timp ce prietena ei cea mai buna urma sa urce in spate. trebuia sa fie concediu lor, dar cum pina la urma gasca formata a fost tot mai mare, s-au aciuat si cu ea pe cap. "Abia s-a despartit de prietenul ei, nu o pot lasa acasa"!

ploi, serpentine si fantome pe Valea Oltului

-La 4 trezirea. nu vreau sa prind aglomerata Valea Oltului! si nici centura Bucurestiului. Cu putin noroc la prinz suntem acasa. asa ca la 4 dimineata toti trei erau pregatiti de drum. el cu doza de Redbull in stanga si prietena in dreapta. prietena ei, sa-i spunem Maria, cuminte in spate. ploua mocaneste asa ca Maria a ales sa-si traga o gluga pe cap pina la masina.  si-a inceput show-ul. asfaltul ud ii dadea senzatia de derapaj, un sentiment al dracului de placut, dar un sentiment de care se bucura doar el. cele doua pasagere dormeau linistite. asa cum se si astepta. si a inceput sa depaseasca usor, usor toate tirurile care ii apareau in cale. il ajuta si masina, si conditiile meteo dar si faptul ca pe alocuri soseaua se largea special pentru a-i permite lui acest lucru. tinea strans volanul in maine imaginandu-si cum ar putea fi un pilot de rally si cum lasa in urma toate masinile concurentilor sai. muzica pusa in surdina in boxe accentua si mai tare sentimentul de cursa contraconometru. arunca o privire in dreapta: ea dormea linistita deci nu avea cine sa il certe daca apasa prea tare acceleratia. si atunci s-a intamplat nenorocirea, ceva ce i-a inghetat sangele in vene. era ingrozit. terifiat. nu stia cum sa reactioneze sau daca trebuie sa faca vreun gest. s-a speriat atat de tare incat in cateva secunde a ajuns sa mearga cu mai putin de 40 la ora. de fapt masina mergea parca din virtutea inertiei. nici nu stia daca mai este in viteza sau nu. de vina a fost tirul din spatele lui. nu a inteles cu ce a putut sa il supere pe soferul care s-a razbunat dandu-i faza lunga in oglinda retrovizoare. initial l-a orbit. dupa care  a fost momentul in care a vazut o fantoma adevarata in masina sa. de fapt doar capul unei fantome, sau doar forma capului care statea nemiscat in spatele sau. si a vrut sa traga pe sreapta sa evite astfel un accident si sa inteleaga ce se intampla. la ultimele teste psihologice iesise bine, deci nu credea in halucinatii sau vedenii. Si si-a adus aminte, a zambit, a accelerat si a spus cu o voce usor tematoare: "Te rog frumos Maria. da-te intr-o parte. nu vad de tine in spate. de fapt nu vad nimic de gluga ta!"

Povestiri la gura sobei

-Apoi voi, dragii mosului, voi nu stiti ce inseamna raul. Nu stiti ce inseamna foamea, nu stiti ce inseamna sa nu aiba parintii ce sa va puna pe masa. Voi va suparati daca vin ai vostri de la munca fara o ciocolata sau o sticla de brifcor. Asa ii critica batranu in timp ce mai impinse o bucata de lemn de tei in soba din teracota.

-Da tataie, stim, tu ai facut razboiul!

-Nu radeti, dragii mosului, ca nu e de ras. Batranul se ridica si-si arunca ochii in cuptor sa vada daca gutuile puse in urma cu doar cateva minute  s-au inmuiat si facut numai bune de mancat cu lingura.

- Pai cand eram de varsta voastra mergeam cu parintii la camp, ii ajutam pe langa casa si chiar plecam singuri cu animalele pe camp. Tin minte de parca s-ar fi intamplat ieri. Era o seceta cumplita si toate dealurile erau uscate ca dupa foc.  Plecam cu oile de dimineata pina seara tarziu. Dimineata primeam fiecare cate o cana de lapte si o bucata de mamaliga. Eram fericiti daca mama avea pusa deoaparte si putina branza pe care o amestecam bine cu mamaliga, o framantam si faceam ursi pe care ii mancam mai tarziu, pe timpul zilei, cand ne razbea foamea. Eram mici si noua ne ajungea. Cand nu primeam nici macar asta ne umpleam bluzele cu prune sau mere si le caram toata ziua dupa noi. De cele mai multe ori mergeam cu Gheorghe, varul meu mai mare si cu frati-miu Costica. Eram toti cam de-o varsta si ziua trecea mai usor ca ne luam cu glumele si snoavele si…

-Ce-s alea snoave tataie? Intreba al mai mic dintre nepoti.

-Taci ma si asculta. Snoavele is un fel de bancuri, ii explica rapid fratele mai mare. Zi-i tataie mai departe!

-Intr-o zi am plecat toti 3. Aveam sase oi, un berbec  si un tauras. Frumos tauras, il botezasem Viorel, era negru si  in friunte avea..

-Zi-I mai departe tataie, lasa vitelul!

-Asa! Si am plecat toti trei. Nu am primit branza, asa ca am baut cana de lapte, am mancat mamaliga coapta pe plita, si am plecat spre padure cu animalele. Ne-am bagat toti tricourile in pantaloni si in san am pus prune, mere si pere cat am putut duce.  Mai mergeam, mai spuneam o gluma…

-Adica o snoava!

-Da, o snoava! Zambi pe sub mustati bunicul. Si mai imparteam fructele intre noi. Numai ca la un moment dat ne-am saturat sa le tot caram si le-am aruncat undeva pe marginea drumului.

-Eu zic sa ne pisam pe ele. Sa fim siguri ca nu le mananca nimeni , ne-a invatat Gheorghe si noua nu ne-a trebuit prea mult sa facem ce a zis el. Si am plecat mai deaparte cu animalele, cu snoavele si cu caldura. Si era atat de cald incat cu greu gaseam un loc unde sa ne adapam animalele. Adica oile si taurasul ala frumos….

-Stim, il chema Viorel.  Povesteste mai departe.  De data asta in intrerupse nepotul cel mare

-Asa, si am plecat mai departe. Tin minte ca am gasit o balta care scapase de seceta, ne-am scaldat jumatate de zi si au baut si animalele. Si ne-a luat din nou foamea si tot Gheorghe a venit cu idea: “Eu zic sa ne intoarcem la prune. Sigur nu ne-am pisat pe toate.” Ca vantul am ajuns pe marginea drumului si am inceput sa le alegem. “Asta e pisata, nu e buna. Asta nu e pisata, deci e buna. Asta e pisata, asta nu e pisata. Asta e pisata, asta nu e.”

-Si?

-Si  le-am mancat pe toate pina la urma. Hai gata! Luati si mancati gutuile. Sunt numai bune. Sunt moi si zemoase. Luati-va cate o lingura si aveti grija ca sunt fierbinti.

-Eu nu vreau, se plinse cel mic. Gutuia mea parca are pete.

Nu va puneti cu taximetristii!

El este un tipicar. Notoriu. Genul de tipicar al carui poza ar trebui sa o gasim in dex in dreptul cuvantului tipicar. Ii place sa faca lucrurile ca la carte, ii place sa organizeze totul . Si el are intotdeauna dreptate.
Ea este o visatoare. Iubeste natura, adora plimbarile si este foooooarte spontana. Este o minune pentru toata lumea cum pot forma un cuplu fiind atat de diferiti. O fi comunicarea, o fi maturitarea, experienta. Nimeni nu stie. Rar izbucneste cate un scandal intre ei. Dar cand isi baga dracul coada....

-Maine vreau sa plecam pe la 5
-Bine!
- Te rog eu, termina de facut bagajele din seara asta. Maine doar sa le duc eu la masina.
-Sunt aproape gata! Trebuie sa mai pun periutele de dinti si medicamentele.
-Pune-le din seara asta, te rog! Maine doar sa duc bagajele la masina.
-Le pun dimineata! La 5.00 iesim pe usa. La 5.05 plecam spre Giurgiu.
S-a mai linistit putin asa ca a dat o fuga pina la masina. Rotile erau perfect umflate, rezervorul plin, la fel si magazia de CD-uri. Dozele de energizant erau puse la rece, termosul de cafea pregatit. Actele erau sus la parasolar, stingatorul, trusa medicala si roata de rezerva in portbagaj.
Avea si motive sa fie atent la toate, mai ales la ora de plecare. A doua zi urmau sa se intalneasca la Giurgiu cu niste prieteni veniti din celalalt capat al tarii. Mai departe plecau cu doua masini spre Grecia. Ehe, 1000 de kilometri nu se fac asa de usor, si cu cat plecau mai devreme, cu atat era mai bine.
Nu au iesit la 5.00 pe usa, si nici nu erau la 5.05 in masina. Erau la 6.12 minute. El, un car de nervi. Un vulcan pe punctul de a erupe. Ea tacuta, linistita, verifica pentru ultima oara totul. Sa nu ajunga la Cuca Macaii in insule si sa vada ca ii lipseste ceva. El nu a mai spus nimic intre 5.05 si 6.12.
-Esti gata, a intrebat-o printre dinti.
-Da!
-Ia-mi si mie, TE ROG, ochelarii de vedere. Si sa plecam. AZI!
Au ajuns la masina. Si-a pus ochelarii la ochi (nu pleca nicaieri la drum fara ei, desi aveau dioptrie foarte mica si toata lumea ii zicea ca ii poarta asa, mai mult de fitze). A spus un "Doamne Ajuta" oftat. Si a plecat. A iesit pe stradutele inguste din cartier. A calculat rapid: merge cu 90 in localitati, ca e inca dimineata si traficul liber si cu 150 de kilometri pe autostrada si nu intarzie mai mult de o jumatate de ora. Si s-a mai calmat. PENTRU 2 MINUTE. Ea statea linistita in dreapta si astepta sa iasa din oras sa poata trage un pui de somn. Numai ca a fost momentul in care soarta l-a scos in cale pe el: cel mai mototol taximetrist din istoria Constantei. Un taximetrist care s-a gandit sa incerce intoarcerea masinii din 15 miscari intre alte autoturisme parcate si pe stanga si pe dreapta.  Si a tras de volan, si a calculat mai ceva ca un matematician. S-a dat chiar jos la un moment dat sa vada daca nu cumva a atins vreo masina. Celalalt sofer era pe punctul de a se da jos din masina sa il ia la bataie. Numai ca taximetristul termina de facut manevrele asa ca a renuntat la idee. S-a multumit sa coboare geamul si sa il intrebe cu cea mai calma voce din lume.
-Nu va suparati, domnule taximetrist, cand ati primit licenta, v-au dat si permis de conducere?

A fost momentul in care toata nervozitatea lui s-a transferat catre soferul din masina galbena.
-Dar tu ai permis, oi.......Liniste. Ai permis, oi......Iarasi liniste........ochelaristule?
A izbucnit in ras si a ras de fiecare data cand isi aducea aminte. Radea singur, pentru ca ea dormea linistita in dreapta.

Cel mai ghinionist pizzar din lume

A fost visul lui. De mic isi imagina minunata zi in care el, cu o boneta lasata pe ceafa si un sort alb, ii va intampina pe clienti in propria pizzerie. Isi imagina chiar si discursul pe care il va spune oamenilor pentru a-i convinge sa intre, pentru a-i convinge ca fac o alegere buna. "Intrati, va rog. Sunt patronul pizzeriei si va garantez ca aici o sa gasiti cele mai bune paste din oras, cea mai buna pizza din Sud Estul Europei". Era constient ca exagereaza, dar asa ii placea lui sa spuna si stia ca o glumita va avea efectul scontat si oamenii vor da buluc in localul lui.

Asa ca a inceput munca de mic. A strans ban pe ban. Cand colegii lui de scoala, facultate si apoi de munca mergeau in cluburi el statea acasa si aduna banutii necesari. Stia ca ii trebuie multi: pentru spatiu, pentru cuptoare, pentru mobilier, pentru tacamuri, pentru tot. A mai facut si un imprumut la banca, a luat calculatorul, a adunat de 1000 de ori, a impartit de 100 de ori si a luat decizia care spera sa ii schimbe viata.

-Plec in Turcia. Merg sa imi cumpar cuptoarele si mobilierul pentru pizzerie. A doua zi era deja urcat in camioneta, a treia zi era deja in Istanbul. A negociat totul la sange. Stia ca turcilor le place la nebunie sa se targuiasca asa ca a profitat la maximum de asta. S-a certat cu ei, a stat la ceai cu ei, le-a zambit, i-a amenintat si pana la urma a plecat cu remorca plina cu toate cele necesare. Si cu mai multi bani in buzunar decat se astepta atunci cand plecase de acasa.

Nenorocirea l-a lovit la mai putin de 100 de kilometri de Vama Veche. In Bulgaria. Ziua in amiaza-mare, intr-o statie Peco aglomerata ca intr-o zi de sarbatoare. Auzise el ca se fura masina, dar totusi camionete? A facut full-ul, desi pina la Constanta mai avea nevoie de mai putin de 20 de litri de motorina. A mers sa plateasca si a apucat sa vada cu coada ochiului cum langa camioneta lui e tras un tir. A vazut apoi tirul plecand si a sesizat ca si camioneta lui parca intrase in pamant. A iesit in fuga si a vazut ca nu era o iluzie: cuptoarele, mesele, scaunele, pina si cutitele rotative de taiat pizza se evaporasera de linga pompa de carburant.

Au urmat zeci de telefoane: la politie, la cunoscuti, la ambasada. Pina si la niste indivizi dubiosi care i-au dat asigurari ca isi va recupera si camionul si mobilierul. Si asa a si fost: a descoperit masina si un cuptor doar. La Sofia. S-a urcat la volan in secunda imediat urmatoare finalizarii proceselor verbale de la politie. A plecat jurandu-si ca nu va mai opri pina cand nu va calca pe pamant romanesc. Ghinion insa: carburantul i-a ajuns doar pentru 40 de kilometri. Asa ca a tras din nou intr-o statie Peco. Cu ochii in patru a alimentat. Cu ochii in patru a mers spre casa. S-a intors de trei ori din drum pentru a verifica masina. Sa fie incuiata. Cu marfa in ea. Si fara persoane dubioase in jurul ei. A alergat sa plateasca. S-a uitat pe geam. Era acolo. A platit si a fugit spre pompa. Il astepta Romania. Si pizzeria lui. Si clientii pe care sa ii invite cu  cu o boneta lasata pe ceafa si un sort alb, si cu cea mai buna pizza din sud estul europei. Nu-l mai astepta insa camioneta, furata pentru a doua oara. S-a abtinut sa nu planga. Cu greu a reusit asta. Trei saptamani mai tarziu a mers in Germania sa isi cumpere cuptoare si toate cele necesare pentru pizzeria mult visata. Si a jurat ca nu mai calca in viata lui in Bulgaria

Seful are intotdeauna dreptate

-Vasileeeeeeeeeeeeee! Vino imediat la mine. Te duci in magazia 3 si aduci de acolo cutia de cinci litri de vopsea albastra. Sa ne apucam sa vopsim gardul de la lac, ca ne prinde 1 Mai cu vopseaua aia scorojita pe gard.

Vasile era barmanul restaurantului si lucra in Satul de Vacanta de mai bine de 5 ani. Il stia bine pe Costica, patronul. Ii stia toata obiceiurile, ii cunostea toate mofturile si stia ca seful are intotdeauana dreptate. Asa ca a plecat cu un mers leganat spre magazia 3, aflata in curtea interioara pentru a aduce nenorocita de galeata cu vopsea. Ura sa dea gardurile cu vopsea, dar mai presus de tot, ura mirosul de diluant care ii irita narile si il facea sa lacrimeze.

-Sefu, e o o galeata de vopsea, dar nu e albastra. E verde!
-Esti prost! Ce? Eu nu stiu ce am cumparat? Carmen, du-te tu! E o galeata de vopsea. Cu capac alb. Ieri am luat-o de la Metro. Era la oferta.

Carmen pleca zambind spre magazia 3. La cei 38 de ani era cea mai inteleapta dintre angajati. Nu degeaba era mana dreapta a lui Costica, el un fost bucatar uns cu toate alifiile si care cunostea fiecare furculita din restaurant si fiecare cui  din curte, ea sefa de sala de cand restaurantul fusese privatizat. Zambea pentru ca stia ca Vasile avea dreptate.

-Sefu, e o galeata cu vopsea. Bate usor spre albastru, dar e cam...verde.
-Numai prosti, sunt inconjurat de prosti si incapabili. Adriane, du-te tu, ca nu degeaba ai facultate

Dupa numai 30 de secunde era sa faca o criza de nervi, cand si acesta i-a spus  ca vopseaua e .....verde. L-a impacat tot Carmen, care stia cum sa il ia si sa il potoleasca si toti s-au apucat de vopsit gardul principal. Bucatari, barmani, ospatari, femei de serviciu si ...seful Costica. La final a iesit o minunatie de gard ......verde.

-Sefu, striga Carmen spre el dupa ce isi umpluse mana cu un smoc de iarba de primavara. Ce culoare are iarba asta?
-Verde!
-Si gardul? spuse Carmen lipind de scandurile de lemn firele de iarba de aceeasi uanta.
-Albastru! veni sec verdictul sefului

Soferia nu e pentru toata lumea. Si nici mecanica

"-Daaaaaaaaaaaaaane! Iar nu porneste JYT-ul. Ce ma fac?"

 Era normal sa nu porneasca. Afara termometru indica, nici mai mult, nici mai putin decat minut 25 de grade Celsius. Era iarna aia de povesti in care Marea Neagra a inghetat citeva sute de metri de la mal spre larg si turistii veneau din toata tara sa vada minunea. JYT-ul era Dacia lui, 1310, in patru viteze, cu şoclu, ca orice Dacie care se respecta si cu probleme la pornire pe timp de iarna. Tot ca orice Dacie care se respecta. (Pentru cei care nu se pricep, ca si mine, şoclul era o piesa care oferea motorului mai multa benzina in cazul in care nu pornea iarna.)

"-Trage şoclul. Da-i putina pedala, rasuceste cheia si porneste motorul. Tre sa mearga" se auzi de la celalalt capat am firului. Era Danezul, prietenul lui bun la toate si totodata tovarasul de suferinta pentru ca pe el il suna daca facea explozie vreun cauciuc sau daca ramanea in pana prostului. Asa ca urma cu sfintenie pasii desenati mai sus, insa afurisita de Dacie refuza sa porneasca. Asa ca il suna din nou.

"-Ai tras şoclul?
-TRAS!
- Ai dat pedala?
-DAT!
- Pornit motorul?
- Nu porneste!
-Nu se poate, nu se poate, e imposibil asa ceva. Stai ca vin imediat.

Simtea nervozitate in glasul Danezului. Era si normal, omul avea treaba si pe gerul de afara trebuia sa traverseze toata Constanta, de pe strada Interioara pina in Poarta 6 sa ii porneasca lui harbul care aseara, culmea! a luat-o la sfert de cheie. Si a ajuns un sfert de ora mai tarziu. Era un car de draci. A urcat in masina, a tras şoclul, a dat pedala si masina a pornit imediat

- Şoferul lui Peşte! Tu nu trageai şoclul. Butonul asta deschide capota, si daca mai trageai putin de el ramaneai fara si o deschideai apoi cu levierul

Prea mult

Ei erau cool, erau smecheri, lumea era toata a lor. O lume care dura din pacate, din pacate pentru ei,  teoretic de pe 1 mai pina pe 15 septembrie, in realitate de pe 15 iulie pina pe 1 septembrie. Chiar si asa, in 45 de zile puteau strange suficienti bani incat sa traiasca un an intreg, sau suficienti bani sa isi plateasca un an de facultate, sau suficienti bani sa poata sparge in fiecare noapte in toate cluburile din Mamaia. Teoretic o zi o munceau, o zi o pierdeau pe plaja, asfel ca pielea lor era aproape taciune. Practic in fiecare seara isi dadeau intalnire, toti imbracati in panataloni negri la dunga si in camasi albe, pe terasa micului restaurant din Satul de Vacanta. Nu isi putea permite luxul de a sta o noapte fara sa munceasca. In fond in cateva ore in care alergau printre mese, cu putin noroc, castigau salariul pe o luna, sau chiar mai mult. Era perioada in care notele de plata se faceau pe chitantiere scrise de mana, in care feliile de paine se vindeau si de 5 ori intr-o seara si in care micii se vindeau ...pe sub mina. Era perioada in care un zambet frumos sau o vorba buna facea cat un sfert de nota de plata. Era vremea in care clientii se puneau bine cu ospatarii pentru a fi serviti cat mai promt si cu mancarea cea mai gustoasa din toata bucataria.

Limbajul codat al ospatarilor

Stati linistiti, ospatarii nu vorbesc asemeni sutilor din mijloacele de transport in comun inainte de a va face de portofele. Si stati linistiti ca "inamicii" ospatarilor nu sunt clientii lor. Nuuuuuu! "Inamicii" ospatarilor sunt bucatarii si asta pentru ca nu exista restaurant pefata pamantului in care acestia sa nu jinduiasca la bacsisul ospatarilor. Pe principiul muncim impreuna, impartim spaga! Asa ca ospatarii au inceput sa vorbeasca in engleza. Nu ca ar fi stapinit-o vreunul la perfectie, dar o vorbeau suficient incat sa afle de la unul la altul cat au strans in acea seara, care a fost cea mai buna masa sau cea mai mare......atentie. Se salutau in angleza, isi cereau ajutorul in engleza, is multumeau in engleza. Si aveau multumirea ca in lumea lor spaga le apartine si ca orice s-ar intampla limbajul codat ii salveaza de .....complicatii. Intr-o astfel de seara s-a intamplat nenorocirea. A fost ziua in care totul a fost dat peste cap, ziua in care s-au dovedit a fi extrem de vulnerabili. O seara cu intreaga terasa plina pina la refuz, cu mese care se umpleau la loc in primele 5 secunde dupa ce oamenii se ridicau de pe scaune. O seara cu mii de cefe de porc la gratar, mititei sau pulpe la rotisor. O seara in care s-a baut mai multa bere decat la un festival din octombrie. Si o zi in care bucataria era in flacari, la propriu si la figurat. "Mai dureaza ceafa aia cu cartofi prajiti? "Daaaa! se auzea din spatele gemuletului ". "Si pulpele mele?" urla un al doilea chelner. "Si ele". "Vreau si eu ciorbele de burta mai repede," striga un al treilea. " Nu-s gata, mai dureaza!" "How much?". Si s-a facut liniste. Si in bucatarie si in sala ospatarilor. O liniste sa o tai cu cutitul. Nu de alta dar cea intrebata in engleza era tanti Geta. Tanti Geta care mai avea 2 ani pina la pensie, care facuse o scoala profesionala de bucatari si care stia putine cuvinte in engleza gen Pepsi, cola sau coktail. "TOO MUCH"  a raspuns tanti Geta si s-a intors linistita la cefele de porc, ciorbele de burta sau pulpele la gratar.

Trei sortimente de cafea si o groaza de amintiri

In perioada aia presa insemna sa faci multa talpa. Sa alergi, sa cauti, sa scormonesti. Era perioada in care telefonul fix era prietenul tau cel mai bun chiar daca inaite de a iesi din redactie ii inroseai linia sunand toti sefi de post din judet in cautare de violuri, talharii sau batai din discoteca. Si era perioada in care mobile aveau doar sefii, masina de serviciu era un lux pe care si-l permiteau doar secretarele (si nu orice secretare ci doar cele mai ....bune, care puteau sa se planga usor sasait "sefu, sefu, astia iar rade de mine") si vremuri in care ajungeai printre primii la locul unei crime folosindu-te doar de abonamentul pe liniile de transport in comun. Si mai era timpul in care nu exista zi fara o stire pentru ca stiam sa le cautam si pentru ca ne placea sa le gasim si in care simteam ca il apucam pe Dumnezeu de picior daca dupa citeva ore de mers prin ger gaseam un loc dotat cu un calorifer functional sau cu o chiuveta cu apa fierbinte.



Maraton de asistente si saloane si primul aparat de cafea din istoria spitalului

Intr-o astfel de zi mai friguroasa decat o zi de ianuarie la Întorsura Buzăului imparteam scarile Spitalului Judetean Constanta cu Florin si Catalin, adica un reporter de eveniment si un fotograf (pardon, fotoreporter special cum il botezase seful lui). Scari insemnand noua etaje pe care le urcam zilnic. Lifturile mergeau doar de ziua lor si doar cand batea Dinamo, adica mai niciodata, sau atunci cand mergeau se blocau cand iti era lumea mai draga. Si ca sa avem o logica, urcam pina la ultimul etaj si apoi mergeam din salon in salon, zambeam frumos asistentelor, chiar si sefelor care de obicei erau mai acre, intreband: "O nevasta batuta? Un detinut cu un cui in cap? Nimic? Sarumina, la revedere".  Atunci L-AM vazut. Era EL. Aparatul de cafea. ACEL aparat de cafea. Primul aparat de cafea din istoria Spitalului Judetean Constanta. Si dupa frigul indurat in dupa amiaza respectiva, fara sa exagerez era DUMNEZEUL APARATELOR DE CAFEA din intreaga lume. Ne-am cautat prin buzunare. Fiecare aveam exact de cite o cafea. Fierbinte, aromata. Primul am fost eu. "Vreau capucino. Sau ciocolata fierbinte. Nu, latte machiato." Si am bagat fisa, am dat comanda, am vazut paharul cazand si apoi lichidul maroniu mi-a umplut narile de aroma dum brasil. Am ridicat paharul din plastic alb, fara insemne, mi-am incalzit mainile si m-am delectat cu cea mai placuta bautura din lume. Al doilea a fost Florin. DECISUL. "Eu vreau un expresso scurt." Cateva secunde mai tarziu pupilele i se dilatau de placere in timp ce cafeaua scurta umplea acelasi paharel alb. Catalin s-a dovedit a fi cel mai putin hotarat: si-a ales rand pe rand toate sortimentele de cafea din lista. S-a uitat chiar si la ceaiul de fructe si la laptele simplu. "Stiti ce? Nu mai conteaza, fierbinte sa fie!" Si a bagat fisa, a vazut cum se prelinge lichidul fierbinte, apoi a vazut cazand chiar si zaharul, si abia la final i-a cazut si paharul. Cu greu s-a abtinut sa nu planga. Asa ca i-am dat si a baut o gura de latte machiato, Florin l-a servit cu putin expresso italian si ne-am vazut de treaba cu pacientii, asistentele si saloanele pe care le stiam pe de rost.

Sa-l ajutam pe Adelin

Povestea de mai jos nu imi apartine. E scrisa de o mama uscata de plins si de un tata care si-a dat demisia de la santierul naval Mangalia pentru a munci afara in speranta ca va strange banii necesari unui sir lung de operatii prin care trebuie sa treaca cel mic. Sunt 2 oameni pe care ii cunosc. sunt 2 OAMENI. V a cer ajutorul colegilor de presa. Stiu ca este greu pina se urnesc rotitele, dar mai stiu ca doar asa Adelin are o sansa. Va multumesc

 

Povestea noastra

Totul a inceput cand baietelul nostru, Pintilie Gabriel Adelin la varsta de 1 an si jumatate, pe suprafata ochiului stang se observa o carnita conopidiforma si asupra careia anumiti doctori nu se puteau pronunta cu un diagnostic. In sfarsit am gasit un doctor in Constanta care a pus diagnosticul de papilom conjunctival. Ni s-a explicat ca singura solutie pentru aceasta boala e operatia chirurgicala, asa ca ne-am hotarat sa-l operam. De atunci si pana in prezent copilul a suferit 6 interventii chirurgicale, efectuate atat la Bucuresti cat si la Constanta, insa boala tot recidiveaza. In tot acest timp s-au efectuat mai multe investigatii medicale legate atat de imunologie cat si de hematologie. De apropape un an copilul a inceput sa fie ragusit si am fost si la O.R.L. Mi-au spus ca are disfonie din cauza interventiilor medicale, adica din cauza intubajului pentru anesteziile totale. Pe data de 26 aprilie anul curent copilul a fost diagnosticat in urma unei fibrolarigoscopii si cu papilomatoza laringiana, boala care se manifesta prin cresterea unor tumorete pe corzile vocale si de aceea si pierderea glasului, deci ceea ce are la ochi are si la gat.

Copilul nostru, Pintilie Gabriel Adelin in varsta de 5ani are pana in momentul de fata 6 operatii si 9 anestezii generale. Aici in Romania nu ni s-a dat sanse de vindecare, nici la oftalmologie nici la O.R.L. doar interventii chirurgicale care pot fi riscante : de a-si pierde glasul permanent din cauza ca corzile vocale pot fi arse si distruse operand-le si verderea ochiului stang poate fi afectata(ceea ce are la gat este mult mai grav decat ce are la ochi deoarece se poate sufoca si extinde si la plamani). Am trimis emailuri la diferite clinici din strainatate si referitor la diagnosticul de papilom conjunctival ocular si papilomatoza laringiana ni se recomanda intai tratament si apoi operatii chirurgicale definitive ceea ce la noi in tara nu s-a prescris .Suntem asteptati la o clinica din Viena pe data de 22 iunie 2012 insa costurile estimative se ridica la 15.000 de euro.

http://helpadelin.blogspot.ro/?spref=fb

Namol, peatra de bae, coliere de scoici avem

Ii auzim inevitabil in fiecare vara. De la inceputul lunii mai si pina la sfrsitul lui spetembrie, mesajul lor ramane mereu acelasi. "Porumb fiert, porumbelul fierbinte cine mai doreste direct din mina de la baiatul. Doua la cinci lei. Zmeura, avem zmeura proaspat culeasa. Poftiti la zmeura." La fel de invariabil si persoajele sunt aceleasi, sau macar seamana de parca zici ca ar avea cel putin aceeasi mama. Cu tenul inchis de la culoare, si nu doar din cauza soarelui pe care trebuie sa il indure toata ziua, cu vocea enervanta si stridenta, cu unghiile de multe ori la fel de negre ca si namolul pe care il comercializeaza. "Namol, peatra de bae, coliere avem." In mod si mai surprinzator clientii nu lipsesc, ba mai mult se inghesuie sa insface stiuletele galben direct din galeata de plastic mizerabila, fara sa se intrebe macar o secunda in ce conditii a fost fiert porumbul. Nu ii deranjeaza nici cand "comerciantul" il serveste direct cu mina. Ce pungi sau manusi de plastic? Un' te crezi domnule, la Mega Image? Doua dintre ele s-au oprit azi langa sezlongul meu. M-au imbiat cu toate produsele enumerate mai sus dupa care s-au linistit putin cat sa isi traga sufletul si cite o tigara direct pe nisip. "Facem fa schimb? Ia tu namolul si da-mi mie porumbul ca asta se vinde repede si ma doare mina. Da fa, da' tu esti murdara de la namol. Si ce, ma spal in mare. Oricum astia mananca!" Si au mai stat 2 minute. Si au plecat sa vanda mai departe. Doar "astia" maninca.

Haideti sa o punem!!!!

Cei pudici nu trebuie sa se sperie, nu voi instiga la sex,  ci  va propun o lupta crincena impotriva viciilor. Si nu orice fel de vicii, ci doar acelea periculoase in special in cazul copiilor. Sa luam atitutine impotriva alcoolului si al tutunului consumat in cantitati industriale de cei care nu au absolvit nici macar ciclul de patru clase. Tu, cititorule,  cand ti-ai intrebat ultima oara fiul, fiica, fratele mai mic daca fumeaza? Cand ai verificat ultima oara daca miroase a alcool atunci cand se intoarce de la o petrecere, fie ea data cu implinirea varstei la care lumea isi ia buletinul. Sau atunci cand se intoarce de la un majorat. Cand te-ai uitat urat sau ai atentionat verbal vanzatorul de la chioscul din coltul blocului pentru ca vinde tigari, bere sau votka ieftina pustilor de clasa a treia? Daca inchidem ochii cu totii, sa nu ne mire cand vom citi in ziare ca speranta de viata a romanilor a mai scazut cu citiva ani in ultimele doua decenii. Sau ca va dispar din portofel bani. La inceput sume mai mici. Apoi tot mai multi bani.  Haideti sa luam atitudine, sa incercam macar ceva. De noi depinde. Doar de noi.