-hai ca noi plecam inainte, dai si tu un telefon dupa ce treci de Sibiu.
mai erau doar cateva ore pina la miezul noptii si rupeam masina-n doua sa ajung cat mai repede-n Alba Iulia. ca in fiecare an lasasem cadoul pentru Manu pe ultima suta de metri. intotdeauna le las pe ultima suta de metri.. asa ca fac dreapta in giratoriul de dinainte de Sibiu si parchez intr-un Mol in speranta ca voi avea ce alege de acolo. pustie statia Peco, nicio masina in parcare, doar doi angajati, un el si o ea si muzica tare in boxe
- slava domnului ca nu sunt colinde! gandesc in timp ce intru in magazin in speranta ca in mai putin de un minut gasesc cadoul, il platesc si plec mai departe. prima surpriza: niste ritmuri mai 80"s, dar foarte dansante. nu stau pe ganduri si merg direct spre raftul de cadouri. am insa timp sa trag usor cu coada ochiului la cei doi angajati.
ea blonda, la vreo 30 de ani, miniona, si cu un zambet mare pe buze. aseza niste batoane de ciocolata Mars in timp ce dadea din cap pe ritmul muzicii. prinsa de muzica. prinsa rau. asteptam sa faca o pirueta, dintr-un moment in altul. din cand in cand mai scapa si cite un vers printre dinti, de parca era singura in tot magazinul. si tot din cand in cand il cauta din ochi pe el cerandu-i parca sa se alature.
el, un tip mai tinar cu 3-4 ani dar mai inalt cu vreo 15-20 de centimetri. statea in spatele tejghelei si aseza ceva pe acolo. nu reusesc sa il vad prea bine din cauza vitrinei cu produse de patiserie. dar era suficient sa il privesti o secunda sa iti dai seama ca poate candida lejer la orice concurs al oamenilor fericiti desi in ajunul Craciunului era la munca si le explica clientilor ofertele la benzina sau motorina. si o facea cantand si dansand mai intens decat colega de munca. si cu un zambet si mai mare pe fata
-buna seara, va putem ajuta?
din boxe rasuna o melodie de a lui Bon Jovi, iar starea de bine angajatului devenea usor, usor molipsitoare.
-vreau si eu cutia asta, si un pachet de gume.si o apa minerala.
scot banii din portofel si platesc grabit, moment in care o alta hartie sare parca singura din portofel direct pe podea.
-va rog frumos, nu faceti mizerie. abia a dat colega cu mopul si rasul lui gros cuprinde intreaga statie. stati linistit, am glumit. saptamana trecuta a gasit colegul de pe cealalta tura un portofel cu 2000 de euro. si nu a disparut niciun leu de acolo
-si ce s-a intamplat?
-aaa, nimic! nu i-a spus proprietarul nici macar multumesc, a plecat pur si simplu
ma uit la el si-mi amintesc de cate ori mi-am pierdut eu portofelul. cu tot cu acte. si cu bani. de vreo 7 sau 8 ori. si de fiecare data l-am recuperat. si doar o singura data s a intamplat sa il primesc doar cu actele, adica fara niciun ban. si chiar si asa, tot m-am bucurat ca am scutit numeroase drumuri la politie sa schimb buletin, permis de conducere si tot ce se mai schimba in astfel de momente. la un moment dat chiar ma certam cu gasitorul (un vecin de cartier pe care nu-l cunosteam) care-mi repeta obsesiv ca mi-a gasit portofeul cu bani, acte si carti de vizita si eu ii repetam la fel de hotarat ca nu e al meu....
-cafea aveti?
-da, 7 lei lunga, 5,50 aia scurta.
scot 11 lei si ii pun pe tejghea.
-2? ma intreaba mirat, ca doar vazuse ca sunt singur
-da 2! si in timp ce se indreapta spre espressor, ma intorc pe calcaie si ma indrept spre usa.
-sarbatori fericite! si spor la bani!
un moment de liniste.
-multumim, sarbatori fericite si dumneavoastra. si drum bun. vedeti ca e ceata pina dincolo de Sibiu. si a continuat sa danseze pe melodia lui Bon Jovi. de parca era o seara ca oricare alta. de parca nu era la munca in ajun de Craciun.
