se cunosteau de cand lumea. si lumea lor incepuse imediat dupa razboi. primul razboi mondial. au fost in aceasi clasa timp de opt ani. au stat in aceeasi banca timp de sapte. in ultimul an de scoala comun s-au certat din cauza unei fete, dar s-au impacat repede. au mers apoi impreuna la prima liturghie, la prima hora, la primul balci, la primul film la cinema. erau ca stan si brans, ca mache cu tache, sau ca bula cu strula. nedespartiti. hotarasera sa nu se mai certe vreodata din cauza unei femei, asa ca imediat dupa armata Costica fu primul care-si pusese pirostiile. dupa un an a venit primul copil, apoi al doilea. pe primul l-a botezat Petrov, prietenul lui de-o viata. chiar daca sangele de rus din el a mai amanat cu insuratoarea. Viata de holtei era frumoasa mai ales ca trecuse deja si al doilea razboi mondial si avea suficiente mandre din care sa aleaga. Si a mai asteptat vreo 10 ani, insa dupa ce a intrat in cel de-al treilea deceniu de viata a intrat si el in randul lumii. si a facut si el doi copii, si pe primul l-a botezat Costica. Si au continuat sa mearga impreuna la liturghie si uneori, tot mai rar ce-i drept, sa mearga la un film la cinema sau sa vada un meci de fotbal. Si asa au trecut peste ei anii. copiii au crescut, au plecat la scoli, la facultati si s-au mutat in orase mari, cu tramvaie sau metrou. si au plecat apoi si consoartele lor, dar nu in alt oras ci la doamne-doamne, cum ii placea rusului sa spuna. si au ramas ca in copilaria lor: nedespartiti. ca stan si bran sau ca mache si tache. si nimic nu parea sa le perturbe linistea. nici macar tot mai desele apropouripe care Costica le batea despre moarte,
-La urmatoarea pensie Petroave imi cumpar sicriu. Am vazut un model frumos de stejar, in centru, landa piata
-Bate-te peste gura aia spurcata
-O sa vezi tu.
Si la urmatoarea pensie si-a cumparat sicriul si citeva prosoape. Apoi, cu doua saptamani inainte de Craciun si-a cumparat crucea. De fapt crucile, una din lemn si una metalica, facuta la comanda. Si tot mai des ii vorbea tovarasului sau de suflet despre Rai, despre lumea de apoi, despre cum se va intalni el cu Catinca si cum vor sta la dreapta Tatalui. Toate astea pina in prima zi a anului 1991.
-Costica, hai pin" la poarta sa te pup si pe anul asta. Costica! Costica!
O liniste ca de mormant l-a ingrozit de moarte pe rusul Petrov. A intrat cu pasi mici in curte. Inima ii batea cu puternic. Ii ajunsese deja in gat. A intrat in marchiza, apoi in dormitorul in care trebuia sa doarma prietenul lui de-o viata. nici urma de el. a mers mai departe in bucatarie, apoi in camera mare din spate. si a vazut sicriul pus pe masa de stejar. si lumanarile galbene aprinse. si pe costica, alb la fata, asezat in sicriu. a picat instantaneu in genunchi si tot instantaneu a inceput sa planga. cu vorbe. cum nu a plans niciodata. nici cand a murit Vera, sotia lui, nici cand au plecat copiii la facultate. a plans ca si cum i-a murit un frate.
-Asa-i ca-mi sade bine? s-a auzit din sicriu. Petrov s-a ridicat usor si l-a vazut pe costica rezemat intr-un cot si zambind nastrusnic. Rusul a simtit ca e in pragul nebuniei. Sau al unui atac de cord. A iesit din camera cu spatele, apoi din curte si cand a ajuns in strada a luat-o la sanatoasa cat ii mai permiteau sa fuga oasele batrane. Amandoi au mai trait aproape zece ani. Dar nu si-au mai vorbit niciodata. si Petrov nu a mers nici macar la inmormantarea fratelui sau de cruce. il vazuse odata in sicriu. I-a ajuns
