Era cel mai bun
profesor de biologie din micutul orasel de pe malul romanesc al Prutului. Cel mai bun, cel mai iubit, cel
mai apreciat. Insa pe cat de bun era ca
dascal, pe atat de prost era pescar. I-am putea spune slab, insa burtica
capatata inainte de pensie ar tine cu tot dinadinsul sa ne contrazica. Deci:
profesor bun si iubit, pescar lipsit de sansa si totodata lipsit de rezultate.
Inghitea in sec de fiecare data cand vecinii de bloc il luau la misto cand il
vedeau cu ranita goala in spate si cu unditele pe umar. “Cum e dom profesor cu
pestele ala, nu a vrut sa iasa la tabla? ” sau “neascultator crapul ala, dom
profesor, nu a invatat lectia nici de data asta? ”. Reusi sa faca un calcul
simplu, daca ar prinde intr-o zi cite un peste, cit de mic ar fi el, pentru
fiecare gluma proasta auzita despre pasiunea lui de o viata, cu siguranta ar
umple un bazin olimpic. “HIMM, cum suna asta. Un bazin olimpic plin cu pesti.
Un bazin in care as pescui doar eu. Atunci cu siguranta as prinde si eu peste,
si nu ar mai rade vecinii de mine.”
Razbunarea, dulcea razbunare
Ca in majoritatea
cazurilor, ziua de azi nu fusese una tocmai norocoasa. A ajuns pe balta printre
primii. Se ingana ziua cu noaptea si abia a vazut sa isi aseze unditele pe
stativ si sa bage ramele in ace. La doua minute dupa ce a aruncat prima lanseta
a avut si prims trasatura. Ziua incepea perfect. Parea ca norocul s-a intors cu
fata spre el. Parea o sansa sa le arate tuturor ca pina acum a fost doar
ghinion si nu nestiinta. Citeva zeci de secunde mai tarziu avea in plasa un
caras de 450 de grame. L-a cantarit de doua ori inainte sa ii dea drumul
In plasa, l-a pupat si nu si-a putut
opri un zambet. “Hai doamne, macar zece din astia. Fac si eu o saramura, mai
dau si la dusmani. Sau macar cinci si ii pastrez pentru mine”. Sase ore mai tarziu avea tot un singur peste
iar soarele puternic il oblige sa stranga sculele, sa se spele pe fata si sa
plece spre casa. Desi stia ca va trece din nou prin stresul “declaratiilor” din
fata blocului el era multumit. Se relaxase, isi umpluse bateriile pentru o
saptamana de scoala si plamanii cu aer curat. Lasa balta in spate, trecu printre
gradinile de zarzavat de pe malul apei si se indrepta spre casa.
-Dom profesor!
Dom profesor!
-Ia uite ca
incepe, se gandi pescarul in timp ce se intoarse spre vocea care il striga
dintr-o gradina superba plina cu vinete, ardei grassau ceapa. Déjà astepta vreo
gluma proasta despre pesti si profesori
de liceu.
-Dom profesor,
sunt eu. Adochitei, de la 12 B. Nu ma
mai tineti minte? Am terminat acum trei ani.
Isi amintea de
Adochitei. Copil cuminte, familie modesta de oameni gospodari. La un moment dat
picase intr-un anturaj dubios si a fost nevoie sa il ameninte cu corijenta
pentru a-l aduce pe drumul cel bun.
-Ce mai faci, mai
Andrei?
Fostul elev se
bucura de intalnirea cu dascalul sau, dar mai ales de faptul ca acesta isi
aduce aminte de el. Cu un zambet urias
pe fata, in doar catea minute ii umplu ranita cu cele mai frumoase legume. Profesorul se scuza si incerca sa il refuze.
-Va rog eu, o
mica atentie. Macar atat, dupa cate ati facut pentru mine.
O jumatate de ora
mai tarziu, pescarul/profesorul intra triumfator in cartier. Avea un zambet
draconic pe fata si un plan genial in minte. Cand l-au vazut cu ranita doldora
l-au lasat toti vecinii in pace. Nimeni nu stia ca are doar un peste in ranita
plina pina la refuz cu vinete sau kapia. Si nimeni nu putea macar sa isi
imagineze cat de departe poate merge dorinta de razbunare.
-Nevasta, du-te
la cineva in vizita. Unde vrei tu. Lasa-ma singur vreo doua ore. Am putina
treaba. Sotia il asculta linistita. Stia privirea asta. O mai vazuse candva.
Asa ca isi lua repede poseta si iesi val-vartej pe usa.
Ramas singur
profesorul si-a dus planul draconic la bun sfarsit. A scos cea mai mare tigaie.
A deschis toate geamurile apartamentului si a lasat usa de la intrare
intredeschisa. A scos nefericitul peste din juvelnic. Nici macar nu l-a mai
curatat de solzi. L-a aruncat in tigaia incinsa si l-a prajit. 44 de minute. Pe
ceas. 44 de minute in care nu a facut altceva decat sa se asigure ca va iesi
cat mai mult fum. La final l-a aruncat la gunoi. Era totul ars taciune. Iar
blocul mirosea mai puternic decat o piata de peste. Nu mai era locatar din cele
doua scari care sa nu stie ca dom profesor de biologie a prins un rucsac de
peste si a prajit toata dupa amiaza. A fost cea mai frumoasa dupa amiaza din
viata lui. Dupa amiaza din care nimeni nu a mai ras de calitatile lui de
pescar.
