Avea doar 4000 de kilometri. La bord. Inca mirosea a nou, a imaculat, a curat. A piele. Era cea mai frumoasa masina din lume. Si nu o spunea el, o spuneau nemtii de la nu stiu ce revista germana de profil care facusera un top si o cocoţaseră în vârful ierarhiei deşi era o japoneză şi luase faţa unor maşini făcute in Bavaria. Sau era un top al celor mai fiabile? Nu mai conta, pentru el era cea mai frumoasă maşină din lume. Şi rula pe autostradă ca un monopost de Formula unu, ca o barcă de mare viteză pe un lac fara valuri. Şi motorul torcea ca o siameză după ce s-a delectat cu o oală plină cu smântănă. Nu se auzea nimic, de parcă motorul ar fi fost oprit. La un semafor chiar a vrut să coboare din maşină şi să verifice asta. şi avea şi pilot automat şi liniiile caroseriei păreau..
-Guriţă, o muscă! Uite ce muscă urâtă!!!
Se opri brusc din reverie după ce i se atrase ateţia asupra insectei. '''Şi dacă e o muscă??? Ce e cu asta, nu ai mai văzut o muscă" se găndi. "Uite ce frumuseţe de maşină şi ea se uită după o muscă"
-Guriţă, dă-o afară!!
Trebuia să îi dea dreptate. Era o muscă îngrozitoare. Albastră. Sau verde. Uriaşă. A coborât uţor geamul, a speriat-o cu mâna, a dat-o afară, a ridicat geamul şi a continuat reveria.
"Ce înseamnă tehnologia asta. apeşi un buton, coboară geamul, apeşi un buton urcă geamul"
-Guriţă, nu ai dat-o afară!
-Ba am dat-0!
-Ba nu!!!! Uite-o!
Într-adevăr scârboşenia se întorsese şi bâzâia pe lângă oglinda retrovizoare. Aşa că a repetat procedura. Dat jos geamul, dat musca afară, a şi văzut-o zburând, ridicat geamul.
-Guriţă, încă o muscă. Sunt două acum. Zici că vin de la motor. Aşa că următorii 100 de kilometri de autostradă i-a petrecut dând muştele afară. La intrarea în Bucureşti a tras pe drapta, a deschis capota si a verificat fiecare ungher al compartmentului motor. A ridicat ştergătoarele, a verificat in portbagaj. A verificat până şi la faruri. Nici urmă de muşte. Bucureştiul l-au făcut dus-întors cu geamurile deschise. Să iasă singure, că-l dureau deja mâinile cât le-a speriat. Nu şi-au mai spus un cuvânt. Au ieşit din oraş, au ajuns din nou pe autostradă şi se gândea cu groază la hărmălaia care se va auzi în maşină de fiecare dată cănd va coborî geamurile la 130 la oră să dea muştele afară. Asta în condiţiile în care maşina lui era atât de silenţioasă, de zici că nu avea motor...
-Gata, ştiu!!!!!! A tras brusc de volan, a intrat în prima parcare. A deschis portbagajul, a scos toate catrafusele. Şi triughiul reflectorizant şi trusa medicală. A ajuns la roata de rezervă şi a aruncat-o cum arunci o minge de plajă şi a a ajuns în inima portbagajului. Acolo unde ajunseseră şi un pumn de râme folosite la ultimul pescuit. Râme care fugiseră din trusa de pescar. Râme care muriseră ascunse sub roata de rezervă. Acolo zeci de muşte în diferite stadii de evoluţie aştepau să îşi ia zborul în maşina lui. În maşina pe care nu ştiu ce nemţi, de la nu ştiu ce revistă, o declaraseră cea mai frumoasă maşină. Sau cea mai fiabilă. Nu mai conta
