La 25 de ani era ferm convins ca el si condusul masinilor sunt doua notiuni perfect incompatibile. Stia asta de mult, de cand era mic, insa nutrea speranta ca intr-o zi lucrurile se vor schimba. Verii lui conduceau tractoarele inainte de a afla exact cite litere are un alfabet si le reparau la perfectie cu citeva anotimpuri inainte de a intra in posesia primului buletin de identitate. Nu si el. Era antitalent si stia doar ca vehiculele au de obicei patru roti, un volan si un schimbator de viteze. Ultimul nu prea intelegea la ce foloseste, dar nici nu s-a schinuit vreodata sa inteleaga. O SANSA, ce parea a fi si ultima, a fost momentul in care a avut ocazia de a face scoala de soferi. Gratuit, oferit de liceu la care invata. A fost revelatia certitudinii pe care o astepta.
Zapada dauneaza grav sperantelor
Era un inceput de octombrie. Cel mai frumos din ultimii ani. Cu o ninsoare superba. PRIMA ninsoare din iarna aia. Si fulgii se asezau usor, lenesi, unul peste celalalt si furau din negrul asfaltului, transformandu-l incet, incet intr-o suprafata asemanatoare mesei pe care gospodinele intind faina pentru a face aluatul de paine sau de cozonac. Nicio masina pe strada pustie, exceptand namila de tractor U650 M pe care il conducea la fel de lenes liceeanul antitalent in ale soferiei. Cu respiratia instructorului in ceafa au parasit curtea liceului si au plecat spre iesirea din oras. Doar ei doi. Si tractorul U 650 M. Si zapada. Si teama "soferului" cea mai mare s-a indeplinit dupa doar cateva sute de metri. "Adi, trage te rog pe dreapta. Aici in parcarea asta ca nu deranjam pe nimeni". Oricum nu aveau pe cine deranja. Soseaua era in continuare la fel de pustie. Si-a amintit imediat ce trebuie sa faca cand opreste un vehicul: pui semnal dreapta, te asiguri, rasucesti de volan, scoti din viteza, rasucesti cheia, tragi frina de mina, opresti motorul, bagi in viteza. "Coboara" i-a spus aceeasi voce pe un ton cat se poate de rugator. S-a dat jos dupa ce a verificat ca a facut, mecanic, tot ce trebuia sa faca pentru a fi sigur ca tractorul nu o va lua usor la vale. "Priveste in spate. Si spune-mi ce vezi." Si-a dat seama ca zapada, atat de frumoasa, de pura, de imaculata, zapada a devenit dusmanul sau cel mai mare. Un inamic tacut care spune doar adevarul, indiferent de repercusiuni. Citeva sute de metri in spate zapada arata urmele lasate de tractorul condus de el. Urme aratau mai degraba ca evolutia cursului valutar in timp de criza decit a linie dreapta. Urme care aratau ca traseul unui om atat de beat incat a uitat drumul spre casa. Urme la fel de drepte ca Transfagarasanul. "Lasa-te tati de meseria asta. Nu e de tine. Tu esti bun la romana, la franceza, scrii frumos, vorbesti la fel, lasa soferia pentru altii". Si a lasat-o. Aproape 10 ani.
VA CONTINUA
sâmbătă, 17 martie 2012
duminică, 11 martie 2012
hotii de conserve si groapa cimitirului
Drumul hotilor trecea prin cimitirul crestin ortodox de la marginea localitatii. Un oras mic, cu multa agricultura si putina industrie. Ramuri care pe timpul impuscatului mergeau al dracului de bine, legume gaseai pe toate drumurile, forta de munca asisderea. Ce-i drept conservele, dulceturile sau borcanele cu gem de toate felurile si ce mai produceau fabricile din zona industriala nu luau drumul magazinelor, asa ca galantarele magazinelor de la "CINA" sau cele din piata erau mai mereu goale.
HARTA CIMITIRULUI
Asa cum ziceam, drumul hotilor trecea prin cimitirul de la marginea orasului. O carare nebatatorita pe care angajatii fabricii de conserve (sau complicii lor) o stiau cu ochii inchisi. Pornea de undeva din coltul nordic al curtii fabricii, se strecura pe sub gardul cimitirului, ocolea pe la 50 de metri biserica nedaramata de ceausescu, se apropia amenintator de garajul regiei de transport in comun si se termina in cartierul nou. Pe Dric adica, locul din care hotii o porneau pe alte alei mai putin calcate de militieni. Aici imparteau prada in mai multe genti de rafie si se strecurau pe stradute pina cand ajungeau in siguranta in oras. Pentru un ochi format ca al lor asta era partea cea mai dificila in timp ce mica excursie printre fantome, cavouri sau morminte era o floare la ureche. Asta pana intr-o blestemata zi de octombrie.
Cel mai ghinionist hot din istorie
Ghinionist pentru ca in ziua respectiva plouase mult. MULT DE TOT. Atat de mult ca preotii amanasera o inmormantare de teama ca tractorul care aducea mortul nu ar fi putut ajunge la groapa sapata in dimineata respectiva. In zadar s-au rugat rudele, in zadar au incercat sa ii convinga cu 50 de litri de vin rosu, fraguta din aia de casa si 400 de lei. Preotii au fost de neinduplecat: "Inmormantarea se amana!". Detaliu pe care hotii nu au avut de unde sa il stie. Si cum seara norii s-au mai....razbunat, ei au luat rand pe rand drumul fabricii de conserve. Cel mai "norocos" s-a dovedit a fi chiar un sef de tura. Pitise linga gard, intr-o groapa sapata chiar de el el si pe care o folosise de ma multe ori, 10 conserve de fasole cu ciolan, tot atatea borcane cu castraveti cornison si citeva gemuri de caise pentru cei mici. Lucrurile au mers ca la carte pina cand a cazut cu tot cu borcane in groapa sapata si lasata neacoperita. In zadar a asezat borcanele unul peste celalalt, in zadar a tipat dupa ajutor. La 2 noaptea cine sa-l auda. Nu se gandea decat ca va da cu subsemnatul la Militie, ca va primi o bataie sora cu moartea si ca va fi dat afara din slujba sau cel putin facut muncitor din seful care era.
Al doilea cel mai ghinionist hot din istorie
O ora mai tarziu a cazut si al doilea hot. Tot cu conserve, tot cu dorinta de a iesi, tot cu borcane puse unul peste celalalt. Si tot degeaba. Nu a zis nimic. Seful de tura nu a zis nimic. A tacut si l-a lasat sa se chinuie si cand a vazut ca nu vrea sa se lase pagubas, abia atunci, cu glas domo i-a spus din coltul lui de groapa. "Nu te chinui frate! Nu ai cum sa iesi! Eu sunt dinaintea ta aici si degeaba." A fost momentul in care al doilea hot a reusit sa escaladeze groapa mai ceva ca un alpinist. A sarit de parca avea arcuri. A disparut ca si cum nu ar fi fost vreodata. A doua zi militienii au gasit mai multe sacose cu borcane, un sef de tura aproape inghetat care si-a luat multa bataie. O data pentru c a furat STATUL. Si a doua oara pentru ca nu a vrut sa ofere semnalementele complicelui. In zadar a incercat sa ii convinga ca era atat de intuneric incat iti puteai baga degetele in ochi. Prejudiciul a fost recuperat in intregime
HARTA CIMITIRULUI
Asa cum ziceam, drumul hotilor trecea prin cimitirul de la marginea orasului. O carare nebatatorita pe care angajatii fabricii de conserve (sau complicii lor) o stiau cu ochii inchisi. Pornea de undeva din coltul nordic al curtii fabricii, se strecura pe sub gardul cimitirului, ocolea pe la 50 de metri biserica nedaramata de ceausescu, se apropia amenintator de garajul regiei de transport in comun si se termina in cartierul nou. Pe Dric adica, locul din care hotii o porneau pe alte alei mai putin calcate de militieni. Aici imparteau prada in mai multe genti de rafie si se strecurau pe stradute pina cand ajungeau in siguranta in oras. Pentru un ochi format ca al lor asta era partea cea mai dificila in timp ce mica excursie printre fantome, cavouri sau morminte era o floare la ureche. Asta pana intr-o blestemata zi de octombrie.
Cel mai ghinionist hot din istorie
Ghinionist pentru ca in ziua respectiva plouase mult. MULT DE TOT. Atat de mult ca preotii amanasera o inmormantare de teama ca tractorul care aducea mortul nu ar fi putut ajunge la groapa sapata in dimineata respectiva. In zadar s-au rugat rudele, in zadar au incercat sa ii convinga cu 50 de litri de vin rosu, fraguta din aia de casa si 400 de lei. Preotii au fost de neinduplecat: "Inmormantarea se amana!". Detaliu pe care hotii nu au avut de unde sa il stie. Si cum seara norii s-au mai....razbunat, ei au luat rand pe rand drumul fabricii de conserve. Cel mai "norocos" s-a dovedit a fi chiar un sef de tura. Pitise linga gard, intr-o groapa sapata chiar de el el si pe care o folosise de ma multe ori, 10 conserve de fasole cu ciolan, tot atatea borcane cu castraveti cornison si citeva gemuri de caise pentru cei mici. Lucrurile au mers ca la carte pina cand a cazut cu tot cu borcane in groapa sapata si lasata neacoperita. In zadar a asezat borcanele unul peste celalalt, in zadar a tipat dupa ajutor. La 2 noaptea cine sa-l auda. Nu se gandea decat ca va da cu subsemnatul la Militie, ca va primi o bataie sora cu moartea si ca va fi dat afara din slujba sau cel putin facut muncitor din seful care era.
Al doilea cel mai ghinionist hot din istorie
O ora mai tarziu a cazut si al doilea hot. Tot cu conserve, tot cu dorinta de a iesi, tot cu borcane puse unul peste celalalt. Si tot degeaba. Nu a zis nimic. Seful de tura nu a zis nimic. A tacut si l-a lasat sa se chinuie si cand a vazut ca nu vrea sa se lase pagubas, abia atunci, cu glas domo i-a spus din coltul lui de groapa. "Nu te chinui frate! Nu ai cum sa iesi! Eu sunt dinaintea ta aici si degeaba." A fost momentul in care al doilea hot a reusit sa escaladeze groapa mai ceva ca un alpinist. A sarit de parca avea arcuri. A disparut ca si cum nu ar fi fost vreodata. A doua zi militienii au gasit mai multe sacose cu borcane, un sef de tura aproape inghetat care si-a luat multa bataie. O data pentru c a furat STATUL. Si a doua oara pentru ca nu a vrut sa ofere semnalementele complicelui. In zadar a incercat sa ii convinga ca era atat de intuneric incat iti puteai baga degetele in ochi. Prejudiciul a fost recuperat in intregime
miercuri, 7 martie 2012
ziua in care ar fi trebuit sa ma las de pescuit
Am 27 de ani de cand pescuiesc, sau de cand dau cu bita in balta, asa cum zic "prietenii" afoni in ale sportului cu undita, pluta si bere pe malul baltii. Am avut norocul ca la prima iesire, pe 17 iunie 1985, pe lacul Jijia din Iasi sa prind un peste.....urias de aproape 300 de grame.A fost suficient sa imi intre virusul in sange. Nu m-am lasat nici dupa ce era sa ii sparg capul tatalui meu, fie-i tarana usoara, dupa ce l-am luat la tinta cu un plumb de 60 de grame aruncat din prima mea lanseta telescopica. Nu m-am potolit nici dupa ce mi-am cheltuit de mai multe ori banii de alocatie pe bete, ace sau fire de naylon japonez si nici cand am fost pe punctul de a lua bataie pentru ca am spart geamul de la sufragerie cu aceeasi bucata de plumb buclucasa. Cea mai mare cumpana a fost vara anului trecut, cand in zece iesiri pe balta s-au concretizat in patru carasi, doua platici, multe milioane cheltuite si un bronz cat se poate de sanatos
La pescuit cu familia Cical
Tatal lui Florin a fost si este ca un tata pentru mine. Un pescar enervant de bun, migalos, atent si totodata omul care gaseste solutii tehnice pentru orice mulineta sau lanseta stricata. Si l-am amenintat de multe ori ca il duc la peste, in speranta ca ma va duce si el pe canalele doar de el stiute si de unde se intoarce acasa cu niste capturi uriase. Zis si facut. Fac rost de numarul unui sef de ferma piscicola undeva pe linga Navodari. Pun mina pe telefon, sun si primesc acceptul de a-mi intinde betele (eu si familia Cical) pe balta aflata la vreo 30 de kilometri de Constanta. Mandru nevoie mare anunt pescarii, moment in care intra in scena nea Andronica. "La ora patru plecam. Mergeti si luati rame, negre din alea mari, viermusi si o cutie de rame rosii. Eu ma ocup de mamaliga, sa nu va prind ca iesiti in oras in seara asta. Culcarea la 9, trezirea la 3.30. Mergem cu Dacia mea, sa va pregatiti sculele sa nu aud maine ca nu aveti monturi, ca nu e buna pluta, ca nu aveti ace mari".
La pescuit cu noaptea-n cap
La 3.30 ne-am trezit, la 3.45 eram in dacie, la 3.46 Florin a adormit la loc. Nu s-a trezit nici cand am intrat pe poarta fermei, nici in timpul discutiei cu paznicul baltii care era fie beat, fie prea adormit. "Buna dimineata, ma bag eu in seama. Am vorbit cu domnul inginer, mergem si noi pe balta." Omul a bolmojit ceva in legea lui, ceva ce noua ni s-a aparut ca suna a accept. Am scos in 3 minute toate sculele din portbagaj, in alte 10 minute lansetele erau pe stativ. Noi speram, adica eu si nea Andronica. Florin dormea. Doua ore mai tarziu a inceput sa se lumineze de ziua. Sperantele noastre erau la fel de mari, somnul lui Florin la fel de profund. Pestii intarziau la intalnirea cu noi. Alte patru ore trecute, acelasi scenariu. Plutele stateau nemiscate ca intr-o fintina. Nea Andronica a inlocuit acele mari si rimele negre cu ace mici si viermusi. Eu am schimbat momeala si am incercat o combinatie de mamaliga, paine si galbenus de ou. Florin a schimbat partea si si-a continuat linistit somnul. Cosmarul (pescarilor nu al somnorosului) s-a terminat undeva la orele prinzului. Si nu pentru ca am fi prins pestisorul de aur sau macar vreun frate de-al lui, ci pentru ca linga noi a ajuns un cioban cu vreo 200 de oi. "Fara suparare oameni buni, dar ce faceti dumneavoastra aici? ne intreaba omul cu o vorba plajina". "Hai bre, vezi-ti de oile tale, nu ai treaba. Ce sa facem? Meditam la atingerea absolutului. Nu se vede? Dam la peste" ii raspund eu foarte iritat. "Apoi asa m-am gandit si eu ca am vazut unditele si rimele, dar numai ca balta asta nu are peste. si nici nu a avut vreodata". '"Cum asa" intreaba nea Andronica? "Pai asta nu e balta de peste. Asta e o halta din aia de steril, aici arunca piatra de la cariera din partea cealalta de dumneavoatra si se aduna apa de ploaie". Am avut nevoie de zece minute sa strangem unditele si de alte trei sa iesim pe poarta fermei. Florin a continuat sa doarma. In tot acest timp, pe malul opus, intr-o balta mai mica, alti confrati pescari scoteau cite un peste la fiecare 10 minute
La pescuit cu familia Cical
Tatal lui Florin a fost si este ca un tata pentru mine. Un pescar enervant de bun, migalos, atent si totodata omul care gaseste solutii tehnice pentru orice mulineta sau lanseta stricata. Si l-am amenintat de multe ori ca il duc la peste, in speranta ca ma va duce si el pe canalele doar de el stiute si de unde se intoarce acasa cu niste capturi uriase. Zis si facut. Fac rost de numarul unui sef de ferma piscicola undeva pe linga Navodari. Pun mina pe telefon, sun si primesc acceptul de a-mi intinde betele (eu si familia Cical) pe balta aflata la vreo 30 de kilometri de Constanta. Mandru nevoie mare anunt pescarii, moment in care intra in scena nea Andronica. "La ora patru plecam. Mergeti si luati rame, negre din alea mari, viermusi si o cutie de rame rosii. Eu ma ocup de mamaliga, sa nu va prind ca iesiti in oras in seara asta. Culcarea la 9, trezirea la 3.30. Mergem cu Dacia mea, sa va pregatiti sculele sa nu aud maine ca nu aveti monturi, ca nu e buna pluta, ca nu aveti ace mari".
La pescuit cu noaptea-n cap
La 3.30 ne-am trezit, la 3.45 eram in dacie, la 3.46 Florin a adormit la loc. Nu s-a trezit nici cand am intrat pe poarta fermei, nici in timpul discutiei cu paznicul baltii care era fie beat, fie prea adormit. "Buna dimineata, ma bag eu in seama. Am vorbit cu domnul inginer, mergem si noi pe balta." Omul a bolmojit ceva in legea lui, ceva ce noua ni s-a aparut ca suna a accept. Am scos in 3 minute toate sculele din portbagaj, in alte 10 minute lansetele erau pe stativ. Noi speram, adica eu si nea Andronica. Florin dormea. Doua ore mai tarziu a inceput sa se lumineze de ziua. Sperantele noastre erau la fel de mari, somnul lui Florin la fel de profund. Pestii intarziau la intalnirea cu noi. Alte patru ore trecute, acelasi scenariu. Plutele stateau nemiscate ca intr-o fintina. Nea Andronica a inlocuit acele mari si rimele negre cu ace mici si viermusi. Eu am schimbat momeala si am incercat o combinatie de mamaliga, paine si galbenus de ou. Florin a schimbat partea si si-a continuat linistit somnul. Cosmarul (pescarilor nu al somnorosului) s-a terminat undeva la orele prinzului. Si nu pentru ca am fi prins pestisorul de aur sau macar vreun frate de-al lui, ci pentru ca linga noi a ajuns un cioban cu vreo 200 de oi. "Fara suparare oameni buni, dar ce faceti dumneavoastra aici? ne intreaba omul cu o vorba plajina". "Hai bre, vezi-ti de oile tale, nu ai treaba. Ce sa facem? Meditam la atingerea absolutului. Nu se vede? Dam la peste" ii raspund eu foarte iritat. "Apoi asa m-am gandit si eu ca am vazut unditele si rimele, dar numai ca balta asta nu are peste. si nici nu a avut vreodata". '"Cum asa" intreaba nea Andronica? "Pai asta nu e balta de peste. Asta e o halta din aia de steril, aici arunca piatra de la cariera din partea cealalta de dumneavoatra si se aduna apa de ploaie". Am avut nevoie de zece minute sa strangem unditele si de alte trei sa iesim pe poarta fermei. Florin a continuat sa doarma. In tot acest timp, pe malul opus, intr-o balta mai mica, alti confrati pescari scoteau cite un peste la fiecare 10 minute
Abonați-vă la:
Postări (Atom)