ningea mai frumos ca in basmele nordice. ningea ca in tara lui mos craciun si ningea fara intrerupere de mai bine de doua saptamani. nu se mai putea deosebi casa de casa, gard de gard sau ulita de gradina. oamenii sapau ziua adevarate transee pentru a ajunge la fantana, la tarcul de animale sau la wc-ul din curte. numai ca, la fel ca in povestea mesterului manole, ce sapau ei ziua era complet acoperit noaptea, astfel ca munca lor era aproape zadarnica. cei mai bucurosi, de fapt singurii care aveau cu adevarat de castigat erau cei mici. scolile erau inchise de saptamana trecuta, asa ca toata ziua nu aveau altceva de facut decat sa alerge saniile pina in virful dealului, chiar la intrarea in sat, sa le incalece bine si sa zburde pe ele pina in fata primariei. nu era niciun pericol pentru ei, pentru ca nicio masina nu se mai incumetase sa intre in comuna de duminica trecuta, desi cel mai apropiat oras era situat la doar 12 kilometri. atunci a incercat sa vina autobuzul cu navetisti, sau rata cum i se spune in partile locului, dar nu a putut iesi din padure asa ca soferul a decis sa intoarca in oras.
-Mama, maine plec la oras. Ma duc la munca pina nu ma dau astia afara.
-Unde sa te duci pe zapada asta, sa te manance lupii in padurea Tătărăniului. Stai cuminte acasa ca nu te da nimeni afara. Ce crezi ca sefii nu vad ce e afara?
-Sa nu va aud. Maine la 3 plec la munca. singur. Nu mi-e frica nici de lupi, nici de frig, nici de zapada. La trei dimineata am iesit pe usa.
Isi facuse un calcul simplu. Avea 12 kilometri pina in oras. Cei mai grei erau primii 4. Ii urca in panta, pe zapada cel putin pina la genunchi si prin padure. Stia ca va fi atat de intuneric incat nu va vedea la doi metri in fata, insa crescuse in padure. Avea lanterna la el, deci se va descurca. Dupa primii patru kilometri urmau alti doi kilometri de drum drept si inca patru kilometri in care urma sa coboare. odata terminati cei 4 kilometri de vale iesea din padure, mai mergea 2 kilometri si ajungea in oras.
Si la 3 dimineata a iesit pe usa. Spera sa urce panta in mai putin de o ora si jumatate. Isi lua lanterna, tigarile, chibriturile, isi facu o cruce mare, spuse in gand Tatal Nostru si pleca spre oras. totul decursese conform planului de acasa exact pina ajunsese in varful dealului. Obosit si usor transpirat se opri pe borna kilometrica sa isi traga sufletul si sa isi aprinda o tigara. O merita si el, o meritau si plamanii lui. Se cauta de tigari, gasi rapid si chibriturile si incerca sa isi aprinda tigara. se chinui minutein sir. Se invarti de mai multe ori pina gasi un unghi in care vantul sa il lase sa isi duca planul la bun sfarsit.
-Doamne ce intuneric e! Sa iti bagi degetele in ochi, nu alta!
Cu tigara aprinsa intre buze parcurse rapid drumul drept dupa care incepu sa coboare. Deja se vedea la munca si deja isi imagina seful de sectie de la el de la Fabrica de Incaltaminte mirandu-se atunci cind il va vedea intrand pe usa. Dupa citeva minute iesi din padure si vazu primele lumini.
-Ce ceapa caprii masii e asta? Stia drumul pina in oras ca in palma, il parcusese de citeva mii de ori. Nu avea ce lumini sa vada. Tebuia sa mai mearga macar vreo 40 de minute inainte sa ii apara in cale primul stalp si primul bec aprins pe o strada. Continua sa se indrepte spre beculete precum un copil spre bradul de Craciun. Era ca o fantasma. O fata Morgana. Stia ca nu este bine, dar nu avea ce face. Luminile il atrageau ca un magnet.
-Crucea masii. Astea-s becurile din sat. M-am intors de unde am plecat. A inteles pe loc ca atunci cand si-a aprins tigara s-a invartit in cerc. Si lua pe loc doua decizii: prima, sa se intoarca acasa si sa se bage in pat, indiferent cat vor rade parintii de el. A doua: sa se lase e fumat.
