hotii de seifuri si daciile submarin

Apelul fusese dat prin 112 cu trei minute dupa ora 08. Dimineata. Luni. Tanti Maricica, femeia care facea curatenia in firma si-a dat seama ca e ceva in neregula dupa ce a descuiat usa sediului. A tastat codul alarmei, a intrat si a vazut ca lipseste ceva. Era si greu sa nu ii sara in ochi. Disparuse tocmai seiful aflat in casierie, un seif de aproape 1 metru si jumatate inaltime si greu de vreo 200 de kilograme. A venit imediat toata politia orasaneasca: criminalisti, sectoristi, sefi. Plus multi de gura casca.  Cu greu i-au tinut la distanta, dar era primul seif furat vreodata in oras, asa ca mirarea era mare. Si curiozitatea la fel.

-Eu am vazut pe la 2 noaptea o masina ciudata. Neagra. Si cu numere de Bulgaria.  Nu aveam somn si am iesit pe balcon sa fumez o tigara.

 Imediat martorul fu luat in primire de un agent care toata viata lui si-a dorit sa fie detectiv.

-Asa, si?

-Da, pai nevasta nu ma lasa sa fumez in casa. Stiti, ea nu a fumat niciodata si nu ma lasa nici pe mine. Si eu fumez din liceu, deci va dati seama

-Lasa asta, urla agentul cu aere de FBI agent. Zi de hoti!!!

-Aaaa, pai au plecat spre canal. Dar nu am vazut cati erau sau daca au luat ceva. Era neagra toata. Masina. Si geamurile erau negre.

Din trei priviri si doua vorbe comandantul a impartit oamenii in 2 echipe. Criminalistii au ramas in sediu. Pentru amprente. Restul au plecat spre Canalul Dunarea Marea Neagra.

-Fa-mi rost de un scafandru. Unul bun. Pina diseara vreau sa gasesc seiful.

Deja pusese rotitele in miscare. Nu degeaba facuse el facultatea la seral. Ce conteaza ca la baza era inginer constructor, specializare poduri, lupta impotriva criminalitatii o avea in sange. Si singurul loc in care hotii ar fi putut arunca seiful in canal era in curba aia mare, la cinci kilometric de oras. E singurul loc in care poti aproape sa intri cu rotile masinii in apa canalului. De asta, multi dintre localnici isi spalau acolo masina.

-A ajuns scafandrul? Hai, echiparea. Pina se intuneca vreau sa raportez la judet ca am gasit seiful si pina maine ii prindem si pe hoti.

Si a intrat saracul scafandru in apa rece ca gheata. Era ora 11.00 si  sfarsit de martie, asa ca mai mult de cinci grade nu erau in apa. Avea macar avantajul ca se bucura de o vizibilitate perfecta. Apa era aproape cristalina, mai ales ca tot mai putine nave tranzitau canalul

 La 14.10 i-a atras atentia ceva metallic. Si cenusiu, la fel ca seiful. A iesit la mal, a luat o funie, s-a scufundat mai departe si a scos prada la suprafata. Comandantul deja zambea gandindu-se cat de bine va da asta in ochii sefilor si cat de bun este flerul lui.

Si au scos-o din apa. O dacie 1310, furata din fata Primariei acum doua saptamani.  Era Dacia fostului sef de politie. Alarma falsa, deci. Si a intrat din nou. Zece minute mai tarziu a mai vazut ceva. Tot metallic, dar nu cenusiu, ci rosu. O alta Dacie, disparuta la inceputul weekendului. Diferenta era ca asta avea si parbrizul distrus.

-Hai, te odihnesti 3 minute si te bagi inapoi. Ca eu nu stau toata ziua dupa tine. Mai am si alte AN-uri pe cap (fapte cu autor necunoscut) si ma preseaza si pe mine sefii de la Constanta.

A apucat sa stea 2 minute. Cat sa-si traga sufletul. Si-a verificat nivelul de oxigen din butelie, si-a sters geamul vizorului si a intrat iar. Parca apa nu mai era la fel de rece. Doar mai tulbure. Dar chiar si asa a rezistat mai putin de un minut si jumatate.

-Dom commandant, eu ma las pagubas. Am mai gasit una. Tot  o Dacie. Neagra. Io-s scafandru, nu angajat la programul rabla.

Seiful nu a fost gasit nici in ziua de azi

Cel mai tare chiulangiu. versus cel mai tare prof de fizica

A fost o luptă tacita între ei doi. Ca între doi lideri a două generaţii. O luptă din prima zi de şcoală. O luptă care a durat patru ani. Cei patru ani de liceu. Cu bătălii dure, cu victorii împărţite. El a început totul:

-La mine la oră vine toată lumea. La mine la oră nu chiuleşte nimeni. La mine la oră nu chiuleşte nimeni fără să-l prind. Toţi şmecherii care au încercat până acum au fost prinşi, scoşi la tablă, ascultaţi! Şi după caz, cu cei mai mulţi dintre ei m-am întâlnit în vară. La coringenţă.

Avea un zâmbet uşor malefic. Era profu de fizică. Spaima liceului. Spaima câtorva generaţii de liceeni. Nu lovea, nu jignea, nu înjura. Era foarte calm. Dar zâmbetul acela malefic al lui, privirea pe care o arunca clasei pe sub ochelarii cu rame late şi mai ales faptul că niciunul nu reuşise vreodată să chiulească fără să fie prins îl făceau înfricoşător

• Io-l fac până se termină şcoala! Chit că mă lasă corigent sau repetent. Io-l fac!!

Vorbise Daniel Florea, zis Micutu, porecla pe care o avea din clasa a patra. Pentru că din clasa a patra era cel mai mare din şcoală. În primul an de liceu ajunsese la aproape 2 metri şi 90 de kile. Şcoala nu prea îi plăcuse, însă născut fiind cu o inteligenţă peste medie, (depăşită doare de lenea direct proportională) a reuşit să se târâie până în clasa a noua. Şi când l-a auzit pe profu de fizică cum se laudă, şi-a descoperit motivaţia pentru a sta pe bâncile liceului până la finalul liceului.

A doua zi de şcoală l-a prins chiulind când a încercat să iasă pe ieşirea profesorilor. L-a condus până în clasă. A mers în spatele lui pentru a fi sigur de asta.

-În toată viaţa mea de chiulangiu nu am fost mai umilit. O să mă răzbun eu pentru asta.

A treia zi a chiulit ascunzându-se în cancelarie până a sunat clopoţelul. Era 1-1.

În săptămâna care a urmat a chiulit de cinci ori. Şi a fost prins de trei ori. O dată a profitat că era ziua dirigentei şi şi-a umplut braţele cu florile primite de ea. Suficient de multe cât să-i acopere faţa. Suficient de multe cât să nu-l vadă. Când s-au întâlnit a văzut în ochii profului o licărire diferită, semn că şi lui îi plăcea ''jocul''. Şi aşa au trecut patru ani, fără ca unul dintre ei să se poată declara învingător.

-Fraţilor, asta este ultima mea şansă. Ori eu, ori el! Şi am nevoie de ajutorul vostru, pentru ca victoria mea să fie ca la carte. Eu zic aşa. După ora de sport rămânem pe teren. Toti care suntem acum. Ăştia şapte.Voi nu aveţi ce să păţiţi, că nu aveţi absenţe ca mine. Am fost eu la nea Carp, la alimentara, şi am luat o sticlă de jumate de rom. Sărbătorim şi noi că e ultima săptămână de liceu.

Şi s-au apucat de băut. Nu le-a ajuns sticla aia de jumătate care mirosea mai tare a esenţă de rom şi a prăjituri decât a alcool, dar nefiind învăţaţi cu băutura a fost suficient cât să devină rapid euforici şi plin de curaj. Când s-a terminat ora lor de libertate şi s-a sunat pentru pauza mare au mers împreună spre liceu, dar nu direct în clasă pentru a nu da nas în nas cu profu, ci la sala de atelier. Lumea era a lor, terminau liceul, urma Bac-ul, urma facultatea. Victoria era a lor. Dar mai presus de toate victoria era a Micutului. Cât visase el la momentul ăsta.....

-Florea! Baciu! Grigore!Iancu! Popa! Popescu! Vlad! Vă aştept pe toti în clasă! V-am zis că la mine la oră vine toată lumea. La mine la oră nu chiuleşte nimeni. La mine la oră nu chiuleşte nimeni fără să-l prind.

Îi strigase în ordine alfabetică. Ca la catalog. Erau atât de şocaţi că nu puteau schiţa niciun gest.

-Şi dacă vă întrebaţi cum v-am prins, ei bine.... după miros. După aroma de cozonac pe care o lăsaţi în urma voastră. Miroase în liceu mai ceva ca la cofetăria de lângă gară. Aşa ca vă aştept in clasă. Pe toţi. Am vorbit eu cu diriga voastră şi renunţa la ora dumneaei să facem niste fizică. Ştiu că vă doriţi asta

Sa ma-nsor? Dar de ce atata graba?

A fost primul care a intrat in birou. Si nu era o exceptie ca se intampla asta. Pentru  ca el era cel care stingea lumina seara si incuia toate usile biroului si tot el era cel care ajungea dimineata cu o ora sau doua inaintea celorlati.

-Hai ca e devreme, mai am timp!

A inceput ziua prin a se uita pe niste studii de prefezabilitate. Nu prea ii dadeau pace de cateva zile, mai ales ca auzise ca o firma concurenta voia sa le conteste rezultatele. Noroc cu sefa de la Judiciar care i-a zis imediat ce a intrat pe usa:

-Stati linistit, sefu! Nu au ce sa gaseasca si nu aveam cum sa pierdem licititatia asta!
-Da,da, asa e!
-Sunteti bine? Va vad cam incordat.
-Da, sunt ok. Mai am ceva de rezolvat azi, dar am timp,


S-a aruncat apoi cu capul inainte in alte acte si tone intregi de hartogaraie, Nu a auzit-o pe Corina intrand in birou cu ce de-al doilea espresso (negru si amar ca un pacat)  desi evea doar 3 ore de cand ajunsese la munca.

-Cat e ceasul?
- Este 9.30.
- A. E devreme. Seful coloanei auto? A venit?
-E in santier. Va anunt cand vine?
-Da, anunta-ma, te rog! Si daca vezi ca nu ies din birou in urmatoarele 90 de minute da-mi un semn
-S-a intamplat ceva?
-NU,NU,NU! Dar am o intalnire importanta la pranz
-Bine sefu!

Si a luat din nou la bani marunti teancul de acte: stocuri, carburanti, piese de schimb, masini inchiriate, masini cumparate. Atat de prins era ca s-a si speriat cand a sunat telfonul. Era Corina:

-Sefu, e 11.

S-a imbracat in viteza. NU voia sa intarzie! Nu avea voie sa intarzie! Nu astazi

-Vezi ca ma intorc dupa 14. Daca arde, ma suni pe mobil. Daca nu, le rezolv cand vin
-Dar s-a intamplat ceva?

Nu! Dar la pranz am cununia civila, Ma-nsor azi. Si ma gandesc ca sampania de dupa si o masa in oras nu ma duce mai mult de ora 14. Ma intorc dupa