-Apoi voi, dragii mosului, voi nu stiti ce inseamna raul. Nu stiti ce inseamna foamea, nu stiti ce inseamna sa nu aiba parintii ce sa va puna pe masa. Voi va suparati daca vin ai vostri de la munca fara o ciocolata sau o sticla de brifcor. Asa ii critica batranu in timp ce mai impinse o bucata de lemn de tei in soba din teracota.
-Da tataie, stim, tu ai facut razboiul!
-Nu radeti, dragii mosului, ca nu e de ras. Batranul se ridica si-si arunca ochii in cuptor sa vada daca gutuile puse in urma cu doar cateva minute s-au inmuiat si facut numai bune de mancat cu lingura.
- Pai cand eram de varsta voastra mergeam cu parintii la camp, ii ajutam pe langa casa si chiar plecam singuri cu animalele pe camp. Tin minte de parca s-ar fi intamplat ieri. Era o seceta cumplita si toate dealurile erau uscate ca dupa foc. Plecam cu oile de dimineata pina seara tarziu. Dimineata primeam fiecare cate o cana de lapte si o bucata de mamaliga. Eram fericiti daca mama avea pusa deoaparte si putina branza pe care o amestecam bine cu mamaliga, o framantam si faceam ursi pe care ii mancam mai tarziu, pe timpul zilei, cand ne razbea foamea. Eram mici si noua ne ajungea. Cand nu primeam nici macar asta ne umpleam bluzele cu prune sau mere si le caram toata ziua dupa noi. De cele mai multe ori mergeam cu Gheorghe, varul meu mai mare si cu frati-miu Costica. Eram toti cam de-o varsta si ziua trecea mai usor ca ne luam cu glumele si snoavele si…
-Ce-s alea snoave tataie? Intreba al mai mic dintre nepoti.
-Taci ma si asculta. Snoavele is un fel de bancuri, ii explica rapid fratele mai mare. Zi-i tataie mai departe!
-Intr-o zi am plecat toti 3. Aveam sase oi, un berbec si un tauras. Frumos tauras, il botezasem Viorel, era negru si in friunte avea..
-Zi-I mai departe tataie, lasa vitelul!
-Asa! Si am plecat toti trei. Nu am primit branza, asa ca am baut cana de lapte, am mancat mamaliga coapta pe plita, si am plecat spre padure cu animalele. Ne-am bagat toti tricourile in pantaloni si in san am pus prune, mere si pere cat am putut duce. Mai mergeam, mai spuneam o gluma…
-Adica o snoava!
-Da, o snoava! Zambi pe sub mustati bunicul. Si mai imparteam fructele intre noi. Numai ca la un moment dat ne-am saturat sa le tot caram si le-am aruncat undeva pe marginea drumului.
-Eu zic sa ne pisam pe ele. Sa fim siguri ca nu le mananca nimeni , ne-a invatat Gheorghe si noua nu ne-a trebuit prea mult sa facem ce a zis el. Si am plecat mai deaparte cu animalele, cu snoavele si cu caldura. Si era atat de cald incat cu greu gaseam un loc unde sa ne adapam animalele. Adica oile si taurasul ala frumos….
-Stim, il chema Viorel. Povesteste mai departe. De data asta in intrerupse nepotul cel mare
-Asa, si am plecat mai departe. Tin minte ca am gasit o balta care scapase de seceta, ne-am scaldat jumatate de zi si au baut si animalele. Si ne-a luat din nou foamea si tot Gheorghe a venit cu idea: “Eu zic sa ne intoarcem la prune. Sigur nu ne-am pisat pe toate.” Ca vantul am ajuns pe marginea drumului si am inceput sa le alegem. “Asta e pisata, nu e buna. Asta nu e pisata, deci e buna. Asta e pisata, asta nu e pisata. Asta e pisata, asta nu e.”
-Si?
-Si le-am mancat pe toate pina la urma. Hai gata! Luati si mancati gutuile. Sunt numai bune. Sunt moi si zemoase. Luati-va cate o lingura si aveti grija ca sunt fierbinti.
-Eu nu vreau, se plinse cel mic. Gutuia mea parca are pete.
