A fost visul lui. De mic isi imagina minunata zi in care el, cu o boneta lasata pe ceafa si un sort alb, ii va intampina pe clienti in propria pizzerie. Isi imagina chiar si discursul pe care il va spune oamenilor pentru a-i convinge sa intre, pentru a-i convinge ca fac o alegere buna. "Intrati, va rog. Sunt patronul pizzeriei si va garantez ca aici o sa gasiti cele mai bune paste din oras, cea mai buna pizza din Sud Estul Europei". Era constient ca exagereaza, dar asa ii placea lui sa spuna si stia ca o glumita va avea efectul scontat si oamenii vor da buluc in localul lui.
Asa ca a inceput munca de mic. A strans ban pe ban. Cand colegii lui de scoala, facultate si apoi de munca mergeau in cluburi el statea acasa si aduna banutii necesari. Stia ca ii trebuie multi: pentru spatiu, pentru cuptoare, pentru mobilier, pentru tacamuri, pentru tot. A mai facut si un imprumut la banca, a luat calculatorul, a adunat de 1000 de ori, a impartit de 100 de ori si a luat decizia care spera sa ii schimbe viata.
-Plec in Turcia. Merg sa imi cumpar cuptoarele si mobilierul pentru pizzerie. A doua zi era deja urcat in camioneta, a treia zi era deja in Istanbul. A negociat totul la sange. Stia ca turcilor le place la nebunie sa se targuiasca asa ca a profitat la maximum de asta. S-a certat cu ei, a stat la ceai cu ei, le-a zambit, i-a amenintat si pana la urma a plecat cu remorca plina cu toate cele necesare. Si cu mai multi bani in buzunar decat se astepta atunci cand plecase de acasa.
Nenorocirea l-a lovit la mai putin de 100 de kilometri de Vama Veche. In Bulgaria. Ziua in amiaza-mare, intr-o statie Peco aglomerata ca intr-o zi de sarbatoare. Auzise el ca se fura masina, dar totusi camionete? A facut full-ul, desi pina la Constanta mai avea nevoie de mai putin de 20 de litri de motorina. A mers sa plateasca si a apucat sa vada cu coada ochiului cum langa camioneta lui e tras un tir. A vazut apoi tirul plecand si a sesizat ca si camioneta lui parca intrase in pamant. A iesit in fuga si a vazut ca nu era o iluzie: cuptoarele, mesele, scaunele, pina si cutitele rotative de taiat pizza se evaporasera de linga pompa de carburant.
Au urmat zeci de telefoane: la politie, la cunoscuti, la ambasada. Pina si la niste indivizi dubiosi care i-au dat asigurari ca isi va recupera si camionul si mobilierul. Si asa a si fost: a descoperit masina si un cuptor doar. La Sofia. S-a urcat la volan in secunda imediat urmatoare finalizarii proceselor verbale de la politie. A plecat jurandu-si ca nu va mai opri pina cand nu va calca pe pamant romanesc. Ghinion insa: carburantul i-a ajuns doar pentru 40 de kilometri. Asa ca a tras din nou intr-o statie Peco. Cu ochii in patru a alimentat. Cu ochii in patru a mers spre casa. S-a intors de trei ori din drum pentru a verifica masina. Sa fie incuiata. Cu marfa in ea. Si fara persoane dubioase in jurul ei. A alergat sa plateasca. S-a uitat pe geam. Era acolo. A platit si a fugit spre pompa. Il astepta Romania. Si pizzeria lui. Si clientii pe care sa ii invite cu cu o boneta lasata pe ceafa si un sort alb, si cu cea mai buna pizza din sud estul europei. Nu-l mai astepta insa camioneta, furata pentru a doua oara. S-a abtinut sa nu planga. Cu greu a reusit asta. Trei saptamani mai tarziu a mers in Germania sa isi cumpere cuptoare si toate cele necesare pentru pizzeria mult visata. Si a jurat ca nu mai calca in viata lui in Bulgaria
