Fabrica de jucarii a lui Mos Craciun

-Nu ma intereseaza cum faci, eu vreau fabrica de jucarii a lui Mos Craciun.

-Dar noi la Constanta nu avem unde sa filmam asa ceva. Ca nu avem fabrici de jucarii. Unde dracu sa filmez asa ceva?

-Nu ma intereseaza, eu vreau fabrica de Jucarii.

Era un editor de noapte care avea uneori  niste idei geniale care se transformau in povesti minunate numai bune de dat la televizor. Dar alteori avea niste idei cretine. Asa cum era si asta. Auzi ce vrea el: fabrica de jucarii!!!!

-Si o vreau completa! Copiii care scriu lista cu jucarii, scrisoarea care e pusa la posta, mosul care vine cu sacul plin si binenteles, neaparat, fabrica de jucarii a lui Mos Craciun.

Zis si facut. A impartit totul in 3 sarcini: gasit copii, gasit Mos Craciun, gasit fabrica lui Mos Craciun.

Prima sarcina s-a dovedit a fi cea mai usoara. Cat de greu poate sa fie sa gasesti niste copii care vor cadouri de la mosul? A mers la ei acasa, a filmat scrisorile, si-a notat dorintele celor mici.

Fabrica nu a gasit, dar a descoperit un depozit de jucarii la marginea orasului. Si pentru ca nu a gasit niciun prieten dispus sa imbrace costumul rosu si barba alba de plastic, a facut-o el pe mosul. Si-a luat operatorul , costumul, sacul si a descins in depozit.

Cu lista in mana a inceput enumerarea: “Pentru Monica o papusa Barbie. Pentru Andrei un robot care se transforma in masina de curse, pentru Iulia o coarda si un set de o minge de baschet. Asa e Iulia, mai sportiva.”

Stirea a fost difuzata pe o televiziune nationala chiar in ajun de Craciuna. Toata lumea multumita: el ca a scapat de nebunul de editor si editorul ca a dat in sfarsit la televizor fabrica de jucarii a lui Mos Craciun. Un telefon primit in dimineata de Craciun i-a stricat tot cheful. Era mama lui Andrei, cu o falca in cer si una in pamant.

-Ai zis ca Andrei primeste un robot care se transforma in masina de curse!

-Pai asa ati zis ca vrea!

-Da, asa e! Numai ca nu am gasit sa ii cumparam! Si a vazut stirea la televizor! Si el vrea un robot care se transforma in masina de curse. Si acum, in ziua de Craciun si eu si barbatul cautam un robot care se transforma in masina de curse. In ziua de Craciun! Sa va fie sterile de cap! Si fabrica de jucarii a lui Mos Craciun!

Pompierii si usa metalica

Telefonul din dispecerat suna ca un nemernic cand mai erau doar 4 minute pana la miezul noptii. Suna ca un disperat, de parca soarta intregii omeniri depindea de cel care trebuia sa rapunda cat mai rapid apelului. Luase foc un apartament la parterul unui bloc cu 8 etaje de la periferia Constantei, asa ca, in scurt timp trei autospeciale cu apa si spuma paraseau in mare tromba curtea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta.  Dupa cateva minute subofiterii sareau din masini si la ordinul sefilor intindeau furtunurile pentru a stinge flacarile si a se intarce in paturile caldute.  Pentru ca incendiul era la parter seful de echipa a decis pe loc sa atace flacarile pe doua fronturi. O echipa a fost trimisa in spate, pompierii spargand toate geamurile pentru a introduce furtunurile in apartament, in timp ce a doua a fost trimisa sa sparga usa metalica de acces.

-          E proprietarul pe aici?

Liniste totala in harmalaia create pe holul blocului.

-E proprietarul aici?

In lipsa unui raspuns pompierul a pus imediat mana pe un tarnacop si a inceput sa loveasca violent usa metalica de productie turceasca.  Si a lovit-o mai bine de 10 minute pana cand a obosit si locul sau a fost luat de un coleg. La un moment dat, usa parea ca va ceda cat de curand, asa ca un al treilea pompier a venit cu o ranga metalica si a incercat sa indoaie usa suficent cat sa poata baga o mana in incercarea de a o descuia din interior. Eforturile lui erau ingreunate insa de un gura-casca, genul de roman curios care ajunge imediat la locul unei nenorociri sa vada si el ce se intampla si sta pana la final in sufletul  celor din echipele de interventie.

-          Da-te bre mai incolo, lasa-ma sa deschid usa asta.

Si a inceput din nou lupta pompierilor cu usa. Ba cu tarnacopul, ba cu ranga, ba se mai certau cu oamenii care stateau la cateva zeci de centimetri distanta, chiar cu riscul de a se trezi cu o bucata de usa sau de perete in cap.

-Dar parca esti surd! Nu auzi sa te dai mai incolo! Esti presedintele asociatiei?

-Nu!

-Administratorul?

-Nu!

-Proprietarul?

-Nu, SUNT CHIRIASUL!!!!

-Si ai cheile de la usa asta?

-Aha!

-Si de ce nu ai zis pana acum, omul lui Dumnezeu pana acum? Ne-am chinuit ca prostii! Da cheile incoa! De ce nu ai zis?

-Pai daca ai intrebat de proprietar si eu sunt chirias.

Zece minute s-au chinuit apoi pompierii sa descuie usa strambata de loviturile de tarnacop. Si alte zece minute sa isi adune echipamentele si sa plece la baza. Strangeau furtunul si se minunau in gand de cat de mare e gradina Domnului.

-

candidatul care s-a votat singur. de doua ori

Facea politica de la inceputul anilor 90. de fapt era membru fondator al unui partid si se lauda ca in ultimele doua decenii a fost cand la putere, cand la opozitie. exagera, pentru ca nu el a fost la putere, ci partidul. si el nu a avut nimic de castigat de pe urma anilor in care ai lui au fost la guvernare. la un moment dat parea ca si-au adus aminte si de el si aproape ca l-au facut sef la una dintre institutiile statului. aproape, pentru ca pana la urma postul pe care si-l dorea l-au dat unui pusti de 22 de ani care avea parinti foaaaarte potenti financiar. tatal pustiului, desi avea carnet de partid de doar citeva luni a avut pina la urma un cuvant greu de spus si al nostru a ramas cu buza umflata. nu s-a suparat foarte tare, dar a jurat sa se razbune. la inceputul anului a candidat pentru postul de presedinte al organizatiei judetene. spera sa il ajute experienta si faptul ca toata lumea il cunostea. la final de el a ras toata sala. ca si in trecut, postul de presedinte a revenit unuia mai tanar, in timp ce, dupa numararea voturilor in dreptul lui s-a regasit un singur vot. al lui! a strans din nou dinti si a asteptat alegerile locale. oamenii din comuna lui natala il cunosc foarte bine, il respecta si il apreciaza. nu a fost implicat in scandaluri, nu a luat spaga, nu are vila cu etaj ca toti ceilalti candidati care au furat tot ce le-a picat in mana. de oameni ca el are nevoie comunitatea. sigur il vor alege primar. sau macar viceprimar,desi primar ar fi mai bine. ar transforma comuna intr-un parc, intr-o adevarata bijuterie. numai sa ii dea aceasta sansa. numai sa il voteze. in cel mai rau caz ar accepta si un post de consilier.
si a inceput campania. si a trecut campania. si a venit si ziua votului si a trecut si ea ca rata pe apa. nici nu a avut timp sa isi dea seama cand s-au deschis urnele si cand a anuntat presedintele sectiei ca votul s-a terminat. avea emotii. ii tremurau mainile si era transpirat tot. ziua pe care o asteptase toata viata venise. si s-au anuntat rezultatele. le-a primit si le-a acceptat calm, extreme de calm. parea mai calm ca niciodata.  a tras puternic aer in piept, a simtit cum pulsul o ia razna. a vazut negru in fata ochilor.
-O omor!
-Ce-ai patit nea Xulescu, pe cine omori.
-Crucea mamei ei! O omor! O omor! O  omor! A pus capul in pamant si a plecat bolborosind spre casa.

In scurt timp au aflat si cei din sectia de votare motivul nervilor candidatului: obtinuse acelasi scor ca si la alegerile din partid. UN VOT! AL LUI! Nici macar nevasta  nu il votase

Politistul si macroul

Ii ajungeau degetele de la o mână să numere de câte ori fusese la pescuit în viaţa sa. Prima oară avea doar 7 ani şi l-a luat un unchi cu forţa. Îşi aminteşte perfect acea zi deşi a trecut aproape o jumătate de secol: a stat o jumătate de zi într-o barcă, în mijlocul unei bălţi care semăna perfect cu o o glindă uriaşă. Nu bătea deloc vântul şi era foarte cald. Nu a prins nimic, s-a ales doar cu o insolaţie puternică. A doua oară a mers cu gaşca printr-a XII-a. Unii au pescuit toată noaptea, el s-a ocupat de grătar, de muzică, de fete.  A mai mers şi prin facultate parcă, la fel mai mult la distracţie decât să ţină undiţa-n mână. Atunci a reuşit să prindă un peştişor, dar a rămas cu un gust amar în gură. În încercarea de a-l convinge să intre în rândul lor, al pescarilor, golanii i-au agăţat peştele în cârlig, dar pentru el nu a fost suficient.

În aceste condiţii soţia a rămas cu gura căscată când i-a spus că merge cu băieţii la peşte. L-a lăsat în pace. De cîteva zile ieşise la pensie si se plictisea teribil. A sperat că îşi va găsi şi el o pasiune, un hobby care să îl mai oblige să iasă din casă, să mai facă mişcare, să mai lase dracului televizorul.  Simţea totuşi că e ceva în neregulă  şi l-a întrebat, aşa cu jumătate de gură:

-Mişule,dar tu nu ai undiţe, cu ce o să pescuieşti?

-Au ei, mă descurc  eu!

-Şi râme? Tot de la ei?

-Aha!

De fapt era vorba de o golăneală cu vechii prieteni din Poliţie. Singura legătură cu pescuitul era aceea că bairamul urma să aibă loc la o cherhana, o pescărie pe malul  unei bălţi. Dar undiţe nu adusese nimeni. Aveau în schimb multe sticle cu tărie, restaurantul deschis doar pentru ei, un taraf adus special pentru această ocazie şi mai ales multe tinere domniţe apărute ca din senin. Şi au petrecut ca-n poveşti de la apusul la răsăritul soarelui. Şi au continuat şi ziua care a urmat, cu dansuri pe mese şi râuri de votcă,  şi ar fi ţinut-o tot aşa mult şi bine dacă în zonă nu ar fi apărut patronul cu veşti proaste.

-Băieţi, îmi pare rău dar am o masă festivă diseară. Vin nişte şefi de la Poliţia de Froniteră şi trebuie să eliberaţi restaurantul.

Bine ameţiţi de băutură, petrecăreţii au încercat să protesteze, să necocieze în speranţa ca vor mai rămâne pe “baltă” macăr încă o noapte.

-Băieţi NU SE POATE! Îmi pare rău, dar chiar nu am cum să vă mai ţin!

-Dar măcar un peşte ne dai? Nu pot să merg acasă cu mâna goală. Nevastă-mea mă ştie la pescuit.  Era Mişu.

-Nu am. Îmi pare rău, dar nu bag năvodul în perioada asta. Am nişte macrou dacă vrei.

-Dă-mi aşa că nu se pricepe. Nu i-am dus niciodată peşte că nu am mai fost la pescuit de când m-am însurat.

Şi a ajuns Mişu al nostru acasă. Şi a fost lăsat în pace, până a doua zi, când şi-a revenit complet din mahmureală. Dar nu a fost linişte.

-Că ai venit beat mort şi mirosind a parfum de femeie mai ceva ca-n  Sephora am înţeles. Am acceptat şi că mi-ai adus peşte oceanic şi nu peşte de apă dulce. Dar cât de proastă ma crezi să îmi aduci peşte cu gheaţă în burtă şi să mă minţi că l-ai prins tu?  De astăzi nu mai mergi la peşte. Te apuci de şah, de table, treaba ta, la peşte nu te mai las

Profu de bio si pescuitul

Era cel mai bun profesor de biologie din micutul orasel de pe malul romanesc al Prutului. Cel mai bun, cel mai iubit, cel mai apreciat.  Insa pe cat de bun era ca dascal, pe atat de prost era pescar. I-am putea spune slab, insa burtica capatata inainte de pensie ar tine cu tot dinadinsul sa ne contrazica. Deci: profesor bun si iubit, pescar lipsit de sansa si totodata lipsit de rezultate. Inghitea in sec de fiecare data cand vecinii de bloc il luau la misto cand il vedeau cu ranita goala in spate si cu unditele pe umar. “Cum e dom profesor cu pestele ala, nu a vrut sa iasa la tabla? ” sau “neascultator crapul ala, dom profesor, nu a invatat lectia nici de data asta? ”. Reusi sa faca un calcul simplu, daca ar prinde intr-o zi cite un peste, cit de mic ar fi el, pentru fiecare gluma proasta auzita despre pasiunea lui de o viata, cu siguranta ar umple un bazin olimpic. “HIMM, cum suna asta. Un bazin olimpic plin cu pesti. Un bazin in care as pescui doar eu. Atunci cu siguranta as prinde si eu peste, si nu ar mai rade vecinii de mine.”

Razbunarea, dulcea razbunare

Ca in majoritatea cazurilor, ziua de azi nu fusese una tocmai norocoasa. A ajuns pe balta printre primii. Se ingana ziua cu noaptea si abia a vazut sa isi aseze unditele pe stativ si sa bage ramele in ace. La doua minute dupa ce a aruncat prima lanseta a avut si prims trasatura. Ziua incepea perfect. Parea ca norocul s-a intors cu fata spre el. Parea o sansa sa le arate tuturor ca pina acum a fost doar ghinion si nu nestiinta. Citeva zeci de secunde mai tarziu avea in plasa un caras de 450 de grame. L-a cantarit de doua ori inainte sa ii dea drumul In  plasa, l-a pupat si nu si-a putut opri un zambet. “Hai doamne, macar zece din astia. Fac si eu o saramura, mai dau si la dusmani. Sau macar cinci si ii pastrez pentru mine”.  Sase ore mai tarziu avea tot un singur peste iar soarele puternic il oblige sa stranga sculele, sa se spele pe fata si sa plece spre casa. Desi stia ca va trece din nou prin stresul “declaratiilor” din fata blocului el era multumit. Se relaxase, isi umpluse bateriile pentru o saptamana de scoala si plamanii cu aer curat. Lasa balta in spate, trecu printre gradinile de zarzavat de pe malul apei si se indrepta spre casa.

-Dom profesor! Dom profesor!

-Ia uite ca incepe, se gandi pescarul in timp ce se intoarse spre vocea care il striga dintr-o gradina superba plina cu vinete, ardei grassau ceapa. Déjà astepta vreo gluma proasta despre pesti  si profesori de liceu.

-Dom profesor, sunt eu.  Adochitei, de la 12 B. Nu ma mai tineti minte? Am terminat acum trei ani.

Isi amintea de Adochitei. Copil cuminte, familie modesta de oameni gospodari. La un moment dat picase intr-un anturaj dubios si a fost nevoie sa il ameninte cu corijenta pentru a-l aduce pe drumul cel bun.

-Ce mai faci, mai Andrei?

Fostul elev se bucura de intalnirea cu dascalul sau, dar mai ales de faptul ca acesta isi aduce aminte de el.  Cu un zambet urias pe fata, in doar catea minute ii umplu ranita cu cele mai frumoase legume.  Profesorul se scuza si incerca sa il refuze.

-Va rog  eu,  o mica atentie. Macar atat, dupa cate ati facut pentru mine.

O jumatate de ora mai tarziu, pescarul/profesorul intra triumfator in cartier. Avea un zambet draconic pe fata si un plan genial in minte. Cand l-au vazut cu ranita doldora l-au lasat toti vecinii in pace. Nimeni nu stia ca are doar un peste in ranita plina pina la refuz cu vinete sau kapia. Si nimeni nu putea macar sa isi imagineze cat de departe poate merge dorinta de razbunare.

-Nevasta, du-te la cineva in vizita. Unde vrei tu. Lasa-ma singur vreo doua ore. Am putina treaba. Sotia il asculta linistita. Stia privirea asta. O mai vazuse candva. Asa ca isi lua repede poseta si iesi val-vartej pe usa.

Ramas singur profesorul si-a dus planul draconic la bun sfarsit. A scos cea mai mare tigaie. A deschis toate geamurile apartamentului si a lasat usa de la intrare intredeschisa. A scos nefericitul peste din juvelnic. Nici macar nu l-a mai curatat de solzi. L-a aruncat in tigaia incinsa si l-a prajit. 44 de minute. Pe ceas. 44 de minute in care nu a facut altceva decat sa se asigure ca va iesi cat mai mult fum. La final l-a aruncat la gunoi. Era totul ars taciune. Iar blocul mirosea mai puternic decat o piata de peste. Nu mai era locatar din cele doua scari care sa nu stie ca dom profesor de biologie a prins un rucsac de peste si a prajit toata dupa amiaza. A fost cea mai frumoasa dupa amiaza din viata lui. Dupa amiaza din care nimeni nu a mai ras de calitatile lui de pescar.