In perioada aia presa insemna sa faci multa talpa. Sa alergi, sa cauti, sa scormonesti. Era perioada in care telefonul fix era prietenul tau cel mai bun chiar daca inaite de a iesi din redactie ii inroseai linia sunand toti sefi de post din judet in cautare de violuri, talharii sau batai din discoteca. Si era perioada in care mobile aveau doar sefii, masina de serviciu era un lux pe care si-l permiteau doar secretarele (si nu orice secretare ci doar cele mai ....bune, care puteau sa se planga usor sasait "sefu, sefu, astia iar rade de mine") si vremuri in care ajungeai printre primii la locul unei crime folosindu-te doar de abonamentul pe liniile de transport in comun. Si mai era timpul in care nu exista zi fara o stire pentru ca stiam sa le cautam si pentru ca ne placea sa le gasim si in care simteam ca il apucam pe Dumnezeu de picior daca dupa citeva ore de mers prin ger gaseam un loc dotat cu un calorifer functional sau cu o chiuveta cu apa fierbinte.
Maraton de asistente si saloane si primul aparat de cafea din istoria spitalului
Intr-o astfel de zi mai friguroasa decat o zi de ianuarie la Întorsura Buzăului imparteam scarile Spitalului Judetean Constanta cu Florin si Catalin, adica un reporter de eveniment si un fotograf (pardon, fotoreporter special cum il botezase seful lui). Scari insemnand noua etaje pe care le urcam zilnic. Lifturile mergeau doar de ziua lor si doar cand batea Dinamo, adica mai niciodata, sau atunci cand mergeau se blocau cand iti era lumea mai draga. Si ca sa avem o logica, urcam pina la ultimul etaj si apoi mergeam din salon in salon, zambeam frumos asistentelor, chiar si sefelor care de obicei erau mai acre, intreband: "O nevasta batuta? Un detinut cu un cui in cap? Nimic? Sarumina, la revedere". Atunci L-AM vazut. Era EL. Aparatul de cafea. ACEL aparat de cafea. Primul aparat de cafea din istoria Spitalului Judetean Constanta. Si dupa frigul indurat in dupa amiaza respectiva, fara sa exagerez era DUMNEZEUL APARATELOR DE CAFEA din intreaga lume. Ne-am cautat prin buzunare. Fiecare aveam exact de cite o cafea. Fierbinte, aromata. Primul am fost eu. "Vreau capucino. Sau ciocolata fierbinte. Nu, latte machiato." Si am bagat fisa, am dat comanda, am vazut paharul cazand si apoi lichidul maroniu mi-a umplut narile de aroma dum brasil. Am ridicat paharul din plastic alb, fara insemne, mi-am incalzit mainile si m-am delectat cu cea mai placuta bautura din lume. Al doilea a fost Florin. DECISUL. "Eu vreau un expresso scurt." Cateva secunde mai tarziu pupilele i se dilatau de placere in timp ce cafeaua scurta umplea acelasi paharel alb. Catalin s-a dovedit a fi cel mai putin hotarat: si-a ales rand pe rand toate sortimentele de cafea din lista. S-a uitat chiar si la ceaiul de fructe si la laptele simplu. "Stiti ce? Nu mai conteaza, fierbinte sa fie!" Si a bagat fisa, a vazut cum se prelinge lichidul fierbinte, apoi a vazut cazand chiar si zaharul, si abia la final i-a cazut si paharul. Cu greu s-a abtinut sa nu planga. Asa ca i-am dat si a baut o gura de latte machiato, Florin l-a servit cu putin expresso italian si ne-am vazut de treaba cu pacientii, asistentele si saloanele pe care le stiam pe de rost.
