Oameni buni! Sa ne deszapezim singuri! Se poate!

Nu este vina Guvernului. Nu este vina sefilor de la Drumuri Judetene, Nationale, Europene. Nici macar vina sefilor de la Autostrazi nu este. Si nici a angajatilor. Nici macar vina iernii nu este, iarna care si-a permis ca o nesimtita ce este, sa ne ia prin surprindere tocmai din luna ianuarie. Ce daca s-au dat prognoze meteo care s-au dovedit a fi ale dracului de precise. Ne-a tras-o din nou. Si cum orice problema are si o solutie, eu va prezint una din metodele prin care putem curata toata România de zapada:

Nu prea va dati seama? Haideti, va rog, putina imaginatie si priviti cu atentie imaginea. NU, nu este un miniexcavator si nici un utilaj extrem de modern fabricat peste noapte de japonezi si menit sa ne topeasca toata zapada din jurul autoturismului personal. Tot nu va prindeti? Haideti sa va mai dau o poza, poate va este de folos.

Cum este acum? Se vede minunatul faras? Nu este el cea mai buna unealta de deszapezire din lume? O  lopata cu siguranta nu are toata lumea in casa, dar cu siguranta un faras se gaseste in fiecare locuinta din Romania. Ce-i drept, domnul din imagine a muncit citeva ore bune, undeva prin Drumul Taberei,  pentru a-si debloca Renault-ul din nameti, dar ce mai conteaza? Nu am inteles totusi de ce nu a luat si sora farasului, matura. Cred ca ar fi terminat mai repede. Si daca tot vorbeam de Jaonia, inchei cu o poza gasita pe facebook. In muntii Japoniei sunt blocuri de zapada de 20 de metri inaltime si totusi acolo se circula fara niciun fel de problma desi iarna japoneza incepe in noiembrie si se termina abia aprilie ! 

pitipoanca si benzinaria

era rosie din cap pina in picioare, sau din asfalt pina la virful fiecarui fir de par. niste botine putin mai aprinse decit o visina putreda, o fustita instigator de scurta si peste o blanita de culoarea cireselor de mai. a coborit din masina sa, binenteles a dracului de rosie, si desi avea puse (sunt sigur ca nu o sa va fie deloc greu sa va imaginati ce culoare aveau ele) s-a sters de ruj in colturile gurii. nu inainte de a cauta din priviri un angajat Rompetrol care sa ii rezolve problema din rezervor, adica lipsa benzinei care sa o propulseze catre noile destinatii de shopping sau catre coafor. sesizez cu stupoare prima discordanta atunci cand din poseta din piele scoate un telefon roz. cum roz? pina si poseta e rosie, de ce roz telefonul? si mandra noastra se pune pe asteptat. continua sa caute din priviri angajatul care sa ii faca si ei plinul si pentru ca acesta se incapataneaza sa nu-si faca aparitia, si ea se incapataneaza sa astepte. ar intra sa se certe cu cineva, dar nu stie exact daca "pompagii" sunt obligati sa le faca plinul clientelor sau o fac ei asa de buna voie, ca sa mai castige un ban. pentru ca ea de fiecare data le lasa. ba un leu, ba doi. unuia i-a lasat o data 3 lei ca i-a spalat si parbrizul. ce-i drept merita ca se murdaresc de benzina. s-a murdarit si ea o data, si nu a scapat de miros toata ziua. si pompagii astia nu mai vin. asa ca a luat atitudine. s-a uitat de 3 ori sa scrie benzina pe pompa aia, a ridicat usor pistolul, l-a potrivit in gaura rezervorului si a tras. degeaba. benzina se incapataneaza sa curga. a curs putin pe manusa ei rosie, dar doar atat. a mai apasat  data, si inca o data. degeaba. ii venea sa planga, sa lase pompa jos si sa plece sa isi ia alte manusi. "Apasati, va rog, tasta DEL! Sa puteti alimenta. Sau mai bine lasati-ma pe mine". i s-a parut ca l-a auzit pe Dumnezeu. poate de asta a fost singura data cand a lasat 4 lei spaga.

Cum am ratat doua din numeroasele autostrazi din tara noastra

Un lucru e sigur: pe cine prinde revelionul pe drumuri, asa o va tine tot anul. Si pe 1 ianuarie eu am fost pe drumuri. Am plecat de la petrecerea de dupa revenion imediat dupa micul dejun si in prima zi din an am reusit sa vad una dintre cele mai frumoase portiuni din tara noastra: Cazanele Mari, Cazanele Mici, Clisura Dunarii si am parcurs aproape 100 de kilometri, de la Orsova, la Moldova Noua, ascultand la radio muzica sarbeasca si privind Dunarea curgand lin in stanga mea. Am lasat la un moment dat fluviul, cu mare parere de rau, ce-i drept, si am facut dreapta spre vestul tarii. Speram sa ajung pina in Maramures si calculele erau de partea mea. Auzisem de tronsonul de autostrada proaspat ianugurat, Arad-Timisoara, pe care speram sa merg glont si sa ma intorc pe alt sector de autostrada, deja celebrul Turda-Gilau. Vorba aia, la citi kilometri de autostrada avem, e mare pacat sa nu ii parcurgi pe fiecare in parte. Numai ca, in ciuda eforturilor mele, nu am reusit sa gasesc autostrada minune nici dupa ce m-am invartit intr-un giratoriu 5 minute exact ca in bancul cu blonda. M-am uitat dupa indicatoare ca hotii dupa portofele burdusite. Degeaba. Am scos capul pe geam la un moment dat, undeva la intrarea in  Arad, am intrebat in stanga si in dreapta, dar pina la urma am fost nevoit sa o iau prin oras. De fapt am trecut prin ambele orase, cu semafoare prinse binenteles numai pe rosu si alte zeci de mici localitati si am constatat cu stupoare ca nu pot avea o intalnire la ceas de seara cu autostrada lui Boc. NICAIERI INDICATOARE CARE SA MA INDRUME SPRE PETECUL DE AUTOSTRADA. Sa fi fost ministrul transporturilor, sau macar la biroul de presa al ministerului as fi pus indicatoare cu autostrada Arad-Timisoara in Bucuresti, Constanta sau Suceava. Asa ca am ajuns noaptea tarziu in Oradea si m-am vazut obligat sa aman Maramuresul pentru alta data. A doua zi am sarit din nou la volanul Stelutei. Oradea, Cluj, Alba Iulia, Valea Oltului, Bucuresti. Binenteles ca trebuia sa fac o mica plimbare si pe cealalta autostrada din vestul tarii: Gilau-Turda, pe care, binenteles, nu am gasit-o! :)