despre caprite. si despre luxul de a fi copil

Mie mi-au placut capritele. Nu va ganditi la prostii si nici nu-mi sariti in cap pentru ca folosesc diminutive. Dar chiar mi-au placut capritele. Au fost foarte haioase, mai ales una dintre ele care nu a vrut sa faca nimic tot numarul. Mi-a amintit de un coleg de munca. Vine la serviciu dimineata, vorbeste mult, pare ca se agita, si pleaca seara fara sa faca mare lucru. Dar toata lumea il vede acolo, il aude acolo, deci la finalul zilei se pune ca a fost la munca. Asa si cu a noastra caprita. A intrat pe scena circului (Globus, caci despre el este vorba) s-a uitat usor tamp la dresoarea ei, si-a mutat locul de citeva ori in timp ce suratele ei isi vedeau de exercitiile pregatite cu minutiozitate anterior. Pina la finalul numarului nu a facut nimic pentru a-si justifica....”salariul” cert este ca a fost aplaudata de toata lumea. Pentru ca a fost cea mai haioasa parte a numarului de dresaj si inca nu stiu daca totul a fost premeditat sau nu. De ce la circ intr-o zi superba de duminica?
 Pentru ca e un spectacol pentru copii. De toate varstele. Si pentru ca timp de aproape doua ore si jumatate iti permiti acest lux. Sa fii copil. Sa razi cu lacrimi. Ca un copil. Sa-ti fie teama. Exact ca unui copil. Teama ca acrobatii ar putea sa cada in gol de la 20 de metri inaltime.  Teama ca gratiile metalice nu sunt suficiente pentru a fi protejat de uriasii tigri siberieni de 200 de kilograme.  Teama ca dresorii de cai care-si risca viata trecand in viteza pe sub burta armasarilor (apropos, caii aia sunt absolut superbi) ar putea ajuge sub copitele lor. Asa ca: mergeti la circ. La Globus. Ca merita. Pentru copiii vostri. Sau pentru copiii din voi. Daca nu va place, va dau eu banii inapoi

detectivul roman si americanii. sau postare de ziua fericirii

Sunt fericit si ma simt bine

Sensul vietii l am gasit

Intalnindu-te pe tine

-Edy, esti bine tati?

-Da, de ce?

-Pai facem abstractie de faptul ca suntem intr-o sectie de politie, ca nu ne vedem capul de traba, ca avem AN-uri cat sa spalam pe cap cu ele ( infractiuni cu Autor Necunoscut n.r), facem abstractie si de faptul ca ne-am putea trezi cu un control dupa bataia cu amercanii de azi noapte de la Cazino. Dar sa cati imnul Stelei de dimineata, de la prima ora. Cand toata Sectia stie ca tu esti dinamovist din ala inrait care merge la meciuri

-Ce imn zici tu acolo? Ce Steaua? E o melodie misto. Si e cantata de Tapinarii. Nu mai are voie omul sa fie indragostit cu voi.

Adevarul era ca era intr-o perioada a dracului de misto a vietii lui si reusea cu brio sa nu duca acasa problemele de la serviciu. Si erau. Cu duiumul. Era singura sectie de politie din toata Mamaia si in varf de sezon estival munceau ca niste robi. De multe ori venea la sapte dimineata si pleca la cateva ore dupa apusul soarelui. Abia-si mai vedea sotia si copilul. Si facea mult teren, dar completa si vagoane de hartii. Si asta il enerva teribil de fiecare data.

Era un politist atipic. Un politist cool in adevaratul sens al cuvantului, un politest bun caruia ii mergea mintea si care gandea cu 2 secunde mai repede decat restul colegilor sai.  Nu purta uniforma si asta ii ajuta mult in investigatiile de teren. Avea insigna mascata, la sold, exact ca in filmele americane. Si mai avea si un fler imbatabil la hoti. Ii mirosea de la distanta si nu dadea gres niciodata. Asta desi facuse doar un singur an de psihologie. La seral, dar nu invatase nimic acolo.

-Sunt fericit si ma simt bine…

-Ce dracu ne facem cu americanii astia? Si termin-o cu cantatul! Cine ti-a zis ca ai voce? Canti prost!!! Si nu mai sta cu fundul pe birou ca nu esti in CSI Miami. Esti la Politia Mamaia

-Ne-om descurca noi si cu americanii.

Sensul vietii l-am gasit…

De parca nu aveau destule pe cap. Noaptea trecuta zece militari americani de pe Aeroportul Kogalniceanu, toti niste pachete de muschi de aproape 2 metri s-au luat la bataie cu niste smecherasi din Constanta. Vreo 20 la numar. A iesit un taraboi ca-n filme. Dinti sparti, ochi vineti, mandibule mutate de la locul lor. Deocamdata nu exista vreo plangere. Nici americanii, nici romanasii nu au venit sa dea cu sumsemnatul sau sa spuna ca nu de la ei a inceput totul. Deocamdata

-Hello. Detective!

A ridicat ochii dintr-o plangere facuta mai veche de un turist din Targu Jiu care fusese pradat de o turista agatata intr-un club. Nu intelesese daca gorjeanul spera sa-si recupereze portofelul si telefonul care ii disparusesra din camera de hotel sau se indragostise de hoata

Scapa un “HELLO” timid printre dinti. Era singurul din birou care vorbea bine engleza. Si singurul fara uniforma.

In usa se afla un militar American. 50-55 de ani. Bine implinit. Genul de om care se trezeste la 5 dimineata si alearga un semimaraton. Ochelari de politist American, desi uniforma era clar de general  US NAVY.

“Asta o fi de la puscasii marini. La cum arata. E genul care te pune la podea pina apuci sa spui Mamaia.dar macar avem ocheari la fel.”

-Hellor. Can I help you?

-YES, DETECTIVE!!

Simtea cum I se umple inima de bucurie cand auzea cuvantul DETECTIVE, pronuntat intr-o engleza perfecta. DETECTIVE! Toata viata si-a dorit sa fie DETECTIVE.

Asa cum banuia, era comandantul militarilor petrecareti implicati in bataia de noaptea trecuta. Militarii mai aveau citeva zile inainte sa se intoarca in Afganistan si el voia sa stie daca mai pot face asta sau urmeaza sa-I trmita pe toti, la pachet, in State unde sa fie deschisa propria ancheta. Si cum el era singurul care vorbea fluent engleza. Si cum apelativul DETECTIVE suna ataaaaaat de bine….

Timp de 30 de minute i-a explicat generalului cum stau lucrurile. Chiar daca nu exista inca o plangere, el avea deja informatiiile. Vorbise cu vreo doi dintre ospatarii clubului, vorbise chiar si cu bodyguarzii care au incercat, intr-o prima faza, sa ii desparta. Au incercat. Dar ce sa faca 5 bodyguarzi impotriva a 30 de nebuni? Si cum bataia s-a mutat in strada, nu au avut motive sa-si puna pielea la bataie. Dar informatiile dateerau bune. Si nu trebuia sa stie multa psihologie ca sa inteleaga ca generalul era multumit de informatiile primate de la DETECTIVUL din Mamaia.  Asa ca la final i-a strans mana, I-a multumit si i-a promis ca va face totusi propria Ancheta.

-Thank you, DETECTIVE1

-Sefu, sefu! Mi-au furat si mie camera foto de pe cearsaf. La Perla, dimineata. Banuiesc pe cineva.

-Mergeti la colegul meu, va rog, eu mai am ceva de discutat cu domnul general.

-No problem sir…

-Thanks again, detective

-Da sefu, dar mi-au furat camera foto. Era noua. In garantie. Am luat-o de la Altex. In garantie era.

-Ba, tu nu auzi ca eu is detectiv? Du-te la colegul meu. Lasa-ma cu prostiile tale acum.

Good by sir. Have a nice day

Sunt fericit si ma simt bine…

crime. multe crime. si vecini nebuni

Era un frig de crapau pietrele la Cernavoda. La propriu. Si el era imbracat doar cu o haina subtire din piele. Degeaba avea bocanci in picioare si un fes gros de lina pus pe cap. Cele cinci-sase minute in care iesea din masina sa faca transmisiunea in direct erau dureroase. Simtea cum gerul ii musca bucata cu bucata din degete, din fata, din fiecare centimetru de piele neacoperita

-Du-te la locul crimei. Si fii pregatit de specacol.

Era cea mai buna sursa de informatii pe care o avea in momentul ala. Un acoperit, sau un sef de acoperiti, nu stia prea bine sa zica. Cert este ca ii dadea niste informatii bomba, mereu bine verificate. Niciodata nu pierduse cand a mers pe mina lui.  Asa ca nu a stat prea mult pe ganduri, si-a luat operatorul, carul de transmisiune si a plecat la locul crimei, desi restul presei ramanea in fata politiei.

Fusese o zi foarte ciudata din care nimeni nu mai intelegea nimic. Si asta nu avea nicio legatura cu cele -15 grade de afara. Un tinar, idiot, proaspat casatorit dupa o relatie cu nabadai, s-a incuiat cu proaspata sotie in masina, a accelerat la maximum si a sarit cu masina in canalul Dunarea-Marea Neagra. Ea a murit pe loc.

Lumea s-a adunat ca la circ. Au gasit masina, au gasit-o si pe sotie. El dat disparut, mai mult ca sigur inecat. Politistii au mers sa anunte parintii fetei de tragedie insa i-au gasit pe amandoi morti. Injunghiati. In casa in care o crescusera pe fata.

-Un minut pina la tine. Probe de sunet.

A numarat mecanic pina la 10.

-         E ok. In 30 intri.

A auzit in casca vocea prezentatorului care incerca sa sintetizeze tragedia in doar cateva cuvinte. Respire tot mai rar. Sa isi oxigeneze plamanii, sa-si mascheze emotiile

-Corespondentul nostru se afla la Cernavoda, chiar in fata casei in care a avut loc dubla crima.

Si a inceput sa vorbeasca. Incerca sa ramana calm. Sa nu se lase coplesit de povestea demna de filmele horror.  Sa uite de frigul de afara. Sa uite de cei trei morti, sa uite de idiotul dat in continuare disparut. Sa uite ca fata ucisa era mai mica decat el cu niste ani. Reusise sa intre intr-un fel de transa. Voia doar sa-si spuna poezia si sa urce in masina, sa dea drumul la caldura si sa plece spre casa. Era ultimul live. Merita o pauza.

A auzit bocete in dreapta lui si a vazut cu coada ochiului o babuta imbracata in negru care se stergea cu un batic la ochi si care plangea exact ca-n filmele cu bocitoare.

-Erau oameni buni, cu frica de Dumnezeu. Chiar azi am fost pe la ei s acer niste ulei, dar nu mi au raspuns. Si poarta era incuiata….

I-a vazut pe cei din echipa lui cum dau bir cu fugitii razand fara a pricepe care era partea haioasa in toata povestea. Si a dat seama apoi ca babuta s-a apropiat incet,incet, la cativa centimetri de el, ba mai mult, ca isi lipeste umarul de corpul lui. Totul spre amuzamentul celor din jur. Mai avea putine lucruri de zis si a decis sa scurteze tranmisiunea cand a vazut femeia facand un pas in fata si intrand cu jumatate de corp intre el si camera.

-Asta a fost tot, merci. Fugi acasa si bea ceva fierbinte. Meriti. Ne auzim  maine.

A tras in piept aerul inghetat de Cernavoda.

-A fost bine maica?

-BINE? !?

-Tranmisiunea? A fot bine? Ne-am vazut la televizor? Amandoi?

Nu intelegea ce vrea sa zica femeia. Femeia care acum citeva secunde plangea ca din gura de sarpe si care acum avea un zambet sugubat pe fata.

-Cum sa fie bine? O intreba…

-Pai stii maica. Eu am doi baieti. Si o fata. Baietii sunt in Paris plecati. De trei ani. Fata e in Spania.

-Nu inteleg

-Stai ca-ti explic. Eu nu I am mai vazut de trei ani. Si nici ei pe mine. Si cand au auzit ce s-a intamplat si ca se da totul la televizor mi-au zis sa ma bag si eu in fata camerei. Sa ma vada ca-s sanatoasa. Deci, a fost bine? Ne-am vazut la televizor?  Maine mai veniti? Ca fata era la munca la ora asta

vamesii si somnorosii

Si atunci, ca si acum totul era pe surse. Nimeni nu putea spune cu exactitate cine sau ce erau sursele astea. Cert este ca erau diferite, dar ca in mare se spunea acelasi lucru:

-Maine dimineata, la 5, merg mascatii in Portul Constanta-Sud Agigea. Aresteaza tot portul.

Tot portul insemna vamesii si politistii de frontiera, dar chiar si asa se anunta cea mai mare bomba de presa din istoria Constantei. Toti jurnalistii se gandeau numai la cite sute de mascati vor lua cu asalt portul, cu dube speciale, cu elicoptere si poate chiar salupe rapide de interventie cum vedeau ei numai in filme.

Si a inceput panda. In fiecare dimineata, la ora patru, erau pe pozitii. Nu mai tarziu, sa nu piarda macelul. Fix la intrarea in port, asezati strategic sa nu poata intra sau iesi vreo duba cu sirena sau fara fara sa le scape. Si au asteptat, si au asteptat. O zi, doua, sapte, noua. In weekend luau pauza ca nu lucrau procurorii, dar lunea o luau de la capat. In mare erau cam aceeasi. Patru sau cinci echipe de la tot atatea televiziuni concurente. Ajunsesera sa nu mai creada nici ei, dar teama de a pierde o asa bomba de presa ii scotea in fiecare dimineata din casa. Sau din club, dupa caz.

-Am venit direct din Fratelli. Sunt praf. Si eu. Si cameramanul. Si prietena. Ca am luat-o si pe ea, ca nu am mai avut timp sa o lasam acasa. Si asa mi-e de somn…

Si a pus usor capul pe volan. Sa atipeasca un minut, cat sa-si revina. Era atat de oboist si in masina era atat de cald si de bine. Si simti cum o toropeala placuta ii cuprinde tot corpul si cum devine tot mai usor. Si visa atat de frumos. Zapada. Vin fiert. Si munte. Si castelul Bran. Si luminitele din parcul de langa. Si o vedea si pe ea. Si in visul lui incerca sa o sarute, dar se tinea batoasa. Si intorcea mereu capul psre dreapta. Sau spre stanga. Doar ca sa ii strice momentul. Asta i-a placut mereu la ea, ca se lasa greu. Si incerca din nou sa o sarute si…

-Grasuuuu! Grasuuuuu!!!! Hai sa mergem! Hai acasa!

Trei pumni puternici, bine plasati in plafonul masinii il trezi complet din visul sau cu zapada si castelul Bran si vin fiert si dragoste neimpartasita.

-Nu mai are rost sa stam. E sapte deja. M-am trezit mai devreme ca atipisem si eu. Ma uit in stanga, cameramanul meu dormea dus. Ies din masina: tu dormeai ca un prunc (vezi ca ti a ramas pe fata sigla de pe volan). Operatorul tau inca doarme, desi am dat destul de tare cu pumnul in masina, prietena la fel. Si cei de la  TV Neptun dorm. Daca veneau mascatii arestau tot portul pina ne trezeam noi. Hai sa mergem acasa.  

Si au plecat fiecare spre casa lor cu promisiunea ca se vor vedea a doua zi la aceeasi intrare In port, cu mai multa cafea de data asta.

Si au ajuns acasa. Si a pus imediat mana pe telefon sa sune…concurenta.

-Sa vezi ce am patit pe drum. Am urcat in spate cu Elena. Sa tragem un pui de somn pina acasa. Conducea Catalin, asa ca eram linistit. Si am ajuns la bariera de cale ferata de pe Caraiman, unde am prins trenul. Si am stat, si am motait. Si am motait. Si am stat.  Si la un moment dat primesc un ghiont in coaste de la Elena care ma trezeste si-mi spune ca soferul nostru doarme. Din nou. Cu motorul pornit si In mijlocul strazii. In spatele nostru vreo 20 de masini si tot atatia soferi  care claxonau nervoase, dar Catalin al meu nu auzea nimic. Eu cred ca e cam mult cu panda asta si ca sursele noastre nu sunt deloc bune.

PS: In aproape toate vamile din Romania s-au facut arestari sau retineri. Mai putin in Portul Constanta Sud Agigea

hotii de seifuri si daciile submarin

Apelul fusese dat prin 112 cu trei minute dupa ora 08. Dimineata. Luni. Tanti Maricica, femeia care facea curatenia in firma si-a dat seama ca e ceva in neregula dupa ce a descuiat usa sediului. A tastat codul alarmei, a intrat si a vazut ca lipseste ceva. Era si greu sa nu ii sara in ochi. Disparuse tocmai seiful aflat in casierie, un seif de aproape 1 metru si jumatate inaltime si greu de vreo 200 de kilograme. A venit imediat toata politia orasaneasca: criminalisti, sectoristi, sefi. Plus multi de gura casca.  Cu greu i-au tinut la distanta, dar era primul seif furat vreodata in oras, asa ca mirarea era mare. Si curiozitatea la fel.

-Eu am vazut pe la 2 noaptea o masina ciudata. Neagra. Si cu numere de Bulgaria.  Nu aveam somn si am iesit pe balcon sa fumez o tigara.

 Imediat martorul fu luat in primire de un agent care toata viata lui si-a dorit sa fie detectiv.

-Asa, si?

-Da, pai nevasta nu ma lasa sa fumez in casa. Stiti, ea nu a fumat niciodata si nu ma lasa nici pe mine. Si eu fumez din liceu, deci va dati seama

-Lasa asta, urla agentul cu aere de FBI agent. Zi de hoti!!!

-Aaaa, pai au plecat spre canal. Dar nu am vazut cati erau sau daca au luat ceva. Era neagra toata. Masina. Si geamurile erau negre.

Din trei priviri si doua vorbe comandantul a impartit oamenii in 2 echipe. Criminalistii au ramas in sediu. Pentru amprente. Restul au plecat spre Canalul Dunarea Marea Neagra.

-Fa-mi rost de un scafandru. Unul bun. Pina diseara vreau sa gasesc seiful.

Deja pusese rotitele in miscare. Nu degeaba facuse el facultatea la seral. Ce conteaza ca la baza era inginer constructor, specializare poduri, lupta impotriva criminalitatii o avea in sange. Si singurul loc in care hotii ar fi putut arunca seiful in canal era in curba aia mare, la cinci kilometric de oras. E singurul loc in care poti aproape sa intri cu rotile masinii in apa canalului. De asta, multi dintre localnici isi spalau acolo masina.

-A ajuns scafandrul? Hai, echiparea. Pina se intuneca vreau sa raportez la judet ca am gasit seiful si pina maine ii prindem si pe hoti.

Si a intrat saracul scafandru in apa rece ca gheata. Era ora 11.00 si  sfarsit de martie, asa ca mai mult de cinci grade nu erau in apa. Avea macar avantajul ca se bucura de o vizibilitate perfecta. Apa era aproape cristalina, mai ales ca tot mai putine nave tranzitau canalul

 La 14.10 i-a atras atentia ceva metallic. Si cenusiu, la fel ca seiful. A iesit la mal, a luat o funie, s-a scufundat mai departe si a scos prada la suprafata. Comandantul deja zambea gandindu-se cat de bine va da asta in ochii sefilor si cat de bun este flerul lui.

Si au scos-o din apa. O dacie 1310, furata din fata Primariei acum doua saptamani.  Era Dacia fostului sef de politie. Alarma falsa, deci. Si a intrat din nou. Zece minute mai tarziu a mai vazut ceva. Tot metallic, dar nu cenusiu, ci rosu. O alta Dacie, disparuta la inceputul weekendului. Diferenta era ca asta avea si parbrizul distrus.

-Hai, te odihnesti 3 minute si te bagi inapoi. Ca eu nu stau toata ziua dupa tine. Mai am si alte AN-uri pe cap (fapte cu autor necunoscut) si ma preseaza si pe mine sefii de la Constanta.

A apucat sa stea 2 minute. Cat sa-si traga sufletul. Si-a verificat nivelul de oxigen din butelie, si-a sters geamul vizorului si a intrat iar. Parca apa nu mai era la fel de rece. Doar mai tulbure. Dar chiar si asa a rezistat mai putin de un minut si jumatate.

-Dom commandant, eu ma las pagubas. Am mai gasit una. Tot  o Dacie. Neagra. Io-s scafandru, nu angajat la programul rabla.

Seiful nu a fost gasit nici in ziua de azi

Cel mai tare chiulangiu. versus cel mai tare prof de fizica

A fost o luptă tacita între ei doi. Ca între doi lideri a două generaţii. O luptă din prima zi de şcoală. O luptă care a durat patru ani. Cei patru ani de liceu. Cu bătălii dure, cu victorii împărţite. El a început totul:

-La mine la oră vine toată lumea. La mine la oră nu chiuleşte nimeni. La mine la oră nu chiuleşte nimeni fără să-l prind. Toţi şmecherii care au încercat până acum au fost prinşi, scoşi la tablă, ascultaţi! Şi după caz, cu cei mai mulţi dintre ei m-am întâlnit în vară. La coringenţă.

Avea un zâmbet uşor malefic. Era profu de fizică. Spaima liceului. Spaima câtorva generaţii de liceeni. Nu lovea, nu jignea, nu înjura. Era foarte calm. Dar zâmbetul acela malefic al lui, privirea pe care o arunca clasei pe sub ochelarii cu rame late şi mai ales faptul că niciunul nu reuşise vreodată să chiulească fără să fie prins îl făceau înfricoşător

• Io-l fac până se termină şcoala! Chit că mă lasă corigent sau repetent. Io-l fac!!

Vorbise Daniel Florea, zis Micutu, porecla pe care o avea din clasa a patra. Pentru că din clasa a patra era cel mai mare din şcoală. În primul an de liceu ajunsese la aproape 2 metri şi 90 de kile. Şcoala nu prea îi plăcuse, însă născut fiind cu o inteligenţă peste medie, (depăşită doare de lenea direct proportională) a reuşit să se târâie până în clasa a noua. Şi când l-a auzit pe profu de fizică cum se laudă, şi-a descoperit motivaţia pentru a sta pe bâncile liceului până la finalul liceului.

A doua zi de şcoală l-a prins chiulind când a încercat să iasă pe ieşirea profesorilor. L-a condus până în clasă. A mers în spatele lui pentru a fi sigur de asta.

-În toată viaţa mea de chiulangiu nu am fost mai umilit. O să mă răzbun eu pentru asta.

A treia zi a chiulit ascunzându-se în cancelarie până a sunat clopoţelul. Era 1-1.

În săptămâna care a urmat a chiulit de cinci ori. Şi a fost prins de trei ori. O dată a profitat că era ziua dirigentei şi şi-a umplut braţele cu florile primite de ea. Suficient de multe cât să-i acopere faţa. Suficient de multe cât să nu-l vadă. Când s-au întâlnit a văzut în ochii profului o licărire diferită, semn că şi lui îi plăcea ''jocul''. Şi aşa au trecut patru ani, fără ca unul dintre ei să se poată declara învingător.

-Fraţilor, asta este ultima mea şansă. Ori eu, ori el! Şi am nevoie de ajutorul vostru, pentru ca victoria mea să fie ca la carte. Eu zic aşa. După ora de sport rămânem pe teren. Toti care suntem acum. Ăştia şapte.Voi nu aveţi ce să păţiţi, că nu aveţi absenţe ca mine. Am fost eu la nea Carp, la alimentara, şi am luat o sticlă de jumate de rom. Sărbătorim şi noi că e ultima săptămână de liceu.

Şi s-au apucat de băut. Nu le-a ajuns sticla aia de jumătate care mirosea mai tare a esenţă de rom şi a prăjituri decât a alcool, dar nefiind învăţaţi cu băutura a fost suficient cât să devină rapid euforici şi plin de curaj. Când s-a terminat ora lor de libertate şi s-a sunat pentru pauza mare au mers împreună spre liceu, dar nu direct în clasă pentru a nu da nas în nas cu profu, ci la sala de atelier. Lumea era a lor, terminau liceul, urma Bac-ul, urma facultatea. Victoria era a lor. Dar mai presus de toate victoria era a Micutului. Cât visase el la momentul ăsta.....

-Florea! Baciu! Grigore!Iancu! Popa! Popescu! Vlad! Vă aştept pe toti în clasă! V-am zis că la mine la oră vine toată lumea. La mine la oră nu chiuleşte nimeni. La mine la oră nu chiuleşte nimeni fără să-l prind.

Îi strigase în ordine alfabetică. Ca la catalog. Erau atât de şocaţi că nu puteau schiţa niciun gest.

-Şi dacă vă întrebaţi cum v-am prins, ei bine.... după miros. După aroma de cozonac pe care o lăsaţi în urma voastră. Miroase în liceu mai ceva ca la cofetăria de lângă gară. Aşa ca vă aştept in clasă. Pe toţi. Am vorbit eu cu diriga voastră şi renunţa la ora dumneaei să facem niste fizică. Ştiu că vă doriţi asta

Sa ma-nsor? Dar de ce atata graba?

A fost primul care a intrat in birou. Si nu era o exceptie ca se intampla asta. Pentru  ca el era cel care stingea lumina seara si incuia toate usile biroului si tot el era cel care ajungea dimineata cu o ora sau doua inaintea celorlati.

-Hai ca e devreme, mai am timp!

A inceput ziua prin a se uita pe niste studii de prefezabilitate. Nu prea ii dadeau pace de cateva zile, mai ales ca auzise ca o firma concurenta voia sa le conteste rezultatele. Noroc cu sefa de la Judiciar care i-a zis imediat ce a intrat pe usa:

-Stati linistit, sefu! Nu au ce sa gaseasca si nu aveam cum sa pierdem licititatia asta!
-Da,da, asa e!
-Sunteti bine? Va vad cam incordat.
-Da, sunt ok. Mai am ceva de rezolvat azi, dar am timp,


S-a aruncat apoi cu capul inainte in alte acte si tone intregi de hartogaraie, Nu a auzit-o pe Corina intrand in birou cu ce de-al doilea espresso (negru si amar ca un pacat)  desi evea doar 3 ore de cand ajunsese la munca.

-Cat e ceasul?
- Este 9.30.
- A. E devreme. Seful coloanei auto? A venit?
-E in santier. Va anunt cand vine?
-Da, anunta-ma, te rog! Si daca vezi ca nu ies din birou in urmatoarele 90 de minute da-mi un semn
-S-a intamplat ceva?
-NU,NU,NU! Dar am o intalnire importanta la pranz
-Bine sefu!

Si a luat din nou la bani marunti teancul de acte: stocuri, carburanti, piese de schimb, masini inchiriate, masini cumparate. Atat de prins era ca s-a si speriat cand a sunat telfonul. Era Corina:

-Sefu, e 11.

S-a imbracat in viteza. NU voia sa intarzie! Nu avea voie sa intarzie! Nu astazi

-Vezi ca ma intorc dupa 14. Daca arde, ma suni pe mobil. Daca nu, le rezolv cand vin
-Dar s-a intamplat ceva?

Nu! Dar la pranz am cununia civila, Ma-nsor azi. Si ma gandesc ca sampania de dupa si o masa in oras nu ma duce mai mult de ora 14. Ma intorc dupa