Amintiri despre Slanic Moldova. Sau despre cele mai placute doua palme primite vreodata

am fost selectat pe ultima suta de metri. ei erau deja adunati 13 si mai aveau nevoie de inca unul pentru a face doua echipe de cate 7 jucatori. stiam doar ca plec la munte, doua saptamani, cantonament, iarna. asa cum faceau marii fotbalisti despre care auzeam la televizor. primul cantonament dupa revolutie. imi imaginam discoteci pline pina la refuz, fete frumoase, distractie. si un oras urias imi imaginam, mai luminat decat las vegas si mai zgomotos decat un combinat siderurgic. am revenit rapid cu picioarele pe pamant, mult prea rapid si asta pentru ca am intrat in Slanic Moldova la putin timp dupa ora 18. ne-a intimpinat un oras amarat, trist, ponosit si intunecat. un oras comunist, o atmosfera comunista, asta desi trecusera 2 ani de la moartea dictatorului.

-Nu fiti tristi! Maine pe lumina sigur o sa vi se para un oras minunat. E inconjurat de munti si sunt o groaza de izvoare cu apa minerala.


A doua zi nu a fost deloc mai bine, ci mult mai rau. toate cladirile erau gri, un gri murdar si urat. nu existau decat hoteluri, multe dintre ele vechi de citeva decenii, unele chiar de dinainte de razboi. si strazile aratau ca dupa un bombardament si trebuia sa alegem cu grija locurile in care alergam pentru a nu ne accidenta in timpul sprinturilor. profu de sport Cosug a fost cel care a gasit imediat solutia: am alergat prin padure. zilnic. cel putin 7 kilometri. urma un meci scoala si apoi cinematograf sau odihna. nu tu cluburi, nu tu distractii, nu tu fete.

-Maine iesiti doar la alergare. Mergeti prin padure pina la izvoare si va intoarceti la hotel. sa nu va puna dracul sa beti apa rece dupa ce alergati, pentru ca veti fi transpirati si nu  vreau sa va duc raciti acasa la parinti. el a zis, el a auzit. a doua zi ne-a adunat pe toti in camera lui.

-Ai baut? Da!! Pac, pac!! Doua palme. Urmatorul!
-Ai baut? Da!! Pac, pac!! Doua palme. Urmatorul!

In trei minute ne-a rezolvat pe toti. din cei 14 alergatori, doar doi nu bausera.

Dupa 20 de ani

Am fost cel mai reticent cand am fost invitat la un team building cu presa constanteana la Slanic Moldova. inca aveam pe retina gri-ul urat din timpul cantonamentului, inca imi aminteam cat de plictisitor si de intunecat era orasul. inca ma ardeau obrajii de la palmele profului Cosug. asa ca socul reintalnirii a fost mult prea mare. pentru ca in locul oraselului comunist am regasit o localitate cocheta, cu un aer aristrocratic. o mica statiune de munte cu un aer austriac. sau nemtesc. sau chiar elvetian. cu aceleasi hoteluri vechi, renovate insa intre timp, colorate, pictate, ingrijite, asortate, aranjate. ca de sarbatoare. cu o atmosfera usor luxoasa. fara manele, gratare pe marginea drumului sau cersetori. si cu mult verde. si cu multe terase. si am profitat de citeva minute de singuratate si m-am intors in copilaria mea. si am mers la izvoarele provocatoare de palme. la fel de buna si de rece e apa. doar locul s-a schimbat.

PS: in cateva zile revin cu poze.