miercuri, 23 noiembrie 2011

Un monument de bun simt, intr-o statie PECO

Am intrat sa alimentez putin dupa miezul noptii. Am intrat cum intra o vaca flamanda intr-un lan de porumb verde. O statie de carburanti din apropierea Tribunalului Bucuresti. O statie mica. Doar doi angajati, dintre care niciunul la pompa.Nu am fitze de genul "pune-mi si mie motorina de un milion sa nu ma murdaresc sau fa-mi si mie plinul sa nu ma murdaresc pe maini". Pur si simplu eram obosit, (ultimul jurnal dat fiind cel de 23). Asa ca am alimentat in liniste, mi-am sters parbrizul si luneta si am intrat in liniste in staie pentru a-mi achita nota si pentru a-mi cumpara niste antigel. Am intrat tinand privirea in jos, din motive pe care nici eu nu mi le explic acum si gandindu-ma, binenteles, la problemele mele. Am trimis un salut scurt din varful buzelor, fara sa ridic privirea de pe virful bocancilor mei de culoare albastra. Am zis un salut scurt nu pentru ca as aseza vanzatorii din statiile Peco pe o alta treapta a societatii ci pentru ca, de-a lungul timpului am simtit ca se simt bine atunci cand ii tutuiesti. Mai ales ca majoritatea dintre ei sunt studenti, lucru demn de lauda pentru companiile de carburanti. Numai ca vocea care mi-a raspuns nu era o voce de tanar. "Buna seara si dumneavoastra." Am ridicat instantaneu privirea si mdat cu ochii de un barbat, 40-50 de ani, putin negricios insa cu tamplele deja grizonate. Am rosit instantantaneu si m-am simtit pentru cateva secunde ultimul om pentru ca mi-am permis sa ii vorbesc ca unui pusti. La fel de rapid a reactionat si el. M-a simtit in incurcatura, mi-a dovedit din tonul vocii ca fie nu l-a deranjat, fie i-a trecut imediat atunci cand m-a vazut fastacit. "Mai aveti nevoie de ceva? Va mai mai pot ajuta?". Am iesit de acolo zambind, rusinat si totodat bulversat. Zambind pentru lectia primita, rusinat pentru boacana facuta din neatentie si atat de bulversat ca am uitat sa-mi mai cumpar si antigelul pentru care intrasem.