Si atunci,
ca si acum totul era pe surse. Nimeni nu putea spune cu exactitate cine sau ce
erau sursele astea. Cert este ca erau diferite, dar ca in mare se spunea
acelasi lucru:
-Maine
dimineata, la 5, merg mascatii in Portul Constanta-Sud Agigea. Aresteaza tot
portul.
Tot portul
insemna vamesii si politistii de frontiera, dar chiar si asa se anunta cea mai
mare bomba de presa din istoria Constantei. Toti jurnalistii se gandeau numai
la cite sute de mascati vor lua cu asalt portul, cu dube speciale, cu elicoptere
si poate chiar salupe rapide de interventie cum vedeau ei numai in filme.
Si a inceput
panda. In fiecare dimineata, la ora patru, erau pe pozitii. Nu mai tarziu, sa
nu piarda macelul. Fix la intrarea in port, asezati strategic sa nu poata intra
sau iesi vreo duba cu sirena sau fara fara sa le scape. Si au asteptat, si au
asteptat. O zi, doua, sapte, noua. In weekend luau pauza ca nu lucrau procurorii,
dar lunea o luau de la capat. In mare erau cam aceeasi. Patru sau cinci echipe
de la tot atatea televiziuni concurente. Ajunsesera sa nu mai creada nici ei,
dar teama de a pierde o asa bomba de presa ii scotea in fiecare dimineata din
casa. Sau din club, dupa caz.
-Am venit
direct din Fratelli. Sunt praf. Si eu. Si cameramanul. Si prietena. Ca am
luat-o si pe ea, ca nu am mai avut timp sa o lasam acasa. Si asa mi-e de somn…
Si a pus
usor capul pe volan. Sa atipeasca un minut, cat sa-si revina. Era atat de oboist
si in masina era atat de cald si de bine. Si simti cum o toropeala placuta ii
cuprinde tot corpul si cum devine tot mai usor. Si visa atat de frumos. Zapada.
Vin fiert. Si munte. Si castelul Bran. Si luminitele din parcul de langa. Si o
vedea si pe ea. Si in visul lui incerca sa o sarute, dar se tinea batoasa. Si intorcea
mereu capul psre dreapta. Sau spre stanga. Doar ca sa ii strice momentul. Asta i-a
placut mereu la ea, ca se lasa greu. Si incerca din nou sa o sarute si…
-Grasuuuu! Grasuuuuu!!!!
Hai sa mergem! Hai acasa!
Trei pumni
puternici, bine plasati in plafonul masinii il trezi complet din visul sau cu
zapada si castelul Bran si vin fiert si dragoste neimpartasita.
-Nu mai are
rost sa stam. E sapte deja. M-am trezit mai devreme ca atipisem si eu. Ma uit
in stanga, cameramanul meu dormea dus. Ies din masina: tu dormeai ca un prunc
(vezi ca ti a ramas pe fata sigla de pe volan). Operatorul tau inca doarme,
desi am dat destul de tare cu pumnul in masina, prietena la fel. Si cei de la TV Neptun dorm. Daca veneau mascatii arestau
tot portul pina ne trezeam noi. Hai sa mergem acasa.
Si au plecat
fiecare spre casa lor cu promisiunea ca se vor vedea a doua zi la aceeasi
intrare In port, cu mai multa cafea de data asta.
Si au ajuns
acasa. Si a pus imediat mana pe telefon sa sune…concurenta.
-Sa vezi ce
am patit pe drum. Am urcat in spate cu Elena. Sa tragem un pui de somn pina
acasa. Conducea Catalin, asa ca eram linistit. Si am ajuns la bariera de cale
ferata de pe Caraiman, unde am prins trenul. Si am stat, si am motait. Si am
motait. Si am stat. Si la un moment dat
primesc un ghiont in coaste de la Elena care ma trezeste si-mi spune ca soferul
nostru doarme. Din nou. Cu motorul pornit si In mijlocul strazii. In spatele nostru
vreo 20 de masini si tot atatia soferi care claxonau nervoase, dar Catalin al meu nu
auzea nimic. Eu cred ca e cam mult cu panda asta si ca sursele noastre nu sunt
deloc bune.
PS: In aproape
toate vamile din Romania s-au facut arestari sau retineri. Mai putin in Portul
Constanta Sud Agigea
