Un altfel de Craciun: cel lipovenesc

A fost cu siguranta una dintre cele mai enervante si totodata haioase filmari pe care le-am facut in existenta mea de reporter. O filmare despre felul in care se pregatesc rusii lipoveni de cea mai importanta sarbatoare a crestinatatii. Pentru cei  care nu stiu, rusii lipoveni folosesc inca un calendar de rit vechi, adica sarbatoresc totul cu o intarziere de doua saptamani. In rest totul este la fel: se taie porcul, se fac carnati, se merge la biserica. Doar ca se maninca mai mult peste si se bea mai multa votca. Deh! Specific zonei. Dau telefoanele aferente, fac rost de numarul unei autoritari publice, primar, viceprimar, mai putin conteaza. Stabilesc o legatura si omul de la capatul firului, mai exact din Jurilovca, (sat de pescari aflat la 100 de kilometri de Constanta) imi promite ca ma asteapta cu masa pusa, cu sauna traditionala ruseasca pornita si cu o votca buna. M-au lasat rece promisiunile edilului, dar l-am luat pe Cristi Vasile, cel mai artist cameraman de care am avut parte vreodata, si am plecat spre intrarea in Delta.

Primii pasi, primele probleme

Am sperat ca e din cauza lipsei semnalului telefonic, insa s-a dovedit ca ne inselam. Asa ca atunci cand am ajuns in Jurilovca ne-am dat seama ca edilul ne-o cam trasese: nu ne mai raspundea la telefon. Am inteles ca s-au dus dracului obiceiurile pe care ni le imaginam atat de exotice. Am mers la om acasa, am sunat, am batut, am tipat, am plecat cu coada intre picioare. Facut imediat sedinta de criza cu Cristi, operatorul si cu Vasile, cel mai bun "asistent de camera si de reporter". "Grasilor ce ne facem ma? Ne intoarcem la Constanta fara material? Ne maninca pe paine Badiu la micul dejun. De fapt pe mine ma maninca, pe voi va lasa pentru cina."(Radu Badiu era producator la Antena si unul dn oamenii de la care am invatat multa televiziune). "Ba, daca tot am venit pina aici, vine cu ideea Vasile, hai sa mergem prin sat. Vedem si noi ce iese. Poate sare ceva." Asa ca am luat-o la pas prin sat, cam cu coada intre picioare si fara mari sperante ca va iesi ceva cat sa il multumim pe nebunul de Badiu.




Frate, calul asta e beat?

Zece minute mai tarziu a rasarit si soarele pe strada noastra. Numai ca a apus la fel e repede. Un tanar inalt si lat in umeri si cu niste palme cit doua lopeti, calare pe un cal urias imbracat cu niste paturi de culoare rosie si avand cele patru picioare incaltate in alb. Calul, nu omul! "Cristi hai repede pe asta a ne faca o ambianta sa ne zica scurt ca asa e traditia la ei la lipoveni, sa imbrace caii". Si il atacam pe tinarul care s-a speriat cand am aprins lampa de camera. Dupa aproape 15 minute si dupa 27 de duble ne-am lasat pagubasi.  Era atat de beat incat nu a putut sa tina minte. Sau a retinut dar nu a putut scoate pe gura ce il rugam noi. Si am  incercat atat de mult incat Vasile a tras concluzia: "Fratilor ia uitati ce ochi sticlosi are armasarul asta. Credeti ca si el e beat?"




  Femeile la cratita, barbatii la crasma din sat



 Ajutati de o colega de facultate care avea rude in sat si pe care am gasit-o accidental in centru, am reusit sa intram intr-o gospodarie lipoveneasca. Perfect curata, totul maturat, totul dat cu var. Peste pus la uscat pe caprarii, muraturile in butoaie, vinul la fel. In cateva minute ne terminasem jumatate din filmare. desi pare greu de imaginat, cea de-a doua insa a mers si mai repede. Am ajuns imediat (ghidati fiind de zgomote si de sirul de barbati beti care veneau din sens opus) la cel mai aglomerat loc din comuna: crasma. "Cum va pregatiti voi de Craciun, imi fac eu curaj si intreb". "AAAA, pai ne pregatim. La crasma. Mai bem un vin, o tuica, un vin, o rachie." "Pai si cum ajutati sotiile?". "Simplu, plecam de acasa si le lasam sa se descurce. Ca se descurca cel mai bine." Am iesit, nu zambind, ci razand cu toata gura. Si eu, si Cristi si Vasile. Ne-am urnit din loc abia 10 minute mai tarziu. Atunci cand ne-a mancat undeva sa-i luam interviu si sefului de post, pentru a spune ca toti barbatii din sat erau beti. Concluzia lui a fost dezarmanta. "Mie-mi spuneti, hac. Asa sunt de o saptamana, hac. Dar voi cine sunteti? hac?"

PS: lui Radu Badiu i-a placut filmarea
PPS: am niste super prieteni lipoveni. Nimeni nu cunoaste mai multe locuri de pescuit decat ei

marti 13

A fost o zi de marti toatal atipica. M-am trezit dine dispus, aproape de orele pranzului, unul din avantajele unor ture de noapte, adica de a da jurnalul de 23. prin urmare m-am ridicat din pat la prinz. Cu putin timp inainte de ora 13 mai exact. Mi-am luat un mic dejun scurt, sau pranz ar spune cei mai rautaciosi dintre voi. Scurt pentru ca asta este unul dintre cadourile pe care le vreau de la mine de craciun: niste kilograme in minus. Asadar pe la 14 m-am urcat la volanul stelutei si am plecat sa descopar Bucurestiul. Recunosc ca desi sunt de mai bine de o luna in capitala inca ma mai ratacesc, cu sau ajutorul lui marcel, copilotul meu gps-rizat. Am simtit ca steluta nu prea e in apele ei si ca nu trage ca de obicei, dar am dat vina pe totala mea lipsa de pricepere in ale mecanicii. (pentru cei care nu stiu inca, steluta este opelul meu in 2 usi :). Prin urmare ma pornesc la drum, fac jumatate de Bucuresti, ajung la casa presei, termin treaba si plec spre casa. senzatia ca motorul nu trage cum trebuie era accentuata acum si de faptul ca volanul era parca mai greu si in plus masina tot avea tendinta de a se duce de nebuna in stanga. "Poate ai pana, ia verifica" imi zice prieteneste o colega de serviciu. "Da ma! Bine ca te pricepi tu. Femeile si mecanica", reactionez eu imediat. Trebuie insa sa recunosc ca desi conduc de 8 ani, nu am avut mai mult de cinci astfel de incidente. In doua dintre cazuri am mers cu roata desumflata pina la vulcanizare si cei de acolo mi-au scos anvelopa si au aruncat-o pentru ca era deja taiata, in alte doua cazuri m-au ajutat prietenii si o singura data m-am descurcat singur. Am ajuns totusi cu bine acasa, insa  doua ore mai tarziu am fost nevoit sa ii dau dreptate colegii. Roata mea era mai dezumflata decat o minge de 35 de fotbal calcata de tren. Nimic mai simplu  imi zic in sinea mea. Scot cricul, scot roata, pun rezerva. Prin urmare ma apuc gospodareste de treaba: scot cricul, ridic masina, pun cheia de roti si realizez ca am facut prima greseala. "Prezoanele se desfac cat roata atinge inca pamantul, dupa aia este mult mai greu." Asa mi-l aminteam pe Vlad instructorul meu auto. Prin urmare desfac cricul, cobor masina si ma apuc sa trag de prezoane. Rezultate: pauza. La ultima pana prezoanele fusesera stranse la vulcanizare cu pistol hidraulic si puteam sa ma pun eu si in cap, nu aveam cum sa desfac nici macar una dintre cele patru piulite. Mai incerc, mai injur, iar mai incerc. Ale dracu prezoane stateau la fel de nemiscate cum stau elevii de-a cincea in fata dirigintei dupa ce au fost prinsi ca au spart geamul cancelariei. "Poate ca ar trebui sa te duci mai mult la sala. Sau sa schimbi aparatele" insinueaza aceeasi colega atotstiutoare, chiar inaininte sa-i inchid telefonul. Calculez rapid variantele: merg pe jos pina la Unirea, iau metroul pina la Aviatorilor si de acolo mai merg un sfert de ora pe jos pina la Casa Presei. Sau ma mai chinui o ora si iau un taxi. Sau il sun pe Bogdan, colegul meu de apartament. Aleg a treia varianta. "Auzi ba, ai o cheie de roti? Din aia scurta sau in cruce? Eu am in cruce dar nu-i buna. Cand ajungi acasa. Hai ca te astept in parcare. Da, am pana pe stanga fata". Si asa mi-am rezolvat a sasea pana din viata mea. Ciudat este faptul ca ajuns la vulcanizare, mecanicul nu a descoperit nicio gaura. Numai ca la final l-am rugat sa ma lase sa imi strang eu roata. Cum stiu eu mai bine. PS: din ianuarie merg la sala.

de la fete citire: cum sa te imbeti din...suculete

era cea mai cuminte fata din gasca. de fapt era singura fata cuminte din gasca. mirosul de tigara o deranja teribil, si o irita pe gat, cursuri pierdute de la facultate erau ceva de neimaginat, iar alcoolul era o bautura a diavolului. avea pretentii modeste, dar normale de la viata: vroia sa termine facultatea fara restante, sa isi gaseasca un job din care sa se intretina singura, sa cunoasca un baiat, sa se marite. cu greu au convins-o fetele sa mearga cu ele in club. era dupa prima sesiune, si luase toate examenele cu brio. asa ca nu s-a impotrivit. intentionat fetele au ales un club studentesc, si nu mica i-a fost mirarea cand a dat nas in nas cu mai multi colegi, printre care si unul care ii facea o curte indracita dar pentru care nu a avut deloc ochi in timpul examenelor. s-a simtit bine, a dansat toata noaptea. dimineata avea ce-i drept gatul iritat de la fumul de tigara dar era bucuroasa ca nu a baut decit cola cu lamaie. al doilea weekend aceleasi club, aceeasi gasca, acelasi baiat. numai cola cu lamaie a fost inlocuita, la indemnul fetelor cu un cocktail non alcoolic. a dansat aproape lasciv, asa i-au zis fetele. ea nu stia sa danseze asa, dar le-a crezut pe cuvint. al treilea weekend s-a sarutat pentru prima data cu EL si cel putin pentru o seara toata lumea a fost a ei.  a simtit ca pluteste, ca zboara, ca viseaza. ar fi vrut sa ia pe toata lumea in brate, sa le povesteasca tuturor cat de bine poate sa fie.... ar fi vrut si sa sarbatoreasca insa sampania de la bar era muuuuuult peste bugetul ei saptamanal. "Un shot de ciocolata?" a intrebat-o unul din barmanii care o privea, ce-i drept, cam ciudat. l-a baut imediat. era dulce, aromat, dar putin cam ciudat. parca o intepa mirosul si parca ii dadea un sentiment ciudat in stomac. al doilea s-a dus la fel de repede si senzatia de plutire se pastra si devenea parca si mai accentuata. a mai baut inca doua cu fetele care zambeau complice. a mers direct in mijlocul clubului si a inceput sa danseze pina cand s-a facut un adevarat cerc in jurul sau. "ce faci fata? te imbeti?" i-a spus una dintre colegele de camera careia nu ii venea sa creada ca "virgina" isi ia viata in propriile maini. "nu. cu ce sa ma imbat? cu suculete?". abia a doua zi, adica dupa mai bine de 24 de ore de mahmureala, cu dureri de cap,stomac si cu numeroase stari de voma a inteles si ea diferenta dintre shot-uri si "suculete". era prea tarziu insa. de fapt era doar inceputul..

momentul meu de glorie

Va multumesc! Pentru toate urarile de bine. Pentru felicitarile pe care mi le-ati trimis: verbal, pe net, prin sms-uri sau macar in gand. Pentru injuraturile "din dragoste" pe care mi le-ati adresat aseara. Injuraturi de genul "al dracu a nimerit-o de data asta". Le multumesc si invidiosilor care au cautat scuze de genul: a avut noroc, a doua oara sigur nu ii mai iese sau nu merita sa ajunga asa departe. Da. Asa este! Poate a fost vorba de noroc, de nimereala sau un culoar favorabil. Dar oameni buni: Steaua este din nou in primavara europeana. Din nou! Si da, tot Steaua!

 Asa ca recunosc ca a meritat sa suport cu stoicism toate glumele proaste, toate suturile in partea dorsala, toata caterinca facuta de dinamovisti, rapidisti, cfr-isti sau alti atei in ale fotbalului. Nu mai conteaza ca in primul meci din primavara Steaua va da nas in nas cu Manchester United sau City si o sa ia mai multe goluri decat o echipa de liceu in timpul unui meci disputat in curtea scolii. Nu mai conteaza ca trei zile de acum incolo Gigi va aparea pe la toate posturile tv, fie ele sportive sau nu, pentru a se autointitula Dumnezeul fotbalului, si pentru a declara ca el va castiga Liga Europa si ca va cumpara spuma fotbalistilor din Romania si nu numai. Nu mai conteaza ca in weekend Steaua ar putea sa o fure de la Vointa Sibiu! Nu mai conteaza!!!! Steaua este in primavara europeana. Astept felicitarile voastre! :)

lectie de normalitate. de la un copil cu handicap

pentru prima oara dedic urmatoarele randuri. in primul rand monicai, pentru ca este cel mai fidel cititor, ce-i drept impunsa de mine e la spate, si lui cristi cainele, un prieten de care stiu sigur ca nu-mi citeste povestirile, dar de care voi avea grija sa citeasca. macar de data asta. am amintit de cainele pentru ca este unul dintre cei mai inraiti suporteri dinamovisti. atat de inrait incat urmareste toate meciurile stelei doar pentru a ma suna la final si a rade de rezultatele proaste ale echipei pe careo iubesc de mic. este atat de inrait incat imi canta melodiile echipei sale preferate in tmp ce isi aseaza stirile in jurnalele la care sunt producator. ce-i drept ii raspund cu aceeasi moneda, nu ca as fi la fel de rau ca si el, ci pentru ca ma simt bine avand aceste contre pe care, reprezentantele sexului frumos care se plictisesc citind aceste randuri, vor afirma ca sunt copilaresti. concluzia mea a fost mereu aceeasi: si echipa mea de suflet si gasca lui de caini sunt egale cu zero, cel mai bun barometru fiind lipsa rezultatelor in meciurile internationale.


Un copil cu usor retard, un geniu 

Cu siguranta aveti si voi unul ca el in cartier. Genul de copil nevinovat, cu usor retard, care se exprima greu si de care rad copiii mai mici. genul de pusti pe care il trimit babutele sa cumpere paine si care ii lasa 50 de bani sa isi ia si el o jumatate de eugenie. Eu am unul in cartier, la Constanta, si spre rusinea mea nu stiu cum il cheama. Va intrebati deja cat voi continua sa bat campii si ce legatura are totul cu fotbalul. ei bine, explicatia este una simpla: baiatul de care va spun mi-a dovedit intr-o singura secunda ca poate fi de 100 de ori mai matur decat mine si cainele la un loc. am aflat ca tine cu dinamo. asta dupa ce unul dintre vecini a vrut sa-l sicaneze si a urlat la el. "Ba, a pierdut Dinamo. Ce echipa de c...t aveti. Huo!" Copilul s-a inseninat la fata, de parca Danciulescu ar fi dat golul victoriei in finala Champions League impotriva Barcelonei. I-a zambit. Si a raspuns sec. "Soarta. Lasa ca batem data viitoare. Sau cealalta data". Atat de sec incat agresorul sau a mutit pe loc, si a ramas blocat in timp ce pustiul si-a continuat drumul spre Kauffland acolo unde il trimisese o vecina sa-i cumpere pamant de flori. scuze caine pentru toate sicanele. de astazi nu iti mai raspund la provocari. sau macar de astazi voi incerca acest lucru

comunicare non-verbala. pe intuneric adica

Stiu. V-ati dori sa va povestesc despe sex. Vorba aia:sexul, suferinta umana si barfa vind cel mai bine. Doar ca acest lucru nu se va intampla! Nu am experienta necesara, prim urmare voi vorbi despre ceva de care ma mint ca ma pricep: despre comunicare. Si iarasi ma vad in situatia ingrata de a va dezamagi, pentru ca nu voi vorbi despre o femeie, ci despre un barbat. Haha!!!! Va interzic sa va ganditi la prostii, nu am tendinte homosexuale. Doar ca episodul pe care urmeaza sa vi-l prezint are trei eroi principali, unul sunt eu, celalalt este un necunoscut iar al treilea este....intunericul. Totul a durat mai putin de 1 minut insa a avut efectul de a-mi lumina complet intreaga zi. Totul pe seama unei pene de curent pe scara matusi-mii, intr-un bloc din Drumul Taberei. Mona, matusa-mea, sta impreuna cu Bogdan la etajul al saselea. Si pentru ca prima instalatie care are de suferit din cauza lipsei electricitatii este liftul, am inceput sa cobor incet scarile. Nu stiu exact daca ajunsesem la etajul al treilea sau eram mai sus. Nu mi-e frica de intuneric, prin urmare nici acum nu inteleg de ce inganam melodia "fost-am omul padurii". (poate pentru ca am copilarit pe marginea padurii Dobrina, una dintre cele mai mari si frumoase paduri din judetul Vaslui si nu numai sau poate pentru a-mi face curaj :) ). La fel nu pot sa imi explic cum de nu aveam niciunul din cele trei telefoane mobile care m-ar afi ajutat cu lumina lor chioara sa cobor scarile in siguranta. Si atunci am vazut lumina unui telefon mobil aparuta parca de nicarieri. "S-a luat curentul?". Am tacut instantaneu si am lasat neterminat refrenul cu padurea. "Asa se pare". "E a doua oara numai saptamana asta. Si e abia marti". Nu am stiut ce sa-i zic asa ca m-am multumit sa scap un aha printre dinti. "Te descurci pina jos? Vezi ceva?". Repet, nu mai stui exact la ce etaj eram, insa 2 sau 3 etaje mai jos se vedea lumina naturala, deci banuiam eu ca nu am mult. "Hai ca iti tin eu putin telefonul. Pina ajungi la 3".  A fost momentul care mi-a descretit instantaneu ziua. Eram de aprape 3 saptamani in Bucuresti si in nebunia si agitatia continua a fost primul strain care mi-a vorbit de parca ma cunostea de 10 ani. A fost primul strain care mi-a vorbit ca un om. Primul strain care mi-a vorbit ca un prieten. Asa ca am continuat sa cobor, cantand "fost-am omul padurii" si zambind. Exista o speranta