O data vede naşul.....valul finei

Vorba din batrani suna putin altfel, dar detaliile conteaza mai putin acum.

Nunta mare. Fitze. Figuri. In parcarea restaurantului din Bucuresti masini mai multe si mai scumpe decat intr-o reprezentanta auto de lux. Mai multi bolizi de peste 100.000 de euro decit pescari pe stabilopozii din Mamaia in plin sezon estival. De la socrul  mare, darul pe masura : un Mercedes ML si vreo 5 miliarde. Bani de carburant. Cadouri asemanatoare de la naşi si de la socrii mici. Petrecerea ca in povesti: cu furatul miresei, cu formatii pe care le vezi la toate televiziunile in timpul petrecerilor de revelion. Cu multi fotografi si mai multe camere de luat vederi decat la eternul derby Steaua-Dinamo. Si cu o surpriza de proportii la rasaritul soarelui. Un biletel de adio pe care ginerica l-a primit de la proaspata sotie. Sau proaspata fosta sotie. Domnisoara mireasa doar ce fugise. Cu naşul. Si ML-ul. Si darul de nunta. Cei doi aveau o relatie de mai bine de 5 ani, de care nu stia nimeni, se pare. Concluzia a tras-o tot ginerica. A chemat fotografii. A adunat cameramanii. Le-a platit pentru noapte de pomina. "O sa mai am nevoie de voi. Eu tot ma insor." Si a facut-o! Sase luni mai tarziu. Cu alta fata, care nu a mai fugit cu nimeni

Primele imagini cu studentii mei

Ma laudam mai demult ca voi face o selectie de standup-uri si le voi posta pe blog. Nu am ales cei mai buni studenti, ci doar pe cei pe care i-am prins la cursuri intr-o zi frumoasa de primavara. Nu sariti cu gura pe ei, sunt la inceput, isi dau intereseul. Invata! Stiu ca este foarte simplu sa critici  Unii dintre ei deja lucreaza sau sunt in perioade de proba in massmedia constantanteana. Asa ca: fiti blinzi. Pe unii dintre e ii veti intalni pe teren. Cat mai curand. sper eu.



http://www.youtube.com/watch?v=U7AKgsKGaQI&feature=player_embedded

Primii mei absolventi

Vor fi putine vorbe si multe fotografii. Pentru ca o imagine spune mai mult decit o mie de vorbe. Pot doar sa ma laud ca printre ei sunt cativa cesti. are lucreaza deja in televiziunile de la malul marii, altii sunt in probe, unii s-au orientat spre presa scrisa. De toti sunt la fel de mindru si stiu ca, macar cu unii, ma voi intalni peste putin timp in Bucuresti. Tot in breasla.

Femeile dauneaza grav.........pescuitului

Marea hotarare a fost luata in iunie, in timpul unui gratar prelungit . A fost nevoie doar de o aluzie usoara si gandurile lor au luat-o imediat razna. Salbaticie, corturi, bere, gratare, muuuulta bere, pescuit, libertate si binenteles, muuuulta bere. "Ce ar fi sa mergem si noi 3-4 zile in delta? Nu acum, ca e prea cald. Mai prin toamna asa, cand incepe sa puna botu' crapul? Stiu eu niste locuri......" Zece minute mai tarziu se apucasera deja de listele cu necesarul pentru o asemenea expeditie. Si plecarea in delta a devenit rapid motivul pentru a se intalni, macar o data la doua saptamani, fie la o bere, fie la un gratar, special pentru  a mai face niste liste, special pentru a ajunge acolo cat se poate de pregatiti. Se stia cu trei luni inainte cine va monta corturle, cine va taia lemnele, cine va face gratarul, cine va curata pestele, cine va gati saramaura. Doar ca zilele treceau al dracu de greu si timpul ramas pina in ...toamna li se parea infernal de lung.

Prima plecare, primele greseli

Cu greu au incaput toti patru intr-un logan care sa ii duca pina la Tulcea. Al cincilea venea cu trenul direct acolo. Deci ramaneau  ei  patru si muntele de bagaje. Se adaugau numeroasele undite, lansete, mulinete si alte scule de pescuit, un sac de boabe de porumb si momeli care mai de care mai ...secrete. "Daca tot am ajuns pe faleza Dunarii propun sa sarbatorim cu o sticla de bere." Si au gasit cu greu ceea ce credeau ca este unul din baxurile cu bere. De fapt era singurul bax de bere, linga acesta mai aflandu-se un al doilea bax, de Fanta 0. (Apropos, stiati ca exista pe piata Fanta 0? Ei au aflat abia atunci). S-au mai calmat dupa ce au decis sa completeze stocul de bere din Crisan, ultima asezare omeneasca inainte de destinatia lor finala. Doar ca atunci si-a bagat coada......Femeia.


Ce au in comun Dunarea Veche si nemtoaicele?

De fapt femeiele. Doua nemtoiace noncoformiste, genul de turiste rebele care se urca in tren, iau ranita in spate si fac turul Europei.Ghinionul ceor cinci pescari a fost ca ele pierdusera ultimul vapor spre Sulina si prin urmare trebuiau sa imparta urmatoarea ambarcatiune. Nu a fost nevoie de prea multe introduceri pentru ca fetele sa uite de Sulina si sa se indrepte spre Dunarea Veche. Asa ca din Crisan au luat 2 barci, si nu una conform planului si au ajuns toti cei 7 in siguranta pe bratul Dunarea Veche. Au uitat chiar si de realimentarea cu bere.  Era inceputul sfarsitului. Nimeni nu punea corturile, nimeni nu taia lemne, nimeni nu gatea. Doar unul dintre ei s-a tinut de plan, si-a luat lanseta, luinguritele pentru rapitor si a plecat in cautarea marelui monstru. Trei ore mai tarziu bagajele se aflau in aceeasi pozitie, corturile erau bagate in saci si cine vroia sa manince trebuia sa isi caute un sandvis. Prima noapte a trecut cu ...cintece la chitara, foc de tabara si ...fara sex.


Povestea s-a repetat si in urmatoarele doua zile. Baietii incercau, cand una, cind cealalta nemtoiaca. Scoteau din ei tot ce aveau mai bun, poate, poate vor reusi sa atraga atentia si vor capata o sansa in plus. Degeaba! Singurele satisfactii le-au avut cei care si-au mai incercat norocul la pescuit. Au oftat cand barca in care se aflau ele a plecat spre Crisan si de aici mai departe spre Sulina. Au ramas ei, Delta si cam atat. Nu femei, nu bere, nu mancare. Nimic! Cu pestele prins au incropit o saramura. Cea mai buna saramura dn lume, la cat le era de foame. Cu banii pe care ii mai aveau prin buzunar si-au cumparat cite o bere de la alti pescari sositi in acea dimineata. Si si-au promis ca anul viitor se vor intoarce. Fara femei! Si fara Fanta 0!

Nicio fapta buna nu ramane nepedepsita

Iubea telefoanele alea. Mici, subtiri, cu niste butoane aproape microscopice. Ii placeau  la fel de mult pe cat prietenii lui nu puteau intelege cum le poate folosi. Erau "pandalia" lui si le schimba des, mai des decit isi schimba tenisii pe care ii tocea pe terenul de fotbal. Si le dorea asa cum isi doreste un licean de a noua sa joace carti pe pedeapse, sa piarda si sa fie provocat de fiecare data sa sarute timp de un minut cea mai frumoasa fata din scoala. Si la sfarsit sa mai fie pedepsit o data, si inca o data si apoi sa simta macar o jumatate de fluture in stomac. Atat de tare ii placeau acele Sony Ericsson ciudat de subtiri si cu butoane aproape microscopice.

Vama Veche, telefonul buclucas si primele mustrari de constiinta


L-a trezit din somn telefonul primit de la un prieten. Un prieten care ii spunea ca un alt prieten a cumparat un telefon de care ii place lui, dar ca vrea sa il vanda. "Cica are niste butoane asa mici ca nu poate sa formeze un banal numar. L-a luat cu citeva sute de mii de la cineva care l-ar fi gasit prin Vama? Il vrei?" A raspuns alternativ desi in mana dreapta mai tinea un aparat asemanator. Ce poate fi mai frumos, decat sa ai doua telefoane la fel? Si modelul lui preferat? Asa ca doua ore mai tarziu platise deja 60 de lei si avea mult doritul telefon in mina. Telefon de care a apucat sa se bucure mai putin de 12 ore. Adica exact pina cand a adormit si a inceput sa viseze. La inceput un copil. Care plangea de-ti rupea inima. Care plangea de parca era singurul martor in viata dupa sfarsitul lumii. Care plangea de parca soarta universului depindea de lacrimile varsate de el. Si care plangea pentru ca isi pierduse telefonul in Vama Veche. Pentru ca visul se derula cu maxima viteza nu a apucat sa se intrebe ce cauta un copil singur in Vama Veche. Nu a apucat pentru ca locul micutului a fost luat de un tip masiv, chel si cu mai multe tatuaje decat fotbalistii. Si care cu o bata medievala plina de cuie il ameninta cu moartea pentru ca ii furase telefonul. Ati ghicit, telefonul pierdut in Vama Veche.

Facerea de bine.....

 S-a trezit transpirat, ingrozit. Se simtea vinovat. Telefonul lui mult dorit nu ii apartinea. Nu era al lui, avea stapan. Un stapan care plange dupa el, poate. Asa ca a intrat imediat in agenda. A cautat un numar care sa il conduca spre posesorul de drept, sau spre rudele acestuia. Erau doar nume obisnuite, asa ca s-a indreptat spre sms-uri. Stia ca nu este deloc etic, dar altfel nu avea cum sa il gaseasca pe proprietar. Si in cele din urma a gasit pe cineva care parea sa fie cea mai buna prietena a.....proprietarei. I-a trimis un mesaj scurt. "Buna, ma numesc X-ulescu, si am cumparat un telefon pe care cred ca l-a pierdut o prietena de-a ta in Vama Veche. Daca vrea aparatul inapoi, sa ma sune". Spera ca acest lucru nu se va intampla, insa fata i-a trimis numarul de telefon al proprietarei care i-a promis ca ii va trimite banii dati pe telefon, dar si cei platiti pentu trimiterea coletului prin curier, cand acesta va ajunge la Braila, acolo unde locuia. "Stii ca nu o sa vezi un singur leu inapoi, nu? Si ca nu vei primi nici macar un multumesc? Si ca nu iti va mai raspunde vreodata la telefon?" il tachina un amic. Si cata dreptate a putut avea.

Primul drum la munte

Au stat mult pe ganduri inainte sa ii propuna lui asta. Era o misiune de viata si de moarte si au intors problema pe toate partile problemei. S-au gandit la zeci de variante, la posibilitati care mai de care mai ciudate. La final nu au avut ce sa faca si l-au sunat. Nu inainte de a se incuraja cu un "Doamne ajuta!" si a isi face o cruce mare. "Adi, vrei sa mergi cu noi la munte. E o nunta la Predeal si nici eu si nici Florinda nu avem permis. Luam Skoda Florindei". Nu a fost nevoie de mai mult. Jumatate de ora mai tarziu primeau instructajul de la "nenea tata lu' Florinda. "Nu o fortati prea tare pentru ca e limitata electronic la 90 de kilometri la ora. Mai tare nu merge nici sa o bateti. Sa folositi centurile tot drumul si sa nu uitati sa aprindeti luminile de intalnire, fie zi sau noapte. Asa e mai bine, mai prudent. Ai mai condus?" S-a linistit cand a vazut semnul afirmativ facut scurt din cap, fara sa stie ca soferul mai iesise din oras cu dacia lui o singura data, pina la Cumpana si inapoi, adica fix vreo 10 kilometri. Si au plecat la drum si au ajuns cu bine la destinatie.

Problemele apar cand ti-e lumea mai draga

Nu i-a dat pe spate nici petrecerea de nunta si nici cea din singurul club deschis in Predeal, acolo unde erau doar ei si o clasa de-a opta. Pustii sarbatoreau petrecerea de final de an scolar. Asa ca au plecat mai repede spre casa. "Sa mergem prin Brasov" a propus Florinda si soferul si copilotul au fost imedat de acord. Impresionati de peisaje, mai ales Florinda, impresonati de serpentine, mai ales soferul, impresionati de berea la doza, mai ales copilotul. De fapt doar el.

Cel mai lung semafor din Romania

Care a avut pentru ei aproape 4 minute. 4 minute in care niciuna din masinile, ale dracului de galbene toate, nu s-au miscat din fata masinii lor. Pina cand Florin a avut o revelatie: "BAAAA! Noi stam intr-o statie de taxiuri, de asta nu se misca niciuna. Ia ocoleste-le!" Si si-au continuat linistiti drumul, fara alte probleme pina la caderea serii, cand si-au dat seama ca nu gasesc de unde sa aprinda faza lunga. Asa ca, de fiecare data cand din sens opus se apropia vreo masina cu lumini prea puternice, Florin apasa avariile pina il enerva pe sofer si acesta se multumea doar cu luminile de intalnire. Si asa s-au chinuit tot drumul pina la Constanta.

PS: La un moment dat, pe soseaua de centura a Ploiestiului, Skoda "limitata" la 90 de kilometri pe ora rula nestingherita cu aproape 150. Dar sa nu ii spuneti lui "nenea tata lu' Florinda".

peripetii la volan

La 25 de ani era ferm convins ca el si condusul masinilor sunt doua notiuni perfect incompatibile. Stia asta de mult, de cand era mic, insa nutrea speranta ca intr-o zi lucrurile se vor schimba. Verii lui conduceau tractoarele inainte de a afla exact cite litere are un alfabet si le reparau la perfectie cu citeva anotimpuri inainte de a intra in posesia primului buletin de identitate. Nu si el. Era antitalent si stia doar ca vehiculele au de obicei patru roti, un volan si un schimbator de viteze. Ultimul nu prea intelegea la ce foloseste, dar nici nu s-a schinuit vreodata sa inteleaga. O SANSA, ce parea a fi si ultima, a fost momentul in care a avut ocazia de a face scoala de soferi. Gratuit, oferit de liceu la care invata. A fost revelatia certitudinii pe care o astepta.


Zapada dauneaza grav sperantelor

Era un inceput de octombrie. Cel mai frumos din ultimii ani. Cu o ninsoare superba. PRIMA ninsoare din iarna aia. Si fulgii se asezau usor, lenesi, unul peste celalalt si furau din negrul asfaltului, transformandu-l incet, incet intr-o suprafata asemanatoare mesei pe care gospodinele intind faina pentru a face aluatul de paine sau de cozonac. Nicio masina pe strada pustie, exceptand namila de tractor U650 M pe care il conducea la fel de lenes liceeanul antitalent in ale soferiei. Cu respiratia instructorului in ceafa au parasit curtea liceului si au plecat spre iesirea din oras. Doar ei doi. Si tractorul U 650 M. Si zapada. Si teama "soferului" cea mai mare s-a indeplinit dupa doar cateva sute de metri. "Adi, trage te rog pe dreapta. Aici in parcarea asta ca nu deranjam pe nimeni". Oricum nu aveau pe cine deranja. Soseaua era in continuare la fel de pustie. Si-a amintit imediat ce trebuie sa faca cand opreste un vehicul: pui semnal dreapta, te asiguri, rasucesti de volan, scoti din viteza, rasucesti cheia, tragi frina de mina, opresti motorul, bagi in viteza. "Coboara" i-a spus aceeasi voce pe un ton cat se poate de rugator. S-a dat jos dupa ce a verificat ca a facut, mecanic, tot ce trebuia sa faca pentru a fi sigur ca tractorul nu o va lua usor la vale. "Priveste in spate. Si spune-mi ce vezi."  Si-a dat seama ca zapada, atat de frumoasa, de pura, de imaculata, zapada a devenit dusmanul sau cel mai mare. Un inamic tacut care spune doar adevarul, indiferent de repercusiuni. Citeva sute de metri in spate zapada arata urmele lasate de tractorul condus de el. Urme aratau mai degraba ca evolutia cursului valutar in timp de criza decit a linie dreapta. Urme care aratau ca traseul unui om atat de beat incat a uitat drumul spre casa. Urme la fel de drepte ca Transfagarasanul. "Lasa-te tati de meseria asta. Nu e de tine. Tu esti bun la romana, la franceza, scrii frumos, vorbesti la fel, lasa soferia pentru altii". Si a lasat-o. Aproape 10 ani.

VA CONTINUA

hotii de conserve si groapa cimitirului

Drumul hotilor trecea prin cimitirul crestin ortodox de la marginea localitatii. Un oras mic, cu multa agricultura si putina industrie. Ramuri care pe timpul impuscatului mergeau al dracului de bine, legume gaseai pe toate drumurile, forta de munca asisderea. Ce-i drept conservele, dulceturile sau borcanele cu gem de toate felurile si ce mai produceau fabricile din zona industriala nu luau drumul magazinelor, asa ca galantarele magazinelor de la  "CINA" sau cele din piata erau mai mereu goale.

HARTA CIMITIRULUI

Asa cum ziceam, drumul hotilor trecea prin cimitirul de la marginea orasului. O carare nebatatorita pe care angajatii fabricii de conserve (sau complicii lor) o stiau cu ochii inchisi. Pornea de undeva din coltul nordic al curtii fabricii, se strecura pe sub gardul cimitirului, ocolea pe la 50 de metri biserica nedaramata de ceausescu, se apropia amenintator de garajul regiei de transport in comun si se termina in cartierul nou. Pe Dric adica, locul din care hotii o porneau pe alte alei mai putin calcate de militieni. Aici imparteau prada in mai multe genti de rafie si se strecurau pe stradute pina cand ajungeau in siguranta in oras. Pentru un ochi format ca al lor asta era partea cea mai dificila in timp ce mica excursie printre fantome, cavouri sau morminte era o floare la ureche. Asta pana intr-o blestemata zi de octombrie.

Cel mai ghinionist hot din istorie

Ghinionist pentru ca in ziua respectiva plouase mult. MULT DE TOT. Atat de mult ca preotii amanasera o inmormantare de teama ca tractorul care aducea mortul nu ar fi putut ajunge la groapa sapata in dimineata respectiva. In zadar s-au rugat rudele, in zadar au incercat sa ii convinga cu 50 de litri de vin rosu, fraguta din aia de casa si 400 de lei. Preotii au fost de neinduplecat: "Inmormantarea se amana!". Detaliu pe care hotii nu au avut de unde sa il stie. Si cum seara norii s-au mai....razbunat, ei au luat rand pe rand drumul fabricii de conserve. Cel mai "norocos" s-a dovedit a fi chiar un sef de tura. Pitise linga gard, intr-o groapa sapata chiar de el el si pe care o folosise de ma multe ori, 10 conserve de fasole cu ciolan, tot atatea borcane cu castraveti cornison si citeva gemuri de caise pentru cei mici. Lucrurile au mers ca la carte pina cand a cazut cu tot cu borcane in groapa sapata si lasata neacoperita. In zadar a asezat borcanele unul peste celalalt, in zadar a tipat dupa ajutor. La 2 noaptea cine sa-l auda. Nu se gandea decat ca va da cu subsemnatul la Militie, ca va primi o bataie sora cu moartea si ca va fi dat afara din slujba sau cel putin facut muncitor din seful care era.

Al doilea cel mai ghinionist hot din istorie

O ora mai tarziu a cazut si al doilea hot. Tot cu conserve, tot cu dorinta de a iesi, tot cu borcane puse unul peste celalalt.  Si tot degeaba. Nu a zis nimic. Seful de tura nu a zis nimic. A tacut si l-a lasat sa se chinuie si cand a vazut ca nu vrea sa se lase pagubas, abia atunci, cu glas domo i-a spus  din coltul lui de groapa. "Nu te chinui frate! Nu ai cum sa iesi! Eu sunt dinaintea ta aici si degeaba." A fost momentul in care al doilea hot a reusit sa escaladeze groapa mai ceva ca un alpinist. A sarit de parca avea arcuri. A disparut ca si cum nu ar fi fost vreodata.  A doua zi militienii au gasit mai multe sacose cu borcane, un sef de tura aproape inghetat care si-a luat multa bataie. O data pentru c a furat STATUL. Si a doua oara pentru ca nu a vrut sa ofere semnalementele complicelui. In zadar a incercat sa ii convinga ca era atat de intuneric incat iti puteai baga degetele in ochi. Prejudiciul a fost recuperat in intregime

ziua in care ar fi trebuit sa ma las de pescuit

Am 27 de ani de cand pescuiesc, sau de cand dau cu bita in balta, asa cum zic "prietenii" afoni in ale sportului cu undita, pluta si bere pe malul baltii. Am avut norocul ca la prima iesire, pe 17 iunie 1985, pe lacul Jijia din Iasi sa prind un peste.....urias de aproape 300 de grame.A fost suficient sa imi intre virusul in sange. Nu m-am lasat nici dupa ce era sa ii sparg capul tatalui meu, fie-i tarana usoara, dupa ce l-am luat la tinta cu un plumb de 60 de grame aruncat din prima mea lanseta telescopica. Nu m-am potolit nici dupa ce mi-am cheltuit de mai multe ori banii de alocatie pe bete, ace sau fire de naylon japonez si nici cand am fost pe punctul de a lua bataie pentru ca am spart geamul de la sufragerie cu aceeasi bucata de plumb buclucasa. Cea mai mare cumpana a fost vara anului trecut, cand in zece iesiri pe balta s-au concretizat in patru carasi, doua platici, multe milioane cheltuite si un bronz cat se poate de sanatos

La pescuit cu familia Cical

Tatal lui Florin a fost si este ca un tata pentru mine. Un pescar enervant de bun, migalos, atent si totodata omul care gaseste solutii tehnice pentru orice mulineta sau lanseta stricata. Si l-am amenintat de multe ori ca il duc la peste,  in speranta ca ma va duce si el pe canalele doar de el stiute si de unde se intoarce acasa cu niste capturi uriase. Zis si facut. Fac rost de numarul unui sef de ferma piscicola undeva pe linga Navodari. Pun mina pe telefon, sun si primesc acceptul de a-mi intinde betele (eu si familia Cical) pe balta aflata la vreo 30 de kilometri de Constanta. Mandru nevoie mare anunt pescarii, moment in care intra in scena nea Andronica. "La ora patru plecam. Mergeti si luati rame, negre din alea mari, viermusi si o cutie de rame rosii. Eu ma ocup de mamaliga, sa nu va prind ca iesiti in oras in seara asta. Culcarea la 9, trezirea la 3.30. Mergem cu Dacia mea, sa va pregatiti sculele sa nu aud maine ca nu aveti monturi, ca nu e buna pluta, ca nu aveti ace mari".

La pescuit cu noaptea-n cap

La 3.30 ne-am trezit, la 3.45 eram in dacie, la 3.46 Florin a adormit la loc. Nu s-a trezit nici cand am intrat pe poarta fermei, nici in timpul discutiei cu paznicul baltii care era fie beat, fie prea adormit. "Buna dimineata, ma bag eu in seama. Am vorbit cu domnul inginer, mergem si noi pe  balta." Omul a bolmojit ceva in legea lui, ceva ce noua ni s-a aparut ca suna a accept. Am scos in 3 minute toate sculele din portbagaj, in alte 10 minute lansetele erau pe stativ. Noi speram, adica eu si nea Andronica. Florin dormea. Doua ore mai tarziu a inceput sa se lumineze de ziua. Sperantele noastre erau la fel de mari, somnul lui Florin la fel de profund. Pestii intarziau la intalnirea cu noi. Alte patru ore trecute, acelasi scenariu. Plutele stateau nemiscate ca intr-o fintina. Nea Andronica a inlocuit acele mari si rimele negre cu ace mici si viermusi. Eu am schimbat momeala si am incercat o combinatie de mamaliga, paine si galbenus de ou. Florin a schimbat partea si si-a continuat linistit somnul. Cosmarul (pescarilor nu al somnorosului) s-a terminat undeva la orele prinzului. Si nu pentru ca am fi prins pestisorul de aur sau macar vreun frate de-al lui, ci pentru ca linga noi a ajuns un cioban cu vreo 200 de oi. "Fara suparare oameni buni, dar ce faceti dumneavoastra aici? ne intreaba omul cu o vorba plajina". "Hai bre, vezi-ti de oile tale, nu ai treaba. Ce sa facem? Meditam la atingerea absolutului. Nu se vede? Dam la peste" ii raspund eu foarte iritat. "Apoi asa m-am gandit si eu ca am vazut unditele si rimele, dar numai ca balta asta nu are peste. si nici nu a avut vreodata". '"Cum asa" intreaba nea Andronica? "Pai asta nu e balta de peste. Asta e o halta din aia de steril, aici arunca piatra de la cariera din partea cealalta de dumneavoatra si se aduna apa de ploaie". Am avut nevoie de zece minute sa strangem unditele si de alte trei sa iesim pe poarta fermei. Florin a continuat sa doarma. In tot acest timp, pe malul opus, intr-o balta mai mica, alti confrati pescari scoteau cite un peste la fiecare 10 minute

Cura de slabire, ceafa de porc si cea mai zgomotoasa statie PECO din Romania

Am decis sa intru la o intensivacura de slabire dupa ce m-am intors de la nunta verisoarei mele Dana. Si asta pentru ca afurisitul si mincinosul de cantar si-a permis sa afirme ca eu as avea 95 de kilograme.  I-am replicat in fata: “Mincinosule, cum iti permiti? Credeam ca suntem prieteni”. El nu a spus nimic si mi-a aratat in continuare acelasi fatidic numar de kilograme, cu 5 mai mic de 100. Asa ca m-am autoconvocat la o sedinta de urgenta si mi-am impus sa slabesc 15 kilograme. Sau chiar 20. Se intampla la jumatatea lunii septembrie si primele 2 saptamani au fost cel putin ingrozitoare. Parca era un facut: toate aromele de gratar, ciorba de burta, ardei umpluti sau cozonac de casa ma loveau in nas la fiecare colt de strada. Si ca sa ma imping singur de la spate mi-am promis ca in ziua in care afuristiul de cantar va arata doar 80 de kilograme, ma voi delecta cu o minunata ceafa de porc la gratar cu atat de romanestii cartofi prajiti si binenteles, cu o salata de varza. In urma cu doua saptamani dorinta mi s-a indeplinit, la cantarul de dimineata aveam 80.5 kilograme si cum trebuia sa ajung la Constanta pentru ca aveam cursuri, m-am gandit ca nu exista loc mai bun pentru ceafa de porc atat de mult visata decat Rusticul sau orice alt restaurant cunoscut de la malul marii.

Sa nu mancati gratar pe autostrada

Dar cum socoteala de acasa nu se pupa niciodata cu cea din targ, foamea si pofta s-au dovedit a fi mai puternice, asa ca am oprit intr-o statie PECO de pe autostrada soarelui. Meniul zilei promitea o minunata ceafa de porc cu toate cele pe langa ea pentru o suma de 14-15 lei. Asa ca zis si facut: dupa ce i-am facut plinul Stelutei m-am asezat la o masa si am asteptat linistit si in ….liniste sa imi vina comanda. In liniste e mult spus pentru ca m-am simtit imediat ca un turist in jungla tropicala. Erau atat de multe zgomote si se vorbea atat de mult incat la un moment dat am vrut sa ma ridic si sa renunt la banii platiti pentru meniu si sa fug. Construita pe model de marketing pur romanesc, statia avea 6 angajati si tot atatia sefi sau rude de sefi, sau prieteni ai sefilor. Din cei 6 angajati 3 pareau mai sefi, pentru ca erau mai tari in gura, mai lenesi si dadeau imediat ochii peste cap cand erau intrebatri de ceilalti trei orice despre functionarea statiei. Ce-I drept nici pe acestia nu ii dadea harnicia afara din casa: cel de la pompa se scobea in nas dupa colt, desi clientii isi alimentau singuri rezervoarele sau  isi stergeau parbrizele, un coleg de-al lui s-a chinuit cu un mop aproape o jumatate de ora pentru a curata citiva metri patrati de faianta in timp ce colega acestuia de la casa nu mi-a iesit cu nimic in evident. Cert este ca toti cei 6 angajati au vorbit intr-una. Despre orice: despre steaua, despre iarna, despre euro, despre benzina, despre prostituate, despre sex, despre ce au mancat aseara, despre ce vor manca maine, despre ce ar vrea sa manince. La fel de galagiosi s-au dovedit a fi si patronii, prietenii patronilor sau rudele prietenilor patronilor. Unul dintre a intrat in spatele casei de marcat, si-a bagat mina in vitrina si a ales cel mai mare sandivici cu branza, binenteles fara a folosi vreo manusa de plastic. Sotia,  o tipa mica de statura si la limita legii de grasa se alimenta direct din cuptorul cu placinte in timp ce tipa la cei trei angajati ce pareau mai sefi, iar acesti tipau la randul lor la ceilalti trei. Am decis asadar sa las toti cartofii prajiti in farfurie si mai mult de jumatate din ceafa de porc, nu de alta, dar intra carnea aia cu noduri.

Oameni buni! Sa ne deszapezim singuri! Se poate!

Nu este vina Guvernului. Nu este vina sefilor de la Drumuri Judetene, Nationale, Europene. Nici macar vina sefilor de la Autostrazi nu este. Si nici a angajatilor. Nici macar vina iernii nu este, iarna care si-a permis ca o nesimtita ce este, sa ne ia prin surprindere tocmai din luna ianuarie. Ce daca s-au dat prognoze meteo care s-au dovedit a fi ale dracului de precise. Ne-a tras-o din nou. Si cum orice problema are si o solutie, eu va prezint una din metodele prin care putem curata toata România de zapada:

Nu prea va dati seama? Haideti, va rog, putina imaginatie si priviti cu atentie imaginea. NU, nu este un miniexcavator si nici un utilaj extrem de modern fabricat peste noapte de japonezi si menit sa ne topeasca toata zapada din jurul autoturismului personal. Tot nu va prindeti? Haideti sa va mai dau o poza, poate va este de folos.

Cum este acum? Se vede minunatul faras? Nu este el cea mai buna unealta de deszapezire din lume? O  lopata cu siguranta nu are toata lumea in casa, dar cu siguranta un faras se gaseste in fiecare locuinta din Romania. Ce-i drept, domnul din imagine a muncit citeva ore bune, undeva prin Drumul Taberei,  pentru a-si debloca Renault-ul din nameti, dar ce mai conteaza? Nu am inteles totusi de ce nu a luat si sora farasului, matura. Cred ca ar fi terminat mai repede. Si daca tot vorbeam de Jaonia, inchei cu o poza gasita pe facebook. In muntii Japoniei sunt blocuri de zapada de 20 de metri inaltime si totusi acolo se circula fara niciun fel de problma desi iarna japoneza incepe in noiembrie si se termina abia aprilie ! 

pitipoanca si benzinaria

era rosie din cap pina in picioare, sau din asfalt pina la virful fiecarui fir de par. niste botine putin mai aprinse decit o visina putreda, o fustita instigator de scurta si peste o blanita de culoarea cireselor de mai. a coborit din masina sa, binenteles a dracului de rosie, si desi avea puse (sunt sigur ca nu o sa va fie deloc greu sa va imaginati ce culoare aveau ele) s-a sters de ruj in colturile gurii. nu inainte de a cauta din priviri un angajat Rompetrol care sa ii rezolve problema din rezervor, adica lipsa benzinei care sa o propulseze catre noile destinatii de shopping sau catre coafor. sesizez cu stupoare prima discordanta atunci cand din poseta din piele scoate un telefon roz. cum roz? pina si poseta e rosie, de ce roz telefonul? si mandra noastra se pune pe asteptat. continua sa caute din priviri angajatul care sa ii faca si ei plinul si pentru ca acesta se incapataneaza sa nu-si faca aparitia, si ea se incapataneaza sa astepte. ar intra sa se certe cu cineva, dar nu stie exact daca "pompagii" sunt obligati sa le faca plinul clientelor sau o fac ei asa de buna voie, ca sa mai castige un ban. pentru ca ea de fiecare data le lasa. ba un leu, ba doi. unuia i-a lasat o data 3 lei ca i-a spalat si parbrizul. ce-i drept merita ca se murdaresc de benzina. s-a murdarit si ea o data, si nu a scapat de miros toata ziua. si pompagii astia nu mai vin. asa ca a luat atitudine. s-a uitat de 3 ori sa scrie benzina pe pompa aia, a ridicat usor pistolul, l-a potrivit in gaura rezervorului si a tras. degeaba. benzina se incapataneaza sa curga. a curs putin pe manusa ei rosie, dar doar atat. a mai apasat  data, si inca o data. degeaba. ii venea sa planga, sa lase pompa jos si sa plece sa isi ia alte manusi. "Apasati, va rog, tasta DEL! Sa puteti alimenta. Sau mai bine lasati-ma pe mine". i s-a parut ca l-a auzit pe Dumnezeu. poate de asta a fost singura data cand a lasat 4 lei spaga.

Cum am ratat doua din numeroasele autostrazi din tara noastra

Un lucru e sigur: pe cine prinde revelionul pe drumuri, asa o va tine tot anul. Si pe 1 ianuarie eu am fost pe drumuri. Am plecat de la petrecerea de dupa revenion imediat dupa micul dejun si in prima zi din an am reusit sa vad una dintre cele mai frumoase portiuni din tara noastra: Cazanele Mari, Cazanele Mici, Clisura Dunarii si am parcurs aproape 100 de kilometri, de la Orsova, la Moldova Noua, ascultand la radio muzica sarbeasca si privind Dunarea curgand lin in stanga mea. Am lasat la un moment dat fluviul, cu mare parere de rau, ce-i drept, si am facut dreapta spre vestul tarii. Speram sa ajung pina in Maramures si calculele erau de partea mea. Auzisem de tronsonul de autostrada proaspat ianugurat, Arad-Timisoara, pe care speram sa merg glont si sa ma intorc pe alt sector de autostrada, deja celebrul Turda-Gilau. Vorba aia, la citi kilometri de autostrada avem, e mare pacat sa nu ii parcurgi pe fiecare in parte. Numai ca, in ciuda eforturilor mele, nu am reusit sa gasesc autostrada minune nici dupa ce m-am invartit intr-un giratoriu 5 minute exact ca in bancul cu blonda. M-am uitat dupa indicatoare ca hotii dupa portofele burdusite. Degeaba. Am scos capul pe geam la un moment dat, undeva la intrarea in  Arad, am intrebat in stanga si in dreapta, dar pina la urma am fost nevoit sa o iau prin oras. De fapt am trecut prin ambele orase, cu semafoare prinse binenteles numai pe rosu si alte zeci de mici localitati si am constatat cu stupoare ca nu pot avea o intalnire la ceas de seara cu autostrada lui Boc. NICAIERI INDICATOARE CARE SA MA INDRUME SPRE PETECUL DE AUTOSTRADA. Sa fi fost ministrul transporturilor, sau macar la biroul de presa al ministerului as fi pus indicatoare cu autostrada Arad-Timisoara in Bucuresti, Constanta sau Suceava. Asa ca am ajuns noaptea tarziu in Oradea si m-am vazut obligat sa aman Maramuresul pentru alta data. A doua zi am sarit din nou la volanul Stelutei. Oradea, Cluj, Alba Iulia, Valea Oltului, Bucuresti. Binenteles ca trebuia sa fac o mica plimbare si pe cealalta autostrada din vestul tarii: Gilau-Turda, pe care, binenteles, nu am gasit-o! :)

Un altfel de Craciun: cel lipovenesc

A fost cu siguranta una dintre cele mai enervante si totodata haioase filmari pe care le-am facut in existenta mea de reporter. O filmare despre felul in care se pregatesc rusii lipoveni de cea mai importanta sarbatoare a crestinatatii. Pentru cei  care nu stiu, rusii lipoveni folosesc inca un calendar de rit vechi, adica sarbatoresc totul cu o intarziere de doua saptamani. In rest totul este la fel: se taie porcul, se fac carnati, se merge la biserica. Doar ca se maninca mai mult peste si se bea mai multa votca. Deh! Specific zonei. Dau telefoanele aferente, fac rost de numarul unei autoritari publice, primar, viceprimar, mai putin conteaza. Stabilesc o legatura si omul de la capatul firului, mai exact din Jurilovca, (sat de pescari aflat la 100 de kilometri de Constanta) imi promite ca ma asteapta cu masa pusa, cu sauna traditionala ruseasca pornita si cu o votca buna. M-au lasat rece promisiunile edilului, dar l-am luat pe Cristi Vasile, cel mai artist cameraman de care am avut parte vreodata, si am plecat spre intrarea in Delta.

Primii pasi, primele probleme

Am sperat ca e din cauza lipsei semnalului telefonic, insa s-a dovedit ca ne inselam. Asa ca atunci cand am ajuns in Jurilovca ne-am dat seama ca edilul ne-o cam trasese: nu ne mai raspundea la telefon. Am inteles ca s-au dus dracului obiceiurile pe care ni le imaginam atat de exotice. Am mers la om acasa, am sunat, am batut, am tipat, am plecat cu coada intre picioare. Facut imediat sedinta de criza cu Cristi, operatorul si cu Vasile, cel mai bun "asistent de camera si de reporter". "Grasilor ce ne facem ma? Ne intoarcem la Constanta fara material? Ne maninca pe paine Badiu la micul dejun. De fapt pe mine ma maninca, pe voi va lasa pentru cina."(Radu Badiu era producator la Antena si unul dn oamenii de la care am invatat multa televiziune). "Ba, daca tot am venit pina aici, vine cu ideea Vasile, hai sa mergem prin sat. Vedem si noi ce iese. Poate sare ceva." Asa ca am luat-o la pas prin sat, cam cu coada intre picioare si fara mari sperante ca va iesi ceva cat sa il multumim pe nebunul de Badiu.




Frate, calul asta e beat?

Zece minute mai tarziu a rasarit si soarele pe strada noastra. Numai ca a apus la fel e repede. Un tanar inalt si lat in umeri si cu niste palme cit doua lopeti, calare pe un cal urias imbracat cu niste paturi de culoare rosie si avand cele patru picioare incaltate in alb. Calul, nu omul! "Cristi hai repede pe asta a ne faca o ambianta sa ne zica scurt ca asa e traditia la ei la lipoveni, sa imbrace caii". Si il atacam pe tinarul care s-a speriat cand am aprins lampa de camera. Dupa aproape 15 minute si dupa 27 de duble ne-am lasat pagubasi.  Era atat de beat incat nu a putut sa tina minte. Sau a retinut dar nu a putut scoate pe gura ce il rugam noi. Si am  incercat atat de mult incat Vasile a tras concluzia: "Fratilor ia uitati ce ochi sticlosi are armasarul asta. Credeti ca si el e beat?"




  Femeile la cratita, barbatii la crasma din sat



 Ajutati de o colega de facultate care avea rude in sat si pe care am gasit-o accidental in centru, am reusit sa intram intr-o gospodarie lipoveneasca. Perfect curata, totul maturat, totul dat cu var. Peste pus la uscat pe caprarii, muraturile in butoaie, vinul la fel. In cateva minute ne terminasem jumatate din filmare. desi pare greu de imaginat, cea de-a doua insa a mers si mai repede. Am ajuns imediat (ghidati fiind de zgomote si de sirul de barbati beti care veneau din sens opus) la cel mai aglomerat loc din comuna: crasma. "Cum va pregatiti voi de Craciun, imi fac eu curaj si intreb". "AAAA, pai ne pregatim. La crasma. Mai bem un vin, o tuica, un vin, o rachie." "Pai si cum ajutati sotiile?". "Simplu, plecam de acasa si le lasam sa se descurce. Ca se descurca cel mai bine." Am iesit, nu zambind, ci razand cu toata gura. Si eu, si Cristi si Vasile. Ne-am urnit din loc abia 10 minute mai tarziu. Atunci cand ne-a mancat undeva sa-i luam interviu si sefului de post, pentru a spune ca toti barbatii din sat erau beti. Concluzia lui a fost dezarmanta. "Mie-mi spuneti, hac. Asa sunt de o saptamana, hac. Dar voi cine sunteti? hac?"

PS: lui Radu Badiu i-a placut filmarea
PPS: am niste super prieteni lipoveni. Nimeni nu cunoaste mai multe locuri de pescuit decat ei

marti 13

A fost o zi de marti toatal atipica. M-am trezit dine dispus, aproape de orele pranzului, unul din avantajele unor ture de noapte, adica de a da jurnalul de 23. prin urmare m-am ridicat din pat la prinz. Cu putin timp inainte de ora 13 mai exact. Mi-am luat un mic dejun scurt, sau pranz ar spune cei mai rautaciosi dintre voi. Scurt pentru ca asta este unul dintre cadourile pe care le vreau de la mine de craciun: niste kilograme in minus. Asadar pe la 14 m-am urcat la volanul stelutei si am plecat sa descopar Bucurestiul. Recunosc ca desi sunt de mai bine de o luna in capitala inca ma mai ratacesc, cu sau ajutorul lui marcel, copilotul meu gps-rizat. Am simtit ca steluta nu prea e in apele ei si ca nu trage ca de obicei, dar am dat vina pe totala mea lipsa de pricepere in ale mecanicii. (pentru cei care nu stiu inca, steluta este opelul meu in 2 usi :). Prin urmare ma pornesc la drum, fac jumatate de Bucuresti, ajung la casa presei, termin treaba si plec spre casa. senzatia ca motorul nu trage cum trebuie era accentuata acum si de faptul ca volanul era parca mai greu si in plus masina tot avea tendinta de a se duce de nebuna in stanga. "Poate ai pana, ia verifica" imi zice prieteneste o colega de serviciu. "Da ma! Bine ca te pricepi tu. Femeile si mecanica", reactionez eu imediat. Trebuie insa sa recunosc ca desi conduc de 8 ani, nu am avut mai mult de cinci astfel de incidente. In doua dintre cazuri am mers cu roata desumflata pina la vulcanizare si cei de acolo mi-au scos anvelopa si au aruncat-o pentru ca era deja taiata, in alte doua cazuri m-au ajutat prietenii si o singura data m-am descurcat singur. Am ajuns totusi cu bine acasa, insa  doua ore mai tarziu am fost nevoit sa ii dau dreptate colegii. Roata mea era mai dezumflata decat o minge de 35 de fotbal calcata de tren. Nimic mai simplu  imi zic in sinea mea. Scot cricul, scot roata, pun rezerva. Prin urmare ma apuc gospodareste de treaba: scot cricul, ridic masina, pun cheia de roti si realizez ca am facut prima greseala. "Prezoanele se desfac cat roata atinge inca pamantul, dupa aia este mult mai greu." Asa mi-l aminteam pe Vlad instructorul meu auto. Prin urmare desfac cricul, cobor masina si ma apuc sa trag de prezoane. Rezultate: pauza. La ultima pana prezoanele fusesera stranse la vulcanizare cu pistol hidraulic si puteam sa ma pun eu si in cap, nu aveam cum sa desfac nici macar una dintre cele patru piulite. Mai incerc, mai injur, iar mai incerc. Ale dracu prezoane stateau la fel de nemiscate cum stau elevii de-a cincea in fata dirigintei dupa ce au fost prinsi ca au spart geamul cancelariei. "Poate ca ar trebui sa te duci mai mult la sala. Sau sa schimbi aparatele" insinueaza aceeasi colega atotstiutoare, chiar inaininte sa-i inchid telefonul. Calculez rapid variantele: merg pe jos pina la Unirea, iau metroul pina la Aviatorilor si de acolo mai merg un sfert de ora pe jos pina la Casa Presei. Sau ma mai chinui o ora si iau un taxi. Sau il sun pe Bogdan, colegul meu de apartament. Aleg a treia varianta. "Auzi ba, ai o cheie de roti? Din aia scurta sau in cruce? Eu am in cruce dar nu-i buna. Cand ajungi acasa. Hai ca te astept in parcare. Da, am pana pe stanga fata". Si asa mi-am rezolvat a sasea pana din viata mea. Ciudat este faptul ca ajuns la vulcanizare, mecanicul nu a descoperit nicio gaura. Numai ca la final l-am rugat sa ma lase sa imi strang eu roata. Cum stiu eu mai bine. PS: din ianuarie merg la sala.

de la fete citire: cum sa te imbeti din...suculete

era cea mai cuminte fata din gasca. de fapt era singura fata cuminte din gasca. mirosul de tigara o deranja teribil, si o irita pe gat, cursuri pierdute de la facultate erau ceva de neimaginat, iar alcoolul era o bautura a diavolului. avea pretentii modeste, dar normale de la viata: vroia sa termine facultatea fara restante, sa isi gaseasca un job din care sa se intretina singura, sa cunoasca un baiat, sa se marite. cu greu au convins-o fetele sa mearga cu ele in club. era dupa prima sesiune, si luase toate examenele cu brio. asa ca nu s-a impotrivit. intentionat fetele au ales un club studentesc, si nu mica i-a fost mirarea cand a dat nas in nas cu mai multi colegi, printre care si unul care ii facea o curte indracita dar pentru care nu a avut deloc ochi in timpul examenelor. s-a simtit bine, a dansat toata noaptea. dimineata avea ce-i drept gatul iritat de la fumul de tigara dar era bucuroasa ca nu a baut decit cola cu lamaie. al doilea weekend aceleasi club, aceeasi gasca, acelasi baiat. numai cola cu lamaie a fost inlocuita, la indemnul fetelor cu un cocktail non alcoolic. a dansat aproape lasciv, asa i-au zis fetele. ea nu stia sa danseze asa, dar le-a crezut pe cuvint. al treilea weekend s-a sarutat pentru prima data cu EL si cel putin pentru o seara toata lumea a fost a ei.  a simtit ca pluteste, ca zboara, ca viseaza. ar fi vrut sa ia pe toata lumea in brate, sa le povesteasca tuturor cat de bine poate sa fie.... ar fi vrut si sa sarbatoreasca insa sampania de la bar era muuuuuult peste bugetul ei saptamanal. "Un shot de ciocolata?" a intrebat-o unul din barmanii care o privea, ce-i drept, cam ciudat. l-a baut imediat. era dulce, aromat, dar putin cam ciudat. parca o intepa mirosul si parca ii dadea un sentiment ciudat in stomac. al doilea s-a dus la fel de repede si senzatia de plutire se pastra si devenea parca si mai accentuata. a mai baut inca doua cu fetele care zambeau complice. a mers direct in mijlocul clubului si a inceput sa danseze pina cand s-a facut un adevarat cerc in jurul sau. "ce faci fata? te imbeti?" i-a spus una dintre colegele de camera careia nu ii venea sa creada ca "virgina" isi ia viata in propriile maini. "nu. cu ce sa ma imbat? cu suculete?". abia a doua zi, adica dupa mai bine de 24 de ore de mahmureala, cu dureri de cap,stomac si cu numeroase stari de voma a inteles si ea diferenta dintre shot-uri si "suculete". era prea tarziu insa. de fapt era doar inceputul..

momentul meu de glorie

Va multumesc! Pentru toate urarile de bine. Pentru felicitarile pe care mi le-ati trimis: verbal, pe net, prin sms-uri sau macar in gand. Pentru injuraturile "din dragoste" pe care mi le-ati adresat aseara. Injuraturi de genul "al dracu a nimerit-o de data asta". Le multumesc si invidiosilor care au cautat scuze de genul: a avut noroc, a doua oara sigur nu ii mai iese sau nu merita sa ajunga asa departe. Da. Asa este! Poate a fost vorba de noroc, de nimereala sau un culoar favorabil. Dar oameni buni: Steaua este din nou in primavara europeana. Din nou! Si da, tot Steaua!

 Asa ca recunosc ca a meritat sa suport cu stoicism toate glumele proaste, toate suturile in partea dorsala, toata caterinca facuta de dinamovisti, rapidisti, cfr-isti sau alti atei in ale fotbalului. Nu mai conteaza ca in primul meci din primavara Steaua va da nas in nas cu Manchester United sau City si o sa ia mai multe goluri decat o echipa de liceu in timpul unui meci disputat in curtea scolii. Nu mai conteaza ca trei zile de acum incolo Gigi va aparea pe la toate posturile tv, fie ele sportive sau nu, pentru a se autointitula Dumnezeul fotbalului, si pentru a declara ca el va castiga Liga Europa si ca va cumpara spuma fotbalistilor din Romania si nu numai. Nu mai conteaza ca in weekend Steaua ar putea sa o fure de la Vointa Sibiu! Nu mai conteaza!!!! Steaua este in primavara europeana. Astept felicitarile voastre! :)

lectie de normalitate. de la un copil cu handicap

pentru prima oara dedic urmatoarele randuri. in primul rand monicai, pentru ca este cel mai fidel cititor, ce-i drept impunsa de mine e la spate, si lui cristi cainele, un prieten de care stiu sigur ca nu-mi citeste povestirile, dar de care voi avea grija sa citeasca. macar de data asta. am amintit de cainele pentru ca este unul dintre cei mai inraiti suporteri dinamovisti. atat de inrait incat urmareste toate meciurile stelei doar pentru a ma suna la final si a rade de rezultatele proaste ale echipei pe careo iubesc de mic. este atat de inrait incat imi canta melodiile echipei sale preferate in tmp ce isi aseaza stirile in jurnalele la care sunt producator. ce-i drept ii raspund cu aceeasi moneda, nu ca as fi la fel de rau ca si el, ci pentru ca ma simt bine avand aceste contre pe care, reprezentantele sexului frumos care se plictisesc citind aceste randuri, vor afirma ca sunt copilaresti. concluzia mea a fost mereu aceeasi: si echipa mea de suflet si gasca lui de caini sunt egale cu zero, cel mai bun barometru fiind lipsa rezultatelor in meciurile internationale.


Un copil cu usor retard, un geniu 

Cu siguranta aveti si voi unul ca el in cartier. Genul de copil nevinovat, cu usor retard, care se exprima greu si de care rad copiii mai mici. genul de pusti pe care il trimit babutele sa cumpere paine si care ii lasa 50 de bani sa isi ia si el o jumatate de eugenie. Eu am unul in cartier, la Constanta, si spre rusinea mea nu stiu cum il cheama. Va intrebati deja cat voi continua sa bat campii si ce legatura are totul cu fotbalul. ei bine, explicatia este una simpla: baiatul de care va spun mi-a dovedit intr-o singura secunda ca poate fi de 100 de ori mai matur decat mine si cainele la un loc. am aflat ca tine cu dinamo. asta dupa ce unul dintre vecini a vrut sa-l sicaneze si a urlat la el. "Ba, a pierdut Dinamo. Ce echipa de c...t aveti. Huo!" Copilul s-a inseninat la fata, de parca Danciulescu ar fi dat golul victoriei in finala Champions League impotriva Barcelonei. I-a zambit. Si a raspuns sec. "Soarta. Lasa ca batem data viitoare. Sau cealalta data". Atat de sec incat agresorul sau a mutit pe loc, si a ramas blocat in timp ce pustiul si-a continuat drumul spre Kauffland acolo unde il trimisese o vecina sa-i cumpere pamant de flori. scuze caine pentru toate sicanele. de astazi nu iti mai raspund la provocari. sau macar de astazi voi incerca acest lucru

comunicare non-verbala. pe intuneric adica

Stiu. V-ati dori sa va povestesc despe sex. Vorba aia:sexul, suferinta umana si barfa vind cel mai bine. Doar ca acest lucru nu se va intampla! Nu am experienta necesara, prim urmare voi vorbi despre ceva de care ma mint ca ma pricep: despre comunicare. Si iarasi ma vad in situatia ingrata de a va dezamagi, pentru ca nu voi vorbi despre o femeie, ci despre un barbat. Haha!!!! Va interzic sa va ganditi la prostii, nu am tendinte homosexuale. Doar ca episodul pe care urmeaza sa vi-l prezint are trei eroi principali, unul sunt eu, celalalt este un necunoscut iar al treilea este....intunericul. Totul a durat mai putin de 1 minut insa a avut efectul de a-mi lumina complet intreaga zi. Totul pe seama unei pene de curent pe scara matusi-mii, intr-un bloc din Drumul Taberei. Mona, matusa-mea, sta impreuna cu Bogdan la etajul al saselea. Si pentru ca prima instalatie care are de suferit din cauza lipsei electricitatii este liftul, am inceput sa cobor incet scarile. Nu stiu exact daca ajunsesem la etajul al treilea sau eram mai sus. Nu mi-e frica de intuneric, prin urmare nici acum nu inteleg de ce inganam melodia "fost-am omul padurii". (poate pentru ca am copilarit pe marginea padurii Dobrina, una dintre cele mai mari si frumoase paduri din judetul Vaslui si nu numai sau poate pentru a-mi face curaj :) ). La fel nu pot sa imi explic cum de nu aveam niciunul din cele trei telefoane mobile care m-ar afi ajutat cu lumina lor chioara sa cobor scarile in siguranta. Si atunci am vazut lumina unui telefon mobil aparuta parca de nicarieri. "S-a luat curentul?". Am tacut instantaneu si am lasat neterminat refrenul cu padurea. "Asa se pare". "E a doua oara numai saptamana asta. Si e abia marti". Nu am stiut ce sa-i zic asa ca m-am multumit sa scap un aha printre dinti. "Te descurci pina jos? Vezi ceva?". Repet, nu mai stui exact la ce etaj eram, insa 2 sau 3 etaje mai jos se vedea lumina naturala, deci banuiam eu ca nu am mult. "Hai ca iti tin eu putin telefonul. Pina ajungi la 3".  A fost momentul care mi-a descretit instantaneu ziua. Eram de aprape 3 saptamani in Bucuresti si in nebunia si agitatia continua a fost primul strain care mi-a vorbit de parca ma cunostea de 10 ani. A fost primul strain care mi-a vorbit ca un om. Primul strain care mi-a vorbit ca un prieten. Asa ca am continuat sa cobor, cantand "fost-am omul padurii" si zambind. Exista o speranta

Un monument de bun simt, intr-o statie PECO

Am intrat sa alimentez putin dupa miezul noptii. Am intrat cum intra o vaca flamanda intr-un lan de porumb verde. O statie de carburanti din apropierea Tribunalului Bucuresti. O statie mica. Doar doi angajati, dintre care niciunul la pompa.Nu am fitze de genul "pune-mi si mie motorina de un milion sa nu ma murdaresc sau fa-mi si mie plinul sa nu ma murdaresc pe maini". Pur si simplu eram obosit, (ultimul jurnal dat fiind cel de 23). Asa ca am alimentat in liniste, mi-am sters parbrizul si luneta si am intrat in liniste in staie pentru a-mi achita nota si pentru a-mi cumpara niste antigel. Am intrat tinand privirea in jos, din motive pe care nici eu nu mi le explic acum si gandindu-ma, binenteles, la problemele mele. Am trimis un salut scurt din varful buzelor, fara sa ridic privirea de pe virful bocancilor mei de culoare albastra. Am zis un salut scurt nu pentru ca as aseza vanzatorii din statiile Peco pe o alta treapta a societatii ci pentru ca, de-a lungul timpului am simtit ca se simt bine atunci cand ii tutuiesti. Mai ales ca majoritatea dintre ei sunt studenti, lucru demn de lauda pentru companiile de carburanti. Numai ca vocea care mi-a raspuns nu era o voce de tanar. "Buna seara si dumneavoastra." Am ridicat instantaneu privirea si mdat cu ochii de un barbat, 40-50 de ani, putin negricios insa cu tamplele deja grizonate. Am rosit instantantaneu si m-am simtit pentru cateva secunde ultimul om pentru ca mi-am permis sa ii vorbesc ca unui pusti. La fel de rapid a reactionat si el. M-a simtit in incurcatura, mi-a dovedit din tonul vocii ca fie nu l-a deranjat, fie i-a trecut imediat atunci cand m-a vazut fastacit. "Mai aveti nevoie de ceva? Va mai mai pot ajuta?". Am iesit de acolo zambind, rusinat si totodat bulversat. Zambind pentru lectia primita, rusinat pentru boacana facuta din neatentie si atat de bulversat ca am uitat sa-mi mai cumpar si antigelul pentru care intrasem.

pitzipoanca de facultate si Ataturk

Mustafa Kemal Atatürk (n. 12 martie 1881, Selânik - azi Salonic, Grecia; d. 10 noiembrie 1938, Istanbul.Soldat și politician turc, născut în Macedonia, fondatorul și primul președinte al Republicii Turcia. Un reformator complet, un fel de A.I. Cuza, idolatrizat in Turcia si dupa aproape trei sferturi de secol de la moarte.

Expozitie de fotografie pe holul de intrare in Universitatea Andrei Saguna din Constanta. Zeci de fotografii alb-negru, unele impresionante cu dictatorul turc in diferite ipostaze. Poze care "urlau" practic din cauza greutatii istorice, din cauza mesajului. Ataturk in sanul familiei, Mustafa Kemal Ataturk in transee in timpul primului razboi mondial, Mustafa in mijlocul oamenilor, etc. Repet, zeci de fotografii care pe mine m-au impresionat.

pentru cei are nu au ajuns inca in Turcia, imi permit sa va recomand sa va faceti un concediu, mai ales in partea asiatica a tarii. Turcii sunt Dumnezeul turismului. Daca ii spui angajatului de la hotel ca ti-e frica de lift, te ia in spate, la fel si bagajele si te duce. Asa stiu ei sa faca turism. Ce m-a impresionat si mai tare a fost ca pe fiecare cladire am vazut un steag cu semiluna sau un portret de-al lui Mustafa Kemal Ataturk. Atat de iubit este el in Turcia.

Asa cum va spuneam, dicutia are loc pe holul de intrare in Universitate. Pitzipoanca, studenta sau viitoare studenta, cu un telefon roz in mana si cu buzele de aceeasi culoare. "Cine-i asta?" intreaba pustoaica. Nu pare sa aiba mai mult de 20 de ani. "Mustafa Kemal Ataturk, parintele Turciei, cel mai iubit conducator din secolul trecut si nu numai," se grabeste sa-i raspunda unul dintre cei care admirau pozele si care parea sa detina notiuni aprofundate de istorie. "Aha. Si ce face asta?" se intereaza aceasi pustoaica in timp ce facea un balon din guma de mestecat tot de culoare roz. Nu am mai rezistat, am dat dovada de maxima nesimtire si m-am bagat cu forta in discutie. "Saracul, acum nu mai face nimic. A murit inainte de al doilea razboi mondial. Ai auzit de cele doua razboaie mondiale, nu-i asa?". Mi-a zambit tamp, a mai facut un balon din guma de culoare roz, a facut stanga-mprejur si dusa a fost

Nea Pavel si cei 4 metri de sant pe zi

Incerca sa-mi explice ca, intotdeauna, cei mai fericiti oameni sunt cei cu sapa sau cu tarnacopul in spate. Ca doar nu au nicio grija, nu au responsabiltati, nu au temeri. El era primul meu sef. Atunci il consideram un complexat si il banuiam ca-si varsa in mod iresponsabil frustrarile. Astazi nu pot decat sa ma plec in fata lui si sa ii dau dreptate. Si la final o sa va rog sa ma contraziceti. "Adi, tati, lucrurile sunt extrem de simple. Simple ca buna ziua. Iti dau exemplu lu' nea Pavel, vecinul meu de la parter. El n-a facut decat saste clase, si alea mai mult fortate. S-a chinuit vreo trei ani cu clasa a opta, dar nu i-a iesit, asa ca la majorat s-a angajat ajutor de mecanic. Acum sapa santuri. 4 metri de sant pe zi. Nu 3 si nici 5 metri. Nu, doar patru metri in cap. Pleaca dimineata la 5, nu inainte de a bea o votca din aia ieftina. Se apuca de sapat, si sap, si sapa, si sapa. patru metri de sant pe zi. La pranz obligatoriu mai bea o votca si seara obligatoriu,dar obligatoriu termina sticla. Culmea, starea lui de spirit nu are nicio legatura cu numarul gradelor din sticla. NUUUU! El se simte bine daca isi termina norma si are motive sa fie suparat daca sapa doar trei metri in ziua respectiva. Si are si el metode de a refula. Simple, brutale, eficiente daca stam sa il credem. Adica isi ia la bataie nevasta pina se racoreste. Nevasta care are tot 7 clase si care nu se mai supara demult pentru bataile primite. La sfarsit se impaca, si-o trag asa repede, dupa care pot sa bag mana in foc ca vor mai trai cel putin 20 de ani dupa ce ies la pensie. Nu cunosc notiuni precum stres, depresie, termen limita, prezent sau viitor. Ei sunt fericiti pentru ca traiesc. Chiar daca traiesc si atat. Asa ca as propune ca viata lui nea Pavel sa se predea la scoala. Si asa suntem 20 de milioane de nefericiti. Macar 100.000 de oameni daca ii urmeaza exemplu si sunt fericiti sapand santuri, si tot o sa fie bine"

o carte de vizita.....cu nabadai

era atat de frig de ne ingheta si vinul fiert pe care ni-l imaginam intr-o cana aburinda, undeva la munte. genul de noapte in care te cam indoiesti ca vocatia ta e jurnalismul si  in care te pune pe ganduri ideea unei activitati de birou, cu program de gravide, 08.00-16.00, cu zile de concediu medical, cu vacante si weekenduri libere. era o noapte a dracului de lunga din cauza unui procuror pe care frigul l-a impiedicat sa vina mai repede sa faca CFL-ul (cercetare la fata locului, n.a. am fost casatorit cu o politista si le stiu :) ). stateam si asteptam procurorul vreo sase ziaristi, trei cameramani si trei reporteri, seful de post din acea comuna indepartata de constanta, adjunctul lui, inca vreo doi agenti, criminalistii si Zapada, baiatul de la morga. si cum nu puteam pleca pina cand procurorul nu venea sa ne dea interviu, si cum crasma din sat era inchisa, ne-am apucat de povesti, la citiva metri distanta de neferictul care si el il astepta pe procuror. singura diferenta era ca el era deja rece si mai avea si un cutit bine infipt in zona inimii. "sa va povestesc cum am prins candva niste hoti de animale care furau din toata comuna in aceeasi noapte" si-a inceput naratiunea seful de post care s-a dovedit a fi, culmea, un povestitor la fel de bun pe cat era de bun si ca politist. "Eu sunt militian, am scoala veche, nu ma supar daca ma striga cineva militianule". si ne-a povestit de crime, de violuri,de violuri neterminate, de scandaluri,  de batai, de cite-n luna si-n stele. prind momentul, cu greu ce-i drept, in care face o pauza cat sa-si aprinda o tigara si-i intind o carte de vizita. cartonata, frumoasa, colectia noua facuta de  florin mircioaga. "sefu, sa fie acolo, ne mai anuntati de-o problema. si presa e buna citeodata, ca unde ne bagam noi nasul sare si judecatorul cu mandatul". imi ia tacticos cartea de vizita si continua sa ne povesteasca cum i-a prins pe unii in cotetul cu pasari si cum erau atat de beti ca-si imparteau curcanii exact acolo si ca faceau un tambalau de neimaginat. si-l vad!!! prima oara mi s-a parut, asa ca m-am unitat atent. da! nu era nicio indoiala. a luat cartea de vizita, a indoit-o in doua parti egale, apoi inca o data pana cand bucata de carton a luat forma unui avion de vanatoare. sau a unei scobitori improvizate. si-a bagat-o in gura. priveam scena ca la cinematograf: cu incetinitorul. nu-mi venea sa cred. am vrut sa-i zic, dar chiar atunci farurile unei masini albastre ne-au indicat sosirea procurorului. asa ca seful de post a continuat sa se scobeasca in dinti folosindu-se de cartea mea de vizita facuta de florin mircioaga. totul s-a terminat o jumatate de ora mai tarziu: si CFL-ul, si interviurile si frigul. asa ca m-am apropiat din nou de seful de post, cu o alta carte devizita."poftiti, s-ar putea sa nu se vada chiar toate cifrele de la cealalta". l-am lasat in timp ce incerca sa niveleze la loc prima carte oferita

Care e realitatea mea?

cu totii avem momente de cumpana in viata. momente in care trebuie sa alegem, momente in care suntem constienti ca un raspuns, fie el bun sau rau, ne va schimba viata. suntem momente in care ne amintim dialogul de poveste dintre fat-frumos si cal: "daca o vei ridica de jos,  mult ai sa regerti. dar daca o lasi acolo si mai rau o sa-ti para". am auzit de "n" ori zilele astea intrebarea "tu ce realitate alegi".pe cea a lui ghita? pe cea a lui elan? nu am scris pentru a arunca noroi in cei care au ales altfel decat mine. e decizia lor, sunt sigur ca s-au gandit mult la asta, sunt sigur ca au pus in balanta plusurile si minusurile, au luat in calcul toate argumentele posibile. nu voi arunca cu noroi pentru ca stiu ca in cealalta tabara sunt oameni pe care ii respsect, oameni alaturi de care am lucrat o perioada buna de timp, oameni profesionisti care stiu televiziune. dar am ales sa merg mai departe cu RTV-ul pentru ca aici au ramas majoritatea colegilor mei, pentru ca mi s-a oferit senzatia de echipa, pentru ca mi s-a oferit sentimentul ca anumiti oameni din virful piramidei au inteles ca o televiziune inseamna in primul rand oamenii. am trecut in urma cu ceva timp printr-o situatie oarecum asemanatoare: cazul National tv si N24. 2 televiziuni care s-au stins incet pentru ca patronii au bagat ingrozitor de multi bani in echipamente si in aparatura de ultima generatie, insa s-au zgarcit, sau nu au stiut sa investeasca in oameni. ca am ales bine, ca am ales rau, doar timpul si dumnezeu va sti. merg pe premiza ca tot ce ne este scris, ne este pus undeva in frunte. intre brand si oameni,  am ales OAMENII. asa ca....cu dumnezeu inainte! sper doar ca aceasta scindare nu-mi va afecta prietenia cu unii din oamenii de..."dincolo". si mai stiu ca in scurart timp va exista cel mai bun arbitru: ratingul. :)

inceput de nuvela sau nu orice sut in fund e un pas inainte

doare. doar asta simte.al dracului de tare doare. si ustura,mai rau decit doare. si este exact asemenea unui parazit ordinar, dar nu unul care se hraneste din seva copacului ci unul care ii suge lui tot aerul. aproape tot aerul. din sange, din plamani,din creier, din inima. si doare. al dracului de tare. pentru zeflemistul si intangibilul de el a fost ca un sut in cur. dar nu genul ala de picior in partea dorsala de care stii ca iti transforma neputinta intr-un pas inainte.a fost un sut dureros, atat de dureros incat a simtit cum i se rupe nada curului, cum ii scoate fortat tot aerul din stomac, care ii paralizeaza plamanii si care a transmis imediat creierului mesajul: "NU MAI RESPIRA". si golul din stomac a devenit imediat usturime. "respira!"ii spunea amical subconstienul, care ii ramasese acum singurul prieten. "NU POT! MA DOARE". "NU respira" ii ordona la randul lui creierul. "E mai bine asa. si mai simplu. mult mai simplu". si aerul ramanea blocat,undeva la mijloc. acolo unde ustura. particule infime si infame de oxigen reuseau insa sa insele vigilenta garzilor constiincioase ale subconstientului si urcau incet, in liniste, spre creier. suficient de multe cit pentru a nu se bloca. insuficiente pentru o gandire rationala. dar chiar si asa continua sa doara,insa incet,incet isi recapata suflul. incet,incet intelegea ca nu mai depinde de el si ca TREBUIE sa mearga mai departe. "s-a dus dracu' totul". a suferit. sufera. va suferi. e vinovat,plateste. cat? nu stie. deocamdata pretul se exprima in durere. si in usturime. pentru ca inca mai ustura nenorocita de  trahee, dar macar acum aerul ii este prieten,nu  dusman. asta dupa ce au vorbit si au decis ca oxigenul trebuie sa circule fara restrictii intre plamani si creier. si mai departe. la inima. si mai departe. il doare pentru ca doar el stie ca o bucata s-a rupt. o bucata din el, din andrei. o bucata care a fost mereu acolo si pe care nimeni nu ar putea sa o puna la loc.nici el, nici EL, nici timpul,nici dragostea,nici linistea,nici stabilitatea. NIMENI. "nu ride", ii spuse andrei, aproape plingand (ce bine ar fi daca ar putea plange). tu NU intelegi. nu vei intelege niciodata. tu esti doar un copil". si-si vazu de drum. de drumul lui. de linistea lui. de tristetea si singuratatea lui.de durerea lui. durere care inca se plimba.nestingherita. intre plamani si creier.si mai departe. la inima

despre....a fi stelist

de aseara (adica dupa ce STEAUA a luat-o cu 5-0 in deplasare) ma chinui sa gasesc un cuvint care sa inlocuiasca punctele de mai sus. mindrie nu mai merge, placere nici atat. bucurii nu imi mai aduce de mult echipa ros-albastra la fel cum aberatiile patronului, al carui nume va promit ca nu il veti vedea vreodata pe acest blog, nu ma mai amuza deloc. de fapt ma lasa complet rece pentru ca ma inscriu in familia iubitorilor celei mai frumoase echipe de fotbal care afirma ca el este singurul vinovat de declin.  singurul vinovat ca echipa MEA si a citorva milioane de suporteri se zbate acum in anonimat. el este vinovat pentru ca nu intelege ca schimbarea antrenorilor pe banda rulanta, indeartarea simbolurilor, batjocorirea fotbalistilor, mutarea echipei, nu au nicio legatura cu performanta. el este vinovat pentru ca nu intelege ca poti cumpara jucatori, dar nu poti cumopara o echipa. el este vinovat pentru ca nu intelege ca poti cumpara cupe, poti cumpara palmaresul, dar nu ii poti cumpara pe suporteri. si fara suporteri nu exista nicio diferenta intre STEAUA si alte echipe ca Rapid, CFR sau Concordia Chiajna (sa ma scuze ceilalti suporteri dar pentru mine exista o singura echipa). si mi-am jurat ca nu o sa mai privesc un meci. nu voi mai deschide un ziar de sport. voi schimba canalul cind vor incepe stirile. DAR NU POT! Tin cu echipa asta de cind ma stiu si voi fi suporterul ei indiferent daca va mai castiga sau nu vreodata campionatul, va lua bataie cu 11-0 de la precizia sacele sau va retrograda in liga a patra. si indiferent cine va fi patronul ei. asa ca: Fortza STEAUA, ale,ale,ale,ale,ale,ale,ale,ale,ale

oamenii de neanderthal exista! Erau sa ma bata azi!!

nu glumesc, am si dovezi. mai exact mai multe filmari facute de mai multi colegi de breasla. pare greu de crezut dar totul s-a petrecut ziua in amiaza mare, pe plaja din eforie nord. Spun ca pare greu de crezut pentru ca incidentul a avut loc chiar sub nasul,ochii sau pulanul celor doi politisti sositi sa....deshida o ancheta. ba mai mult in loc sa sara in atentia ziaristilor luati de sus de mai multe pachete de muschi a caror singura dorinta in aceasta viata este sa zica si despre ei lumea ca sunt interlopi, sau macar semiinterlopi, ei bine politistii au fost la un pas sa calce cu masina grupul de ziaristi de pe strada.

un incendiu cu putin fum dar cu multe scintei

Am ajuns relativ rapid pe plaja din eforie acolo unde stiam ca pompierii fusesera chemati sa stinga flacarile izbucnite la acoperisul de  stuf al unei terase. deja ne imaginam cum vintul face ca focul sa se extinda in tot portul turistic ce ii apartine lui george copos, cum incendiul va distruge restaurante intregi, ambarcatiuni, cum va lua foc mare. nici vorba de asa ceva. un fum obosit iesea extrem de plictisit dintre bucatile de stuf  udate din belsug de pompieri. ne pregateam sa facem cale intoarsa cind au iesit la rampa EI: mai multi handralai, pachete de muschi si posesor de limbaj suburban. am auzit niste injuraturi despre care nu credeam ca exista in limba romana. Am auzit niste perversiuni care ar face sa roseasca si un cuplu de sado-maso. Si dupa ce George Malciolu, cameramanul de la TVR si colegul lui Gyx de la Tv Neptun au fost luati pe sus si imbranciti am vazut salvarea noastra: un echipaj de politie cu nino-nino pornita si care a demarat in tromba de la citiva metri distanta. si care a venit cu viteza mare spre noi. si care a trecut cu aceeasi viteza pe linga noi desi au vazut cum cefele de bulgari erau foarte hotarate sa ne dea o lectie pentru nesimitirea de a le filma terasa. noroc ca george a sarit in fata masinii si a inceput un dialog halucinant cu politistii

Mergeti la politie si faceti plingere

si coboara garcea din masina. se scuza ca nu poate sa stea. are o "orgenta" 112. ii exlicam ca am fost amenintati, imbranciti, injurati. ne dau si pseudointerlopii o mina de ajutor si continua sa-si bage si sa-si scoata in noi si in mamele noastre de fata cu politistii. "oamenii legii" dau dovada de maxima cumpatare, ignora corul de injuraturi si amenintari si ne sfatuiesc sa ii urmam la politie. pentru ca ei au o "orgenta"112. in zadar le-a exlicat georgica, operatorul, ca el a sunat la 112 pentru a cere ajutor. s-au urcat in masina si dusi au fost

de ce nu-si merita ospatarii spaga?

cu siguranta v-ati intrebat de multe ori, dupa o masa cu persoana iubita sau dupa o bere cu baietii ori o cafea cu fetele, ce spaga ii lasam celui care ne-a servit. recunosc ca acum mai bine de un deceniu (doamne ce batran ar trebui sa ma simt cand spun asta) am lucrat mai bine de un an in domeniu si stiu cat de grea este meseria asta. program de 24 de ore uneori, sefi nebuni, clienti si mai nebuni si chiar ingrozitori de fitzosi. prin urmare am un respect pentru cei care reusesc sa ramana in acest domeniu, pentru cei care practica meseria la limita corectitudinii. si o dovada de respect din partea mea este comisionul de 10% pe care il las de fiecare data cind sunt servit macar normal.

Pisici in restaurant, ospatar care ar putea cistiga linistiti concursul "Romanii au....arogante''
luni dimineata, dupa un weekend cu multe gratare la munte m-am trezit cu o pofta nebuna de ...ciorba. zis si facut. pun mina pe telefon sun inca trei prieteni si in 2 minute ii fac sa le ploua in gura dupa o ciorba in paine la restaurantul Rustic. deja simteam in nari mirosul de ceapa rosie. deja ma vedeam smulgand cu lingura din peretele de paine. un sfert de ora mai tarziu eram toti patru pe metereze. ne saluta, doar din priviri, un ospatar la vreo 35 de ani care admira sala complet goala. Primul soc: de 10 minute au fost nevoie pina am primit meniurile. al doilea soc: de alte zece minute a fost nevoie sa ni seia comanda. comanda luata de acelasi ospatar arogant care mai avea putini si ne scotea vinovati ca nu are el painea pentru celebra ciorba in paine. ne cerem scuze ca am fost insistenti si ne punem pe asteptat. trebuie sa recunoasteti ca nu sunt rautacios gratuit daca zic ca, a durat mai mult de un sfert de ora sa incalzeasca 4 ciorbe. Si intr-un final ni se aduce mincarea: 4 chifle vechi, 2 ciorbe de fasole, ambele reci, o ciorba de burta buna, fara repros, si o ciorba cu perisoare bune de pus in prastie si tras cu ele dupa porumbei. ''ce? e rece ciorba? v-o duc sa o mai incalzesc?'' ne interogheaza ospatarul cel arogant. Eu as fi spus da,dar instinctul de conservare m-a oprit. mai exact teama ca ar putea s-o completeze cu niscaiva scuipat. asa ca am terminat de mincat. 63.30 ron. Suma pe care am comletat-o pina la ultimul banut. nimic in plus. ne-am scris dedesupt doleantele si am plecat. Concluzia a tras-o Florea, unul dintre perieteni: ''Mie tot mi-e foame''. Mai jos putin gasiti si mesajul pentru care v-om fi pedepsiti. asta daca exista un Dumnezeu al ospatarilor.

sa facem sex? haha! da' ce rost are????

Personaje. 1. El. Inalt, frumos, cu putina barba, ca tot e la moda acum printre actori, fotbalisti sau politiceni. Iubitor de viata, de distractie, de femei. Dar nu orice femei. Pentru ei Eva perfecta TREBUIE  sa fie nu prea inalta, cu talie de violoncel, cu sani potrivit de mari, creata si neaparat, dar neaparat Rockeritza!!!!
2. Ea. Bruneta si cu toate calitatile enumerate mai sus. In plus e genul care nu  strimba din nas daca ii dai sa bea votca, fie ca este una extrem de scumpa, fie ca este genocidul din sticlele de plastic.
Locatie: un club de rockeri din statiunea tineretului, Costinesti. Muzica buna, bautura ieftina si multa si o relatie care a evoluat intr-o noapte precum viata lui Fat Frumos. Adica cit altii in 7.... Saruturi La fiecare 12 secunde, maini puse peste tot (mai ales pe sanii verificati daca sunt reali sau nu)
Desfasurarea actiunii. Imediat dupa miezul noptii, el ma suna. "Mosule, m-am indragostit. Mint. O iubesc omule. Pina dimineata o cer de nevasta. E perfecta!!!!!" In zadar am incercat sa-l temperez. Rockeritza, hormonii si alcoolul din sange l-au facut imun la sfaturile mele. Si, recunosc, m-au facut un  curios care abia astepta sa o cunoasca pe Ileana...Rockeritza!
Punctul culminant: ora 5 poate chiar 5.30, in apropierea casutei de lemn inchiriata de fatuca. Ea statea singura. "Inca o bila alba. Chiar ca e perfecta" concluziona iubitorul de rockeritze. Si se apropie cei 2 de usa. Si se chinuie 7-8 minute sa bage cheia in yala,si alte 2 minute sa o rasuceasca. Prima intra mandra. Si nu oricum, ci dezbracandu-se!!! Al meu mai excitat ca un licean de-a noua la balul bobocilor. Numai ca atunci cind se pregatea sa calce si el pragul cuibusorului de nebunii, PERFECTA ii tranteste usa de lemn in nas. "Hei!!! Ce faci?". "Bine. Ma culc. Tu?""Pai nu intru si eu la tine?""Sa ce?""Sa ne iubim, sa facem sex, sa ne-o tragem, sa facem....ce vrei tu"."Aaaaa,nu. Ce rost are?". Dupa care i-a inchis definitiv usa in nas.
Morala: "Grasule, mergem la un fotbal?" sau "Mosule, facem un pescuit?" sau "Bagam un gratar?". Raspuns: "Aaaa, nu! ce rost are?"
PS: mie imi plac rockeritzele,dar nu sunt inebunit dupa ele. Deci,nu e vorba de mine

cel mai zgarcit posesor de x5

In cazul in care mai exista cititori care nu stiu ce este un x5 fac o paranteza si spun ca vorbesc despre un model de lux de la bmw care la mina a doua costa citeva zeci de mii de euro.BUUUUN. Sa incepem. Faza pe care urmeaza sa v-o povestesc a avut loc in parcarea Salii Sporturilor din Constanta, un loc intesat de terase si restaurante de fitze. Cafenele in care cei cu multi bani in buzunar lasa la un pranz cam cit castiga un angajat de rind in una,doua sau mai multe saptamani. Nu ii blamez,nu sunt invidios pe ei,bravo lor! Un astfel de tinar instarit parea si proprietarul BMW-ului, al carui numar nu o sa vi-l spun. E mai corect asa. Daca sunteti prea curiosi va spun doar ca avea initialele unui manelist mic de statura. Insotit de un prieten, amindoi intoliti cit se poate de festiv si eleganti pina in maduva oaselor, tinarul si-a parcat linistit bolidul chiar in centrul giratoriului din parcarea salii sporturilor.

deeeeci, sa mergem sa mancam

 Locuri de parcare berechet, pentru ca toata faza se consuma cu doar citeva minute inainte de ora 10. Asadar, tinarul coboara din x5, ii da femeii de la parcare 1 leu, in loc de 2 si spune ca nu vrea biletul de parcare. Se indreapta tacticos spre unul din restaurante, se apropie de usa de acces, pune mina pe clanta, apasa, priveste prin geam, mai apasa o data, de data asta mult mai energic, si abia atunci citeste orarul.Realizeaza ca a ajuns cu un sfert de ora mai devreme, asa ca sta pe ganduri. Sa mai astepte, sa plece, sa aleaga alta terasa. Intr-un final se decide. Si pleaca. Spre masina initial. Si-l vad cum la un moment dat se intoarce pe calcaie si o ia la fuga in directia opusa. Spre taxatoare. Spre femeia care ii luase leul pentru parcare. Leu pe care,binenteles, l-acerut inapoi. S-a urcat in bolidul lui de multe zeci de mii de euro. Si a plecat. Cu tot cu leul femeii. Morala ne-o da tot taxatoare: "Astia cu bani maica sunt cei mai zgarciti, nu aia cu loganuri".

Ei sunt noii mei studenti

Anul 2 Jurnalism, Universitatea Andrei Saguna. De fapt doar o parte dintre ei. Am vesti proaste pentru ceilalti: prezenta va conta la nota finala. MUUUUUUULT.

  PS: Unii chiar promit! Sa vedem  daca si peste un an voi avea aceeasi parere

dorel n-a murit! el traieste! si pe seful lui tot dorel il cheama

Ati vazut cu totii isprava lui dorel de la Ovidiu. cu siguranta ati vazut si cu siguranta ca v-ati amuzat. Sincer eu nu ma puteam opri din ris cind am ajuns si am vazut cum el, sau....EL cu o singura miscare gresita a facut cit Dumnezeu intr-o zi: o fintana arteziana, un lac de acumulare si un mic riulet care se varsa citeva sute de metri mai jos, in lacul sutghiol. Si sa nu credeti cumva ca nu au existat si oameni (sau alte fiinte) fericite de isprava excavatoristului. Ba da! Pai prin zona a trecut o intreaga cireada de vaci, animale care au profitat de ocazie pentru a se adapa. si tot de ocazie a profitat si un localnic a carei benzinarie urmeaza sa fie daramata tot de Dorel, care a venit repede cu undita de acasa pentru a face haz de necaz, si si-a incercat norocul in apa rece care sarea la propriu din conducta RAJA.

de ce pe seful lui Dorel il cheama tot Dorel?

Pai este foarte simplu! o astfel de lucrare, cum este cea a soselei de cemtura a Constantei se face dupa primirea tuturor avizelor necesare, dupa identificarea tuturor conductelor de apa, canal, petrol, etc. Daca am fi vorbit de o teava de mici dimensiuni uitata de toata lumea in pamant as mai intelege, dar sa perforezi tu conducta de 1000 de milimetri care alimenteaza cu apa 2 orase, doua comune si o zona industriala doar pentru ca nu ai stiut de ea, mi se pare strigator la cer. Asa ca nu il mai blamati pe Dorel excavatoristul, ca nu este vina lui. Blamati-l pe Dorel seful, ala cu mapa, ca el este vinovatul. Vorba unchiului meu: Adi, de bolnavi si handicapati sa nu razi niciodata ca este pacat, dar de betivi si de prosti....