Stia textul ala ca pe Tatal Nostru. Stia exact cate cuvinte are toata
povestea. De la un cap la altul. Stia cate vocale sunt in prima propozitie, cate
consoane sunt in prima fraza. Stia toate virgulele si toate punctele pentru ca
acolo ar fi trebuit sa faca cite o scurta pauza, pentru a da greutate mesajului
pe care urma sa il transmita in timpul transmisiunii live. Transmisiune care
era dintr-o comuna distrusa de inundatii. Si mai presus de toate, era prima lui
transmisiune in direct. Prima. Mai avusese unele prin telefon si citeva
inregistrate, dar in direct, ei bine, asta era prima.
Ajunsesera in comuna la orele pranzului. Luasera interviuri
lacrimogene (sa planga coafezele). Aflasera toate informatiile de care aveau
nevoie. O data cu el la locul transmisiune ajunsesera si cei din carul de reportaj. Vreo trei cameramani, un producator de locatie, un sunetist, un tip
cu luminile plus inginerul de satelit. Pina la ora 14 isi scrisese deja « poezia »,
asa ca pina la jurnalul de 18.30 a avut la dispozitie aproape cinci ore sa o
repete. Si a repetat-o. Si a repetat-o. De citeva mii de ori. Nici nu si-a dat
seama cand s-a intunecat afara.
-Haideti, intrati primii ! le-a urlat producatorul
de locatie
-Buna seara, doamnelor si domnilor. Suntem in comuna constanteana...
Inceputul suna
bine. CAT DE GREU PUTEA SA FIE?!?
A auzit in surdina genericul de inceput de jurnal si
prezentatoarea citind principalele stiri. Primul lui LIVE.
A auzit apoi textul stirii lui. Stire pe care el urma sa
intre in direct. Si s-a facut liniste. Si forfota din jurul lui a disparut. Complet.
Ca de mormant. Ca si cum nu ar fi existat vreodata.
«himm, poate sunt si eu ca sportivii aia super buni care
intra in transa cand incep meciurile si nu aud tribunele. Si asa se
concentreaza cel mai bine »
-Corespondentul nostru la Constanta este in satul lovit de viitura. Buna seara
-Buna seara « himm,
am inceput, asta e » Buna seara doamnelor si domnilor. A plouat mult aici in Vestul Judetului si oamenii spun
ca viitura i-a lovit in plin. A fost nevoie doar de citeva minute pentru ca
santul de la marginea satului sa se transforme intr-un rau si...si, si, si. Si atunci
s-a intamplat. In fata lui o bila mare de foc, uriasa. A aparut din senin. Uriasa.
A crescut de nicaieri. Sa il inghita. Or fi extraterestrii ? Or fi venit
sa ma ia ? Si s-a facut si mai liniste. A auzit in casca cum, din regie,
stirea filmata de el a intrat pe post. Si l-a vazut pe producatorul de locatie venind
spre el. L-a zdruncinat bine.
-Esti ok ?
-Da !
-Bine, revii in 40 de secunde pe post.
Si a revenit. Si a spus poezia ca pe Tatal Nostru. Si a
continuat cu alte citeva mii de liveuri.
Asa a decurs prima
mea transmisiune in direct
