sâmbătă, 18 ianuarie 2014

tehnici inumane de interogatoriu. sau cum faci un hot sa "toarne"

Tati, am batut la el ca la hotii de cai. Toata noaptea, de la 7 seara, cand am intrat in tura si pina la 6 dimineata. Am batut ca militienii, cum am fost invatat de nea Postelicu, sectoristul. Militian adevarat. Stiam ca e el autorul si se uita la mine si imi zicea asa, din ochi: "Poti sa ma bati dom politist pina te dor mainile ca nu iti recunosc nimic". Se uita la mine cu sictir si toata fata lui imi zicea ca el e, dar gura si-o tinea inchisa. Stiam ca el a spart vila aia din centru, chiar de langa Politia Municipiu. I-a urmarit pe proprietari pina au plecat in concediu in America (niste machidoni zgarciti, nu au dat si ei macar o cafea cand am facut cercetarea la fata locului). A intrat atunci prin semineu, al dracu borfas, ce a putut sa ii treaca prin cap. Stiam ca el a furat bijuteriile babei aleia nebune de a fost actrita la National. Atunci s-a dat drept actor din noua generatie care vrea sa fure meserie de la monstrii clasici. S-a imbracat la frac si-a pus papion si a avut chiar si baston si a furat doar economiile babaciunii si bijuteriile luate in timpul unui turneu la rusi. Si tot el sparsese si cabinetul stomatologic din spatele mall-ului dupa ce a mers o saptamana la rand sa isi faca dintii. A vandut aparatura medicala in valoare de...
-Lasa-ma cu limbajul asta de militian, l-ai prins sau nu?
-Ho, ai rabdare.

Toata lumea il stie de printul. Merge la sala, e tot un pachet de muschi. Se tunde numai la stilistul ala gay de pe faleza, de doua ori pe saptamana merge la solar. Om cu prestanta, de altfel jumatate din banii produsi din spargeri ii sparge pentru a-si mentine look-ul. Restul ii sparge pe femei. Si ce femei....Asa, sa revenim. Toata noaptea am batut la el, toata noaptea nu a zis decat un lucru:

-Sefu, poti sa sa lovesti unde vrei, dar nu da la fata. Nu imi da in fata. Si radea fasolea la mine, niste dinti mari de un alb perfect, in timp ce isi aseza cu degetele suvitele pline de gel.

Pe la sase m-am lasat pagubas. Nu ii facusem nicio vanataie, dar ma dureau mainile. Mai aveam o ora pina sa plec acasa si nu mai tiam ce dracu sa ii fac sa il conving.

-Siii?

-Si am iesit pe hol sa fumez o tigara si sa imi iau o posirca din aia de cafea de la aparat cand am avut o revelatie.

M-am intors in birou.
-Dezbraca-te! I-am ordonat sec, fara sa ii las niciun semn de indoiala. La piele!!!!

M-a privit bulversat. Ar fi vrut sa zambeasca, dar nu prea ii venea. Asa ca s-a conformat. Cu fiecare haina data jos isi mai aseza o data parul. A ramas doar in chiloti si s-a oprit. Spera sa ma induplece.

-La piele, am zis!!!!!

Si-a mai asezat de cateva ori parul pina cand boxerii ( de firma, apropos) au fost asezati meticulos linga celelalte haine.

-Iesi din birou. Pleaca acasa. Hai, ce mai astepti. Iesi!!!!!

Cu chiu cu vai a iesit din camera. Eram atat de nervos incat abia atunci am realizat ca intrasem cu tigara in birou si tu stii bine ca eu nu fumez in birou niciodata.

-Las-o dracu de tigara. Ce a facut?
-Aaaaa. Exact ce ma asteptam. Dupa doua minute a batut la usa si a intrat in pozitia ghiocel. Cu o mana isi aseza parul, cu cealalta isi proteja bijuteriile familiei.

-Eu am facut-o sefule. EU!!! Tot ce ati spus dumneavoastra. Si tot eu am mai spart cele doua apartamente de langa Casa de Cultura. Si tot eu am furat masina viceprimarului. Si magazinele de pe Stefan cel Mare tot eu le-am spart. Zic TOT! Numai nu ma lasati sa ma fac de ras, am si eu o prestanta.