Iubea telefoanele alea. Mici, subtiri, cu niste butoane aproape microscopice. Ii placeau la fel de mult pe cat prietenii lui nu puteau intelege cum le poate folosi. Erau "pandalia" lui si le schimba des, mai des decit isi schimba tenisii pe care ii tocea pe terenul de fotbal. Si le dorea asa cum isi doreste un licean de a noua sa joace carti pe pedeapse, sa piarda si sa fie provocat de fiecare data sa sarute timp de un minut cea mai frumoasa fata din scoala. Si la sfarsit sa mai fie pedepsit o data, si inca o data si apoi sa simta macar o jumatate de fluture in stomac. Atat de tare ii placeau acele Sony Ericsson ciudat de subtiri si cu butoane aproape microscopice.
Vama Veche, telefonul buclucas si primele mustrari de constiinta
L-a trezit din somn telefonul primit de la un prieten. Un prieten care ii spunea ca un alt prieten a cumparat un telefon de care ii place lui, dar ca vrea sa il vanda. "Cica are niste butoane asa mici ca nu poate sa formeze un banal numar. L-a luat cu citeva sute de mii de la cineva care l-ar fi gasit prin Vama? Il vrei?" A raspuns alternativ desi in mana dreapta mai tinea un aparat asemanator. Ce poate fi mai frumos, decat sa ai doua telefoane la fel? Si modelul lui preferat? Asa ca doua ore mai tarziu platise deja 60 de lei si avea mult doritul telefon in mina. Telefon de care a apucat sa se bucure mai putin de 12 ore. Adica exact pina cand a adormit si a inceput sa viseze. La inceput un copil. Care plangea de-ti rupea inima. Care plangea de parca era singurul martor in viata dupa sfarsitul lumii. Care plangea de parca soarta universului depindea de lacrimile varsate de el. Si care plangea pentru ca isi pierduse telefonul in Vama Veche. Pentru ca visul se derula cu maxima viteza nu a apucat sa se intrebe ce cauta un copil singur in Vama Veche. Nu a apucat pentru ca locul micutului a fost luat de un tip masiv, chel si cu mai multe tatuaje decat fotbalistii. Si care cu o bata medievala plina de cuie il ameninta cu moartea pentru ca ii furase telefonul. Ati ghicit, telefonul pierdut in Vama Veche.
Facerea de bine.....
S-a trezit transpirat, ingrozit. Se simtea vinovat. Telefonul lui mult dorit nu ii apartinea. Nu era al lui, avea stapan. Un stapan care plange dupa el, poate. Asa ca a intrat imediat in agenda. A cautat un numar care sa il conduca spre posesorul de drept, sau spre rudele acestuia. Erau doar nume obisnuite, asa ca s-a indreptat spre sms-uri. Stia ca nu este deloc etic, dar altfel nu avea cum sa il gaseasca pe proprietar. Si in cele din urma a gasit pe cineva care parea sa fie cea mai buna prietena a.....proprietarei. I-a trimis un mesaj scurt. "Buna, ma numesc X-ulescu, si am cumparat un telefon pe care cred ca l-a pierdut o prietena de-a ta in Vama Veche. Daca vrea aparatul inapoi, sa ma sune". Spera ca acest lucru nu se va intampla, insa fata i-a trimis numarul de telefon al proprietarei care i-a promis ca ii va trimite banii dati pe telefon, dar si cei platiti pentu trimiterea coletului prin curier, cand acesta va ajunge la Braila, acolo unde locuia. "Stii ca nu o sa vezi un singur leu inapoi, nu? Si ca nu vei primi nici macar un multumesc? Si ca nu iti va mai raspunde vreodata la telefon?" il tachina un amic. Si cata dreptate a putut avea.
