marti 13

A fost o zi de marti toatal atipica. M-am trezit dine dispus, aproape de orele pranzului, unul din avantajele unor ture de noapte, adica de a da jurnalul de 23. prin urmare m-am ridicat din pat la prinz. Cu putin timp inainte de ora 13 mai exact. Mi-am luat un mic dejun scurt, sau pranz ar spune cei mai rautaciosi dintre voi. Scurt pentru ca asta este unul dintre cadourile pe care le vreau de la mine de craciun: niste kilograme in minus. Asadar pe la 14 m-am urcat la volanul stelutei si am plecat sa descopar Bucurestiul. Recunosc ca desi sunt de mai bine de o luna in capitala inca ma mai ratacesc, cu sau ajutorul lui marcel, copilotul meu gps-rizat. Am simtit ca steluta nu prea e in apele ei si ca nu trage ca de obicei, dar am dat vina pe totala mea lipsa de pricepere in ale mecanicii. (pentru cei care nu stiu inca, steluta este opelul meu in 2 usi :). Prin urmare ma pornesc la drum, fac jumatate de Bucuresti, ajung la casa presei, termin treaba si plec spre casa. senzatia ca motorul nu trage cum trebuie era accentuata acum si de faptul ca volanul era parca mai greu si in plus masina tot avea tendinta de a se duce de nebuna in stanga. "Poate ai pana, ia verifica" imi zice prieteneste o colega de serviciu. "Da ma! Bine ca te pricepi tu. Femeile si mecanica", reactionez eu imediat. Trebuie insa sa recunosc ca desi conduc de 8 ani, nu am avut mai mult de cinci astfel de incidente. In doua dintre cazuri am mers cu roata desumflata pina la vulcanizare si cei de acolo mi-au scos anvelopa si au aruncat-o pentru ca era deja taiata, in alte doua cazuri m-au ajutat prietenii si o singura data m-am descurcat singur. Am ajuns totusi cu bine acasa, insa  doua ore mai tarziu am fost nevoit sa ii dau dreptate colegii. Roata mea era mai dezumflata decat o minge de 35 de fotbal calcata de tren. Nimic mai simplu  imi zic in sinea mea. Scot cricul, scot roata, pun rezerva. Prin urmare ma apuc gospodareste de treaba: scot cricul, ridic masina, pun cheia de roti si realizez ca am facut prima greseala. "Prezoanele se desfac cat roata atinge inca pamantul, dupa aia este mult mai greu." Asa mi-l aminteam pe Vlad instructorul meu auto. Prin urmare desfac cricul, cobor masina si ma apuc sa trag de prezoane. Rezultate: pauza. La ultima pana prezoanele fusesera stranse la vulcanizare cu pistol hidraulic si puteam sa ma pun eu si in cap, nu aveam cum sa desfac nici macar una dintre cele patru piulite. Mai incerc, mai injur, iar mai incerc. Ale dracu prezoane stateau la fel de nemiscate cum stau elevii de-a cincea in fata dirigintei dupa ce au fost prinsi ca au spart geamul cancelariei. "Poate ca ar trebui sa te duci mai mult la sala. Sau sa schimbi aparatele" insinueaza aceeasi colega atotstiutoare, chiar inaininte sa-i inchid telefonul. Calculez rapid variantele: merg pe jos pina la Unirea, iau metroul pina la Aviatorilor si de acolo mai merg un sfert de ora pe jos pina la Casa Presei. Sau ma mai chinui o ora si iau un taxi. Sau il sun pe Bogdan, colegul meu de apartament. Aleg a treia varianta. "Auzi ba, ai o cheie de roti? Din aia scurta sau in cruce? Eu am in cruce dar nu-i buna. Cand ajungi acasa. Hai ca te astept in parcare. Da, am pana pe stanga fata". Si asa mi-am rezolvat a sasea pana din viata mea. Ciudat este faptul ca ajuns la vulcanizare, mecanicul nu a descoperit nicio gaura. Numai ca la final l-am rugat sa ma lase sa imi strang eu roata. Cum stiu eu mai bine. PS: din ianuarie merg la sala.