Ei erau cool, erau smecheri, lumea era toata a lor. O lume care dura din pacate, din pacate pentru ei, teoretic de pe 1 mai pina pe 15 septembrie, in realitate de pe 15 iulie pina pe 1 septembrie. Chiar si asa, in 45 de zile puteau strange suficienti bani incat sa traiasca un an intreg, sau suficienti bani sa isi plateasca un an de facultate, sau suficienti bani sa poata sparge in fiecare noapte in toate cluburile din Mamaia. Teoretic o zi o munceau, o zi o pierdeau pe plaja, asfel ca pielea lor era aproape taciune. Practic in fiecare seara isi dadeau intalnire, toti imbracati in panataloni negri la dunga si in camasi albe, pe terasa micului restaurant din Satul de Vacanta. Nu isi putea permite luxul de a sta o noapte fara sa munceasca. In fond in cateva ore in care alergau printre mese, cu putin noroc, castigau salariul pe o luna, sau chiar mai mult. Era perioada in care notele de plata se faceau pe chitantiere scrise de mana, in care feliile de paine se vindeau si de 5 ori intr-o seara si in care micii se vindeau ...pe sub mina. Era perioada in care un zambet frumos sau o vorba buna facea cat un sfert de nota de plata. Era vremea in care clientii se puneau bine cu ospatarii pentru a fi serviti cat mai promt si cu mancarea cea mai gustoasa din toata bucataria.
Limbajul codat al ospatarilor
Stati linistiti, ospatarii nu vorbesc asemeni sutilor din mijloacele de transport in comun inainte de a va face de portofele. Si stati linistiti ca "inamicii" ospatarilor nu sunt clientii lor. Nuuuuuu! "Inamicii" ospatarilor sunt bucatarii si asta pentru ca nu exista restaurant pefata pamantului in care acestia sa nu jinduiasca la bacsisul ospatarilor. Pe principiul muncim impreuna, impartim spaga! Asa ca ospatarii au inceput sa vorbeasca in engleza. Nu ca ar fi stapinit-o vreunul la perfectie, dar o vorbeau suficient incat sa afle de la unul la altul cat au strans in acea seara, care a fost cea mai buna masa sau cea mai mare......atentie. Se salutau in angleza, isi cereau ajutorul in engleza, is multumeau in engleza. Si aveau multumirea ca in lumea lor spaga le apartine si ca orice s-ar intampla limbajul codat ii salveaza de .....complicatii. Intr-o astfel de seara s-a intamplat nenorocirea. A fost ziua in care totul a fost dat peste cap, ziua in care s-au dovedit a fi extrem de vulnerabili. O seara cu intreaga terasa plina pina la refuz, cu mese care se umpleau la loc in primele 5 secunde dupa ce oamenii se ridicau de pe scaune. O seara cu mii de cefe de porc la gratar, mititei sau pulpe la rotisor. O seara in care s-a baut mai multa bere decat la un festival din octombrie. Si o zi in care bucataria era in flacari, la propriu si la figurat. "Mai dureaza ceafa aia cu cartofi prajiti? "Daaaa! se auzea din spatele gemuletului ". "Si pulpele mele?" urla un al doilea chelner. "Si ele". "Vreau si eu ciorbele de burta mai repede," striga un al treilea. " Nu-s gata, mai dureaza!" "How much?". Si s-a facut liniste. Si in bucatarie si in sala ospatarilor. O liniste sa o tai cu cutitul. Nu de alta dar cea intrebata in engleza era tanti Geta. Tanti Geta care mai avea 2 ani pina la pensie, care facuse o scoala profesionala de bucatari si care stia putine cuvinte in engleza gen Pepsi, cola sau coktail. "TOO MUCH" a raspuns tanti Geta si s-a intors linistita la cefele de porc, ciorbele de burta sau pulpele la gratar.
